Premianții din fotbal în 2017. De la Andone și Budescu, la Contra și Gică Hagi

E vremea bilanțurilor. Și, ca de fiecare dată, toată lumea trage linie să vadă ce-a fost bun și ce nu în anul respectiv. Nici sportul nu face excepție de la această ”regulă”, iar fotbalul chiar e ”rege”. Astfel, mai sunt puține zile până când cei mai buni fotbaliști din 2017 își vor primi binemeritatele premii. În acest an, trei sunt jucătorii care se bat pentru trofeu.

Florin Andone, Constantin Budescu (foto: sportpictures.eu) si Ciprian Tatarusanu sunt nominalizații pentru titlul de cel mai bun fotbalist al anului 2017. Câștigătorul va primi trofeul în cadrul Galei Fotbalului Românesc, care se va desfășura pe 4 decembrie la Clubul Sportiv al Jurnaliștilor din România.

Gala Fotbalului Românesc, a cărei prima ediție s-a desfășurat în 1999, i-a onorat în timp pe cei mai importanți reprezentanți ai fotbalului românesc. Iar cel mai important trofeu a fost câștigat de-a lungul timpului de nume ca Gică Hagi, Cosmin Contra, Cristi Chivu, Adi Mutu, Răzvan Raț, Cristi Săpunaru, Gabi Torje, Lucian Sânmărtean și Denis Alibec (foto: sportpictures.eu) - câștigătorul din 2016. 


  
În acest an, însă, se vor acorda și premii de excelență - pentru întreagă activitate în fotbal, pentru dezvoltarea sportului, precum și alte premii speciale. Și jurnaliștii vor fi premiați: se vor acorda trofee pentru cel mai bun comentator al anului și cea mai bună emisiune sportivă, dar va fi și un premiu special pentru jurnalism. Evenimentul va cuprinde mai multe momente artistice, prezentări de modă și concursul Miss România 2017. 

Cum arată nominalizările pentru anul 2017: 
  
Portarul anului:
Ciprian Tătărușanu (Fiorentina/FC Nantes), Silviu Lung jr (Astra/Kayserispor), Florin Niță (FCSB); 
  
Fundașul anului: Cristi Săpunaru (Astra/Kayserispor), Cr. Ganea (Viitorul), Romario Benzar (Viitorul/FCSB)  

Mijlocașul anului: Constantin Budescu (Astra/FCSB), Alex Chipciu (Anderlecht), Alex Băluță (CSU Craiova); 


  
Atacantul anului: Claudiu Keșeru (foto: sportpictures.eu / Ludogoreț), George Țucudean (Viitorul), Fl. Andone (Deportivo La Coruna); 
  
Fotbalistul anului: Fl. Andone (Deportivo La Coruna), Constantin Budescu (Astra/FCSB), Ciprian Tătărușanu (Fiorentina/FC Nantes); 

Conducătorul de club al anului 2017: Dani Coman (Astra), Cristi Bivolaru (Viitorul), Cornel Șfaițer (FC Botoșani); 
  
Arbitrul anului 2017: George Găman, Istvan Kovacs, Ovidiu Hațegan; 

Antrenorul anului: Marius Șumudică (Astra/Kayserispor), Gică Hagi (Viitorul), Cosmin Contra (foto: sportpictures.eu / Dinamo București, echipa națională); 
  
Antrenorul cu cea mai spectaculoasă ascensiune: Costel Enache (FC Botoșani), Cl. Niculescu (FC Voluntari), Edi Iordănescu (Astra Giurgiu); 
  
Fotbalistul cu cea mai spectaculoasă ascensiune: Mihai Bălașa (FCSB), Alex. Băluță (CSU Craiova), Alexandru Tudorie (FC Voluntari); 
  
Revelația anului 2017: Denis Man (FCSB), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Vladimir Screciu (CSU Craiova); 


  
Stranierul anului 2017: Jaime Penedo (Panama/Dinamo), Harlem Gnohere (foto: sportpictures.eu / Franța/FCSB), Filipe Teixeira (/Portugalia/Astra/FCSB). 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!