Analiză și informații pentru Stefanos Tsitsipas v Jiri Lehecka
În ziua a noua de concurs de la Australian Open vor debuta primele partide din sferturile de finală, atât de pe tabloul masculin, cât și în întrecerea feminină. Primele sferturi de finală de pe tabloul băieților vor fi cele de pe jumătatea superioară, cu Stefanos Tsitsipas în prim plan, aceeași situație regăsindu-se și la fete, acolo unde nu mai puțin de trei foste campioane de Grand Slam se vor lupta pentru un loc în finală (Elena Rybakina, Jelena Ostapenko și Victoria Azarenka).
În continuare vom analiza duelul ce-i va avea ca protagoniști pe grecul Stefanos Tsitsipas și pe cehul Jiri Lehecka. Pronosticul meu pentru această partidă, ce va contra pentru un loc în semifinalele de la Melbourne, îl veți putea afla la finalul analizei.
Stefanos Tsitsipas: Forma echipei, știri și statistici
V
V
V
V
V
Stefanos Tsitsipas este al patrulea jucător al lumii și cel de-al treilea cap de serie al ediției din acest an de la Australian Open. Grecul a început sezonul într-o manieră entuziasmantă, semifinalist la United Cup, acolo unde a fost providențial pentru echipa condusă de pe margine chiar de tatăl său, Tsitsipas a adus reprezentativei elene șapte puncte din tot atâtea posibile (patru în proba de simplu, respectiv trei în cea de dublu mixt alături de Maria Sakkari). Din păcate pentru el și compatrioții săi, Stefanos nu și-a putut califica echipa mai departe în faza finală a competiției, primind aproape niciun aport, atât el cât și Maria Sakkari, din partea rachetelor secundare, Despina Papamichail și Stefanos Sakellaridis.
Chiar și în aceste condiții, competiția ce s-a desfășurat în premieră în circuit s-a dovedit una de bun augur pentru moralul lui Tsitsipas care și-a continuat această formă bună și în primul turneu de Grand Slam al sezonului. Victorios în minimum de seturi în primele trei runde, cu Quentin Halys, Rinky Hijikata și Tallon Griekspoor, Stefanos a avut parte de cel mai greu test în optimile de finală în fața italianului Jannik Sinner, cel de care trecea și anul trecut în faza sferturilor de finală. După două seturi câștigate fără mari bătăi de cap, Tsitsipas părea în control total, dar un tenis mult mai inspirat din partea italianului în următoarele două manșe a egalat situația la seturi. Mai proaspăt pe teren, dar și cu un mental superior, Tsitsipas a gestionat mai bine momentele cheie și a reușit să treacă primul linia de sosire.
Aici, grecul va încerca să obțină o nouă calificare în semifinalele unui turneu de Grand Slam și o nouă prezență în penultimul act de la Melbourne, acolo unde a mai fost prezent de trei ori în carieră: în 2019, respectiv în utlimii doi ani consecutivi, 2021 și 2022. Prin prezența în această fază, Tsitsipas a revenit pe locul al treilea în lume în clasamentul live. Aflat aproape umăr la umăr cu Novak Djokovic, grecul va fi sigur de cel puțin acest loc 3 în cazul în care se va califica în finală, în vreme ce un eventual triumf la Antipozi l-ar aduce pe Stefanos în postura de lider mondial.
Jiri Lehecka: Forma echipei, știri și statistici
Î
V
V
V
V
Jiri Lehecka este un tenismen ceh în vârstă de 21 de ani, ocupantul poziției a 71-a în clasamentul mondial la startul turneului de la Melbourne. Aflat la doar a doua prezență din carieră pe tabloul principal de concurs de la Australian Open, eliminat anul trecut în chiar primul tur, Lehecka a bifat deja o performanță remarcabilă prin această calificare în sferturile de finală. Tânărul ceh este, fără doar și poate, surpriza turneului din acest an, chiar la un nivel superior față de ceea ce au arătat alți jucători ce nu s-au aflat printre capii de serie la startul competiției, dar care se regăsesc în continuare în turneu, cum ar fi americanii din jumătatea inferioară de tablou (JJ Wolf, Ben Shelton sau Tommy Paul), însă aș spune că Lehecka a arătat cel mai bine ca și nivel de joc, reușind să impresioneze și prin numele eliminate până acum, precum Borna Coric, Cameron Norrie sau Felix Auger Aliassime.
Marea surpriză a prezenței lui Lehecka în această fază a competiției vine pe seama lipsei de experiență la cel mai înalt nivel pentru el, însă prin jocul etalat până acum el a demonstrat că-și merită locul în sferturile de finală. Cehul, pe care mulți s-au grăbit deja să-l compare cu Tomas Berdych, este un jucător robust, cu lovituri puternice în arsenalul său, dar capabil și de un tenis variat, cu capacități în preajma fileului, foarte solid pe picioare, un atlet cu calități incontestabile despre care vom auzi multe lucruri bune în viitorul apropiat.
După victoriile neașteptate în fața lui Borna Coric și a lui Cameron Norrie, Lehecka a mai făcut o victimă printre capii de serie, eliminându-l pe cel de-al șaptelea jucător al lumii, Felix Auger-Aliassime, scor 4-6 6-3 7-6(2) 7-6(3). Tot jocul a funcționat bine pentru jucătorul ceh, pornind de la serviciu, acolo unde a înregistrat 9 ași, cu o eficiență de 83% la punctele disputate cu prima minge, pierzându-și o singură dată serviciul. În ultimele trei seturi ale partidei, Lehecka nu i-a oferit adversarului său nici măcar o oportunitate de break.
Grație acestei calificări în sferturile de finală, Lehecka va ocupa cea mai înaltă treaptă din carieră începând de săptămâna viitoare, urmând să urce în premieră între primii 40 de jucători ai lumii.
Statistica meciurilor directe Stefanos Tsitsipas v Jiri Lehecka
Stefanos Tsitsipas a câștigat singurul duel direct anterior, 4-6 6-4 6-2 în semifinalele turneului de la Rotterdam din 2022.
Cote pentru Stefanos Tsitsipas v Jiri Lehecka
Tenisul arătat până acum de Jiri Lehecka este, fără îndoială, unul încurajator în perspectiva unui duel mult mai echilibrat decât o arată cotele. Cehul este capabil să pună probleme, iar aici mă aștept să evolueze fără presiune. Pentru over 32.5 game-uri în meci, casa de pariuri Superbet vă oferă o cotă de 1.70.
