Share

Ponturile lui Marius Cădar pentru Cota 2: Juventus - Atalanta și Barcelona - Bilbao

Cota 2

Adaugat de: Cădar Marius

11 Ian 2017 11:10 10,0k 3

Proiectul Cota 2 continuă cu două ponturi din fotbal. Primul este din Cupa Italiei, Juventus - Atalanta, iar al doilea din Cupa Spaniei, Barcelona - Athletic Bilbao.

1. Juventus - Atalanta, Cupa Italiei
Juve are numai trei puncte avans în clasament, însă și un joc mai puțin, cu Crotone, astfel că, este clar, punând la socoteală și modul în care joacă, este marea favorită la tilu în Italia. Iar după ce a ratat Supercupa, în fața lui Milan, acum își dorește să facă măcar ”dubla”.

Allegri, probabil, mai mult decât oricine, pentru că, se speculează deja în presa italiană, la vară ar putea să-i lase locul lui "Cholo" Simeone, văzut drept tehnicianul capabil să facă din formația care domină fotbalul italian una care să triumfe în UEFA Champions League. 

Fără îndoială, oaspeții reprezintă una dintre revelațiile actualei stagiuni. Au pierdut doar de două ori în ultimele 15 meciuri (o dată chiar în fața adversarului de astăzi), sunt pe locul 6 la finele turului, iar acum nu visează doar la o prezență în cupele europene, ci chiar, de ce nu, la una în Champions League, de vreme ce se află la numai trei puncte de locul 3, ocupat actualmente de Napoli.

Evident, Atalanta și-ar dori un parcurs cât mai bun în Cupă, după ce a trecut cu același scor, 3-0, de Cremonese și Pescara, dar sorții i-au scos în cale liderul indiscutabil al campionatului și deținătoarea trofeului, Juventus, care, mai mult, este o bestie neagră pentru ei. 

Fiind vorba despre un meci de Cupă, după atâtea surprize legate de efective, ne rezumăm să semnalăm absențele certe. Iar la acest capitol îi notăm pe Gianluigi Buffon, Leonardo Bonucci, Dani Alves și Alex Sandro, dar și pe Medhi Benatia și Mario Lemina, care au plecat la Cupa Africii. 

De partea cealaltă, Atalanta nu poate conta pe Gagliardini, care a efectuat ieri vizita medicală și semnează cu Inter, dar și pe Franck Kessie, care a plecat la Cupa Africii, jucător pentru care a refuzat o ofertă de 21 de milioane de lire sterline venită de la Chelsea.

2. Barcelona - Athletic Bilbao, Cupa Spaniei, în tur 1-2.
Barcelona nu se află în cea mai bună perioadă, iar probleme sunt multe. Germanul Ter Stegen nu este, clar, la nivelul predecesorilor, tot mai mulți fiind cei care se întreabă de ce a fost cel ales în vară.

Defensiva scârțâie, mijlocașii sunt ieșiți din formă, și cum totul cade pe umerii tridentului Messi-Suarez-Neymar, atunci când aceștia sunt blocați, este imposibil să nu apară rateuri. E adevărat că, în acest start de an, arbitrajele le-au fost împotrivă, privându-i poate pe catalani de rezultate mai bune.

Iar atmosfera tensionată din vestiar este generată de această lipsă a rezultatelor, de  zvonurile privind înlocuirea antrenorului, dar și de senzația că echipa este "vânatâ" de cavalerii fluierului. Singurele vești bune în aceste condiții sunt legate de faptul că Jesper Cillesen este refăcut și  că jucătorii exponențiali s-au antrenat cu echipa, neluând parte la Gala FIFA Awards, astfel că, în principiu, calificarea stă la mâna celor care vor intra în teren. 

De partea cealaltă, cu succesul din tur, Bilbao a pus punct unei serii de cinci înfrângeri consecutive în fața catalanilor și are patru meciuri fără eșec în toate competițiile.

La acest joc vor lipsi Garcia și Iturraspe, care au fost eliminați în meciul tur, dar revine Inaki Williams, care a lipsit la jocul din weekend cu Alaves.

Bilbao este conștientă cu nu poate pune totul pe seama apărării și va trebui să joace deschis, să încerce să dea gol, iar faptul că a marcat în ultimele patru meciuri directe le dă încredere elevilor lui Erneste Valverde, cel care, se spune, este unul dintre candidații la postul lui Luis Enrique.

Gil Manzano este arbitrul acestui meci, un alt motiv pentru care catalanii acuză că sunt vânați. Cu el la centru, Bilbao are o linie 8-1-1 și nu a mai pierdut de nouă partide (nu are eșec în deplasare), în timp ce contra Barcei a dictat două penalty-uri controversate, unul într-un joc cu Atletico, pentru un fault comis de Mascherano în afara careului (meci în care l-a iertat pe Arda Turan că a bruscat un arbitru), și unul la primul El Clasico pe care l-a arbitrat, la 1-0 pentru Barca, pentru un henț involuntar al lui Pique,validând apoi golul de 2-1, deși acesta fusese precedat de un fault în atac.

Ținând cont de conjunctură, de intransigența lui Manzano, dar și de faptul că între Barcelona și Bilbao a fost mereu război (9 galbene în 3 dintre ultimele 4 meciuri și cartonașe roșii în două dintre ultimele patru), chiar dacă linia avertismentelor este foarte sus, merită să aruncați o privire pe piața cartonașelor, mai ales că sunt cote extrem de tentante.

 

 

Logo Juventus
Logo Atalanta
Juventus
Atalanta
VS

Pont recomandat Juventus VS Atalanta

Spuneam că Juventus este ”bestia nera” pentru Atalanta. Oaspeții au reușit să nu piardă în urmă cu 14 meciuri, un 2-2 înregistrat pe 17 mai 2009, iar ultimul succes a fost consemnat în ianuarie 2002, astfel că în ultimele 23 de jocuri avem o linie 20-2-1 în favoarea campioanei Italiei. Acasă, în ultimele 10 partide directe, Juve a marcat de 8 ori măcar două goluri, iar în actuala ediție de campionat, are 10 succese din tot atâtea posibile și într-un singur joc a marcat un singur gol, în derbyul contra Romei. Merg pe victoria gazdelor și minimum două goluri în meci.

Pont pariuri: Juve câștigă și over 1,5 goluri

Data: 11 Ian 2017 21:45

Incredere: 8/10

Cota: 1.75

Adaugat de: Cădar Marius

Status: Castigat

Va fi acest pariu castigator ?

Da 27

90%

Nu 3

10%

Logo FC Barcelona
Logo Athletic Bilbao
FC Barcelona
Athletic Bilbao
VS

Pont recomandat FC Barcelona VS Athletic Bilbao

Barca știe că se poate califica și cu un 1-0, iar acesta este un meci capital pentru a mai schimba atomosfera pe Nou Camp, în condițiile în care catalanii sunt doar pe locul 3, la 5 puncte de Real. Ținând cont de forța ofensivă a oaspeților, care vin să înscrie, nu cred că vom avea un început de meci furibund. În plus, s-au dus vremurile când Barcelona tranșa totul înainte de pauză. În 8 dintre ultimele 10 meciuri ale catalanilor în toate competițiile, acest pariu s-a dovedit câștigător, iar desfășurarea întâlnirii se poate dovedi decisivă pentru un final fierbinte.

Pont pariuri: Minimum două goluri în repriza a doua

Data: 11 Ian 2017 22:15

Incredere: 8/10

Cota: 1.47

Adaugat de: Cădar Marius

Status: Castigat

Va fi acest pariu castigator ?

Da 20

62.5%

Nu 12

37.5%

Cădar Marius

Ponturi:

86

Castigate:

53

Pierdute:

30

Anulate:

3

De peste 15 ani joc la pariuri sportive și de peste 10 ani joc la pariuri sportive online. Am scris "Pariuri sportive fără secrete" prima carte tipărită în română și alte câteva cărți electronice, menite să ajute pariorii să câștige la pariuri.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive

Discutii

Ultimele ponturi si avancronici