Profit cu Cota 2 din emisiune! Azi, predicții din handbal, tenis, hochei și baschet

În emisiunea de azi, vorbim mai întâi despre naționala României, care a pierdut și amicalul cu Rusia, 0-1, printr-un gol primit în minutul 92.15, ultimul al prelungirilor, dar dintr-un ofsaid groaznic, care doar la Groznîi nu se vede!

Jocul alor noștri a fost și mai "groznîi" decât ofsaidul. Tricolorii nu au tras niciun șut pe poartă, jocul a fost din nou încâlcit, fără orizont, fără vreo idee tactică. Ori nu au ai noștri băieți capacitatea de a înțelege ce le spune neamțul Daum, ori nu are el capacitatea să-i facă să înțeleagă ce vrea de la fotbal.

sputnik02973846hren.jpg

O victorie, două egaluri și două înfrângeri e bilanțul lui Tata Daum în această toamnă. Slăbuț, și ca rezultate, dar mai ales ca exprimare.

Discutăm apoi despre noul președinte al Comitetului Olimpic Român, Mihai Covaliu, care a învins-o ieri pe Gabriela Szabo, cu 120 la 60 de voturi. Avem un nou șef al COSR, dar asta nu înseamnă că vom avea și superperformanțe la următoarele Jocuri Olimpice. Covaliu, ca și Daum, de altfel, la fotbal, nu e un vrăjitor care poate schimba sistemul din sport, nu pooate schimba instant concepții și mentalități. Aici e nevoie de o mobilizare generală, de excluderea totală a politicului și de o strategie clară, de implicarea totală a Ministerului Tineretului și Sportului, de oameni noi, buni manageri, la toate federațiile sportive. E nevoie de un moment zero în sportul românesc și de măsuri urgente.

Puțin fotbal azi, așa că vă oferim predicții din alte sporturi. Prima e de la Răzvan Codorean, din hochei, Cehia, WSM Liga: Benatky – Litomerice, iar a doua e a lui Marian Cioată, din tenis, Turneul Campionilor: Wawrinka - Cilic. Se întâlnesc doi jucători care servesc bine, suprafața este rapidă, iar retururile vor fi destul de puțin eficiente până când cei doi vor începe să anticipeze plasamentul adversarilor. Wawrinka are 10-2 la meciuri directe, dar au fost partide echilibrate in ultimii ani. Cel mai recent, s-a impus elvețianul în finala de la Geneva 2016, cu 6-4, 7-6.

Marius Huțu vine ca de obicei cu handbal, astăzi din Liga 1 masculin: HC Vaslui - Steaua. Formația care se va impune va lua o opțiune importantă pentru calificarea în play-off. HC Vaslui a reușit un succes important în derby-ul Moldovei, cu CSM Focșani, și are moral bun. Steaua, în schimb, a rămas datoare după ultimul joc de pe teren propriu, cu Dunărea Călărași, scor 28-28, și cu siguranță va încerca să se revanșeze. Vasluiul a pierdut în ultimul meci de acasă cu 34-22 în fața lui Dinamo. Steaua mizează și pe un element supriză, iranianului Shahoo Nosrati, care a fost legitimat de curând.

Ultimul pont al ediției de azi este de la Ionuț Angheluță, din Euroliga masculină de baschet: Olympiakos – Barcelona. Oaspeții au făcut deplasarea în Grecia fără câțiva jucători importanți, Victor Claver, Doellman, Juan Carlos Navarro, Paul Ribas și Lawal. Olympiakos a ajuns la trei victorii la rând în fața Barcelonei și nu are probleme de lot.

La Faza zilei, ne delectăm cu rezumatul unui supermeci al naționalei României, jucat pe 15 noiembrie 1989, adică acum 27 de ani, cu numai o lună și o săptămână înainte de Revoluție, România a întâlnit Danemarca, într-o confruntare decisivă pentru calificarea la Campionatul Mondial din Italia 90. Ai noștri aveau nevoie de victorie, dar începutul meciului a fost catastrofal, danezii au înscris prin Povlsen în minutul 6 și misiunea tricolorilor era din ce în ce mai grea. Dar băieții lui Emerich Ienei și-au revenit rapid din șoc, au egalat prin Balint, în minutul 25, și au preluat conducerea după golul lui Sabău, în minutul 38. După pauză, a mai înscris o dată Balint, în minutul 61, iar România s-a calificat la Mondiale după o absență de 20 de ani!

Se năștea atunci Generația de Aur, cum a fost supranumită ulterior, din care mai făceau parte, alături de cei doi marcatori, Hagi, Gică Popescu, Belodedici, Rotariu sau Răducioiu, și care avea să se califice apoi și la CM 1994 și 1998, precum și la CE 1996 și 2000. Dacă accesați mai jos emisiunea noastră, vedeți în cuprinsul ei și rezumatul partidei cu Danemarca.

Și ieri am fost pe profit cu Cota 2, chiar dacă unul dintre meciurile jucate a primit Cota 1. Dacă ați fi jucat câte 100 de lei luni și marți pe indicațiile noastre de la această rubrică, ați fi avut până acum un profit de 142 de lei. Astăzi Cota 2 este compusă din doua meciuri de hochei din liga secundă cehă, pe care le puteți descoperi numai în cuprinsul emisiunii.

Nu uitați să dați un share dacă vreți să continuăm. Vizionare plăcută!

Credit foto: Said Tarnaev / sportpictiures.eu

 

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi