Analiză și informații pentru Novak Djokovic v Alexander Zverev
Turneul Nitto ATP Finals are loc în Torino, iar în această analiză voi detalia partida din semifinale dintre Novak Djokovic și Alexander Zverev, urmând să concluzionez cu pariul aferent.
Torino este o localitate de 843.000 de locuitori, numele venind de la poporul Taurini.
Turneul acesta este mare, având un fond de premiere de 7.250.000 de dolari.
Gazda este complexul Pala Alpitour, care dispune de terenuri acoperite cu un hard rapid, indoor.
În această fază îi avem pe Medvedev, Ruud, Zverev și Djokovic.

Novak Djokovic: Forma echipei, știri și statistici
V
V
V
V
V
Novak Djokovic este un sârb de 34 de ani, clasat pe locul 1 ATP.
Iar Djokovic este unul dintre marii campioni din istorie, având foarte multe recorduri deținute. Cel mai important este numărul de grand slamuri, 20, fiind la egalitate cu Nadal și Federer, apoi numărul de săptămâni petrecute pe locul 1 mondial și numărul de ani încheiați ca lider mondial, 7.
Așadar Novak deja are o carieră incredibilă, care poate să fie îmbunătățită.
Anul său a fost magic în prima sa parte, câștigând Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Însă la Olimpiadă s-a rupt ceva, în special pe plan psihic el cedând.
Acolo a pierdut în semifinale chiar cu oponentul de aici, ratând și medalia de bronz după o înfrângere cu Busta.
Iar la US Open a cedat clar în finală, 0-3 cu Medvedev. Aceasta este probabil cea mai mare dezamăgire din cariera sa, deoarece este aproape imposibil să mai realizeze the grand slam.
Forma sa este bună, venind aici după titlu la Paris, trecând în finală de Daniil, o mică revanșă.
Iar aici a fost solid, trecând ușor de Ruud și Rublev, în două seturi, scurte, câștigând fără emoții grupa sa. Însă nivelul grupei a fost foarte scăzut, iar acum va avea în față un alt fel de oponent.
În 2021 are titlu la Australian Open, semifinale la Belgrad 1, finală la Roma, titlu la Belgrad 2, titlu la Roland Garros, titlu la Wimbledon, semifinale la Jocurile Olimpice, finală la US Open și titlu la Paris.
Aici:
- 7-6 6-2 cu Ruud (locul 8 ATP), câștigând 90% mingi cu primul serviciu, 38% cu cel secund, oferind 1 minge de break
- 6-3 6-3 cu Rublev (locul 5 ATP), câștigând 81% mingi cu primul serviciu, 42% cu cel secund, oferind 1 minge de break
- 6-2 6-1 cu Norrie (locul 12 ATP), câștigând 76% mingi cu primul serviciu, 78% cu cel secund, oferind 1 minge de break (salvată)
Alexander Zverev : Forma echipei, știri și statistici
V
Î
V
Î
V
Alexander Zverev este un german de 24 de ani, clasat pe locul 3 ATP.
Iar Zverev este unul dintre cei mai constanți jucători din lume, cel puțin pe durata unui sezon întreg. De ani buni el nu mai iese din topul 10 mondial, având rezultate foarte bune, concretizate în titluri.
Alexander are 5 trofee de Masters, două dintre ele câștigate chiar anul acesta, la Madrid și Cincinnati, în plus în vară câștigând medalia de aur la Olimpiadă. Datorită acestei performanțe, va rămâne perpetuu în cărțile de istorie ale tenisului.
Zverev a început să fie solid și în grand slamuri, deși până anul trecut era recunoscut pentru faptul că nu poate să treacă de primele tururi în turnee majore. Însă recent are finală și semifinală la US Open, plus semifinală la Roland Garros.
În ultima vreme forma sa a fost bună, având titlu la Viena, tot indoor.
La Paris a cedat în semifinale cu Medvedev, foarte clar, însă a declarat că acolo s-a simțit obosit.
Aici a fost excelent. calificându-se fără emoții.
A pierdut meciul cu Medvedev, astfel terminând pe 2 în grupă, însă inclusiv acolo a fost foarte solid, cedând doar în tie-breakul setului decisiv, după un meci de bună calitate.
În ultima partidă a trecut foarte ușor de Hurkacz.
În 2021 are sferturi de finală la Australian Open, titlu la Acapulco, sferturi de finală la Munchen, titlu la Madrid, sferturi de finală la Roma, semifinale la Roland Garros, titlu la Jocurile Olimpice, titlu la Cincinnati, semifinale la US Open, sferturi de finală la Indian Wells, titlu la Viena și semifinale la Paris.
Aici:
- 7-6 6-1 cu Berrettini (locul 7 ATP, scor la care acesta s-a retras), câștigând 72% mingi cu primul serviciu, 67% cu cel secund, oferind 2 mingi de break (ambele salvate)
- 3-6 7-6 6-7 cu Medvedev (locul 2 ATP), câștigând 70% mingi cu primul serviciu, 60% cu cel secund, oferind 4 mingi de break (3 salvate)
- 6-2 6-4 cu Hurkacz (locul 9 ATP), câștigând 87% mingi cu primul serviciu, 40% cu cel secund, fără să ofere mingi de break.
Statistica meciurilor directe Novak Djokovic v Alexander Zverev
În întâlnirile directe scorul este 7-3 pentru Djokovic, ultima având loc în acest sezon la US Open când Novak s-a impus 4-6 6-2 6-4 4-6 6-2.
Cote pentru Novak Djokovic v Alexander Zverev
Cotă bonus oferită la casa de pariuri Betano: Puteți încerca și Zverev +4.5 la o cotă de 1.41.

