Analiză și informații pentru Irina Begu v Clara Tauson
Turneul Upper Austria Ladies Linz are loc în Austria, iar în această analiză voi detalia partida din primul tur dintre Irina Camelia Begu și Clara Tauson, urmând să concluzionez cu pariul aferent.
Linz este o localitate de 204.000 de locuitori, fiind capitala regiuni Austria Superioară.
Turneul acesta este mic, WTA 250, având un fond de premiere de 259.303 dolari.
Gazda este complexul Design Center Linz, care dispune de terenuri acoperite cu un hard rapid, indoor.
Tabloul de concurs le cuprinde pe Sakkari, Giorgi, Begu sau Vondrousova.
Irina Camelia Begu este o româncă de 32 de ani, clasată pe locul 27 WTA.
Iar Begu se află în partea a 2-a a carierei sale, însă joacă un tenis foarte bun, comparabil cu cel de acum 6-7 ani. Irina întotdeauna a avut un potențial imens, iar faptul că se află în topul 30 mondial îi certifică acest lucru.
Nu are performanțe majore, nu are turnee mari în palmares, însă timp este pentru surprize. Obiectivul său este un sfert de finală într-un grand slam, iar dacă evoluează precum sezonul trecut, are șanse de a ajunge acolo.
Irina vine după un an reușit, cu tur 4 la Roland Garros, unde i-a pus mari probleme lui Pegula, tur 3 la Wimbledon, unde a cedat cu Ostapenko deși câștigase primul set, sau titlu la Palermo.
Begu a părut mult mai constantă decât de obicei, luând decizii mai inspirate, iar această formă cred că o să o vedem și în lunile următoare.
Sezonul nou a început foarte bine, cu semifinale la Adelaide. Acolo a produs o mare surpriză, trecând de Kudermetova, însă nu a putut să ia set în fața Arynei Sabalenka, lucru total firesc.
La Australian Open a dezamăgit, pierzând după un meci epic cu Siegemund, deși câștigase primul set.
Totuși, jocul lui Begu a fost constant bun, așadar o prezență în fazele finale de aici nu ar fi o surpriză.
În 2022 are sferturi de finală la Melbourne 2, semifinale la Sankt Petersburg, titlu la Palermo, titlu la 125K București și sferturi de finală la Parma.
Iar în 2023 are semifinale la Adelaide.
Clara Tauson este o daneză de 20 de ani, clasată pe locul 141 WTA.
Iar Tauson este una dintre jucătoarele care pot avea un viitor incredibil în circuit, fiind considerată de specialiști o potențială campioană de grand slam în sezoanele care urmează. Clara este o forță a naturii, având 1.82m și o putere ieșită din comun, prin care își domină oponentele.
Din păcate pentru ea, Tauson nu știe să gestioneze acest lucru, iar în general pierde din cauza greșelilor neforțate pe care le comite. Serviciul poate să fie o armă, însă și acesta este în general trimis destul de prost dacă vorbim despre plasament.
Sezonul trecut a fost dezamăgitor, deoarece ea l-a început în topul 40 mondial, iar momentan se află în afara primei sute. Acum, ea trebuie să-și reclădească clasamentul, însă nu pare capabilă.
Anul trecut a ajuns rar în fazele finale, în general în turnee mici, ITF. La US Open a pierdut clar cu Muguruza, la Portoroz a cedat în două seturi cu Maia, iar Cincinnati nu a putut să ia set cu Tomljanovic.
Pe final are finală la 125K Limoges, unde probabil și-a recăpătat din încredere.
Totuși, în noul an a început cu stângul, lipsind tot sezonul australian. A revenit în circuit săptămâna trecută, la Lyon, unde a jucat slab și a cedat în primul tur de calificare, cu Danilovic.
Nici aici nu a trecut de calificări, fiind învinsă foarte clar de Masarova. A avut noroc cu retragerea lui Siniakova, așadar este lucky loser.
În 2022 are sferturi de finală la Melbourne, sferturi de finală la 125K Concord, semifinale la ITF W80 Poitiers, sferturi de finală la ITF W60 Nantes, titlu la ITF W25 Selva Gardena, sferturi de finală la 125K Angers și finală la 125K Limoges.
Iar în 2023 nu are performanțe.
Aici:
- 6-0 6-2 cu Michalitsch (locul 1159 WTA), câștigând 78% mingi cu primul serviciu, 68% cu cel secund, oferind 5 mingi de break (toate salvate)
- 4-6 2-6 cu Masarova (locul 99 WTA), câștigând 63% mingi cu primul serviciu, 30% cu cel secund, oferind 7 mingi de break (3 salvate)
Irina Begu vs Clara Tauson Pont: Irina Begu trimite mai multi asi
Irina Begu a jucat foarte bine în ultimele luni, punându-le probleme chiar și oponentelor de top. Are semifinale la Adelaide, unde a trecut de Ostapenko și Kudermetova, servind bine. În general, Begu are un raport pozitiv al așilor. A fost negativ în meciul cu Sabalenka, lucru normal, însă are 4-1 ași cu Ostapenko și 2-1 cu Veronika Kudermetova. Clara Tauson traversează o perioadă slabă, în acest an având o singură victorie, în fața unei adversare ce nu se află în topul 1000 WTA. Aici este lucky loser, deoarece în calificări a fost modestă, pierzând clar cu Masarova. Clara are un serviciu violent, poate trimite ași, însă în ultima vreme a stat slab la această statistică. De exemplu, la Lyon are 4-6 raportul așilor cu Danilovic, iar aici 0-3 cu Masarova. Consider astfel că Begu va trimite mai mulți ași, pronosticul meu mergând pe această idee la o cotă oferită de Betano pariuri sportive.
Salut! Sunt Tudor, lucrez in domeniul pariurilor de 10 ani, iar in ultimii 4 ani am devenit profesionist, lucrand pentru clienti internationali. Sunt specializat pe tenis, fiind un domeniu pe care il urmaresc cu regularitate, insa recent sunt interesat si de snooker si ciclism, sporturi cu o popularitate redusa cel putin in Romania.
Nu uitati ca pariurile depind de foarte multe variabile si... citeste mai mult