Propunerile lui Meme pentru pedepsirea lui Alibec

Meme, zis și Cățelușa lui Gigi, și-a exersat veninul pentru pedepsirea lui Alibec, propunându-i patronului un set de măsuri care să-l pună la punct pe rebelul spărgător de uși.


Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Am intrat în posesia documentului prezentat de memeger la Palat, câteva dintre propuneri fiind și pe placul lui Gigi:

1. Să scrie de 500 de ori pe tăblița din vestiarul FCSB cine este cu adevărat Meme (acesta se va ocupa de textul pe care trebuie să-l scrijelească Alibec, ca să nu existe greșeli gramaticale sau cuvinte obscene);

2. Să pupe banderola aruncată pe gazonul stadionului din Voluntari până o albește;

3. Să fie exorcizat până se scoate din el exact diavolul care l-a făcut să îl batjocorească pe impecabilul și onorabilul Meme (așa scrie în document, noi nu suntem neapărat de acord cu aceste epitete);

4. În afară de amenda de 75.000 de euro, să i se mai dea una de 275.000, urmând să nu mai ia niciun ban în acest an, iar suma ce depășește salariul actual, îi va fi reținută din salariul pe 2018;

5. La primul gol pe care îl va marca pentru FCSB, să poarte pe sub tricoul de joc unul alb cu mesajul „Mihai Stoica e cel mai tare”;

6. De acum înainte, va evolua în toate meciurile cu mâinile legate fedeleș de corp, ca să nu se mai lamenteze la pasele colegilor și la deciziile arbitrilor;

7. De fiecare dată când va fi schimbat, îi va pupa pe ambii obraji pe Dică, pe Meme și pe Marius Ianuli, altfel va fi scos din nou din lot.

La finalul documentului, Meme îi garantează lui Gigi că Alibec va înscrie măcar două goluri până la finalul play-off-ului, dacă va apropa aceste măsuri.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

 

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi