Jordan Thompson vs Jaume Munar, Ponturi Pariuri ATP Barcelona, 17.04.2024

2024-04-17 01:37:00
ATP Barcelona
17 Aprilie 2024, 13:30

Jordan Thompson

Jaume Munar
Analiză și informații pentru Jordan Thompson v Jaume Munar
Turneul ATP de la Barcelona este unul dintre cele trei desfășurate în paralel în această săptămână în circuitul masculin, alături de cele de la București și Munchen. Competiția din Spania este cea mai bine cotată, fiind singura de 500 de puncte. Revenirea în circuit a marelui Rafael Nadal ține capul de afiș la începutul săptămâni, în timp ce Andrey Rublev, Casper Ruud și Alex De Minaur joacă rolul de principali favoriți la cucerirea trofeului.
Ne aflăm în turul secund, iar în continuare vom analiza partida care-i va pune față în față pe australianul Jordan Thompson și pe spaniolul Jaume Munar. Această partidă este programată în jurul orei 13:30, ora României, iar pronosticul meu îl veți putea afla la finalul analizei.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Jordan Thompson: Forma echipei, știri și statistici
Jordan Thompson este un tenismen australian în vârstă de 29 de ani, ocupantul poziției a 33-a în clasamentul mondial. Jucătorul de la Antipozi este aproape de cea mai bună clasare din carieră în ierarhia ATP, locul 32 fiind Career High-ul său, performanță pe care avea să o atingă chiar în acest sezon grație trofeului cucerit în Mexic, la Los Cabos.
Aproape un veteran al circuitului, eforturile lui Thompson au fost răsplătite într-un final, triumful de la Los Cabos fiind primul din carieră în proba de simplu. Jordan avea să impresioneze în acea săptămână, pe parcursul căreia îi învingea, printre alții, pe doi dintre principalii capi de serie: Alexander Zverev și Casper Ruud.
Deși este un sportiv destul de inconstant, în general Thompson evoluează bine în condiții rapide de joc, însă discrepanța este una serioasă între rezultatele obținute de el pe hard/iarbă și cele pe zgură. În 2024 a evoluat pe zgură doar la Houston, acolo unde condițiile de joc se prezintă mult mai rapid comparativ cu cele de pe zgura de pe bătrânul continent. Pregătirea lui Thompson în acest sens este ca și inexistentă, el fiind nevoit să se retragă de pe tabloul principal în Mastersul de la Monte Carlo de săptămâna trecută.
Thompson va evolua doar pentru a treia oară în carieră pe tabloul principal de la Barcelona, aici unde a trecut o singură dată de primul tur.
Jaume Munar: Forma echipei, știri și statistici
Jaume Munar este un tenismen spaniol în vârstă de 26 de ani, ocupantul poziției a 73-a în clasamentul mondial. Ibericul este un sportiv cu bune abilități pe zgură, care a demonstrat pe alocuri în trecut că este capabil să evolueze la un nivel înalt, însă aș spune că, în general, nu a reușit să-și depășească condiția, locul 52 în lume fiind cea mai înaltă treaptă ocupată de el în ierarhia ATP.
Munar nu a cucerit niciun titlu ATP în carieră, el având în palmares 16 trofee la activ, însă toate obținute la nivel inferior, în turnee de nivel ITF (7 la număr) sau Challenger (9 la număr). El este un specialist pe această suprafață, 15 dintre cele 16 titluri cucerite venind în condiții lente.
2024 nu a fost până acum un sezon extraordinar pentru Munar, singurele turnee în cadrul cărora a obținut victorii consecutive pe tablourile principale fiind, evident, pe zgură, în America de Sud, La Cordoba și Santiago. După prestații modeste în America de Nord, ibericul a redebutat pe zgură la Marrakech, acolo unde l-a învins pe francezul Luca Van Assche, pierzând ulterior cu Matteo Berrettini, cel ce avea să se impună în finala din Maroc. O săptămână mai târziu el avea să treacă de calificările de la Monte Carlo, dar ceda în runda inaugurală pe tabloul principal în fața rusului Roman Safiullin.
Prezent pentru a opta oară pe tabloul principal de la Barcelona, spaniolul caută calificarea în optimile de finală pentru a treia oară în carieră. În runda inaugurală, Munar l-a învins fără drept de apel pe japonezul Yoshihito Nishioka, scor 6-3 6-1.
Statistica meciurilor directe Jordan Thompson v Jaume Munar
Singura întâlnire directă dintre cei doi a avut loc chiar pe zgură, la Roland Garros în 2021, partidă tranșată de Jaume Munar în patru seturi, scor 6-7(6) 6-1 7-6(5) 6-4.
Cote pentru Jordan Thompson v Jaume Munar
Pentru o victorie în minimum de seturi a ibericului, casa de pariuri Betano vă oferă o cotă de 1.83.
Jordan Thompson vs Jaume Munar Pont: Jaume Munar -2.5 game-uri (HA)
Jaume Munar este un jucător tipic ibericilor, născut și crescut pe zgură, favoritul gazdelor se simte în zona sa de confort în aceste condiții de joc. Până acum el a avut un sezon mai degrabă modest, însă singurele rezultate demne de trecut în revistă au venit în condiții similare, în America de Sud, la Cordoba și Santiago, acolo unde a acces în sferturile de finală. Spaniolul a evoluat la un nivel foarte bun la debut, surclasându-l pe japonezul Yoshihito Nishioka, scor 6-3 6-1. Sigur că niponul nu reprezintă neapărat un punct de reper pe zgură, însă același lucru îl putem spune și despre Thompson, australianul, un jucător cu rezultate solide în condiții rapide, prezentând o discrepanță serioasă în joc între turneele pe hard/iarbă și cele de zgură. Thompson are o singură victorie în carieră pe tabloul principal de la Barcelona, iar aici va evolua la doar al doilea turneu de zgură în 2024, după cel de la Houston, acolo unde condițiile sunt mult mai rapide comparativ cu cele din Europa. Australianul și-a amânat debutul în sezonul actual pe zgura de pe bătrânul continent, declarând forfait săptămâna trecută de la Monte Carlo. În aceste condiții cred că favoritul gazdelor pornește cu prima șansă, astfel că pronosticul meu merge pe o victorie la cel puțin trei game-uri diferență în favoarea lui Jaume Munar, pentru o cotă de 1.60. Am selectat acest meci din oferta de pariuri sportive Betano.
ATP Barcelona
Jaume Munar -2.5 game-uri (HA)
1.6017 Apr 24, 13:30
Vă salut! Mă numesc Robert, sunt absolvent al facultății de jurnalism din Timișoara și fac parte din echipa Pariurix încă din 2017. Am lucrat în domeniul pariurilor sportive timp de trei ani și jumătate, pasiunea pentru sport fiind cea care m-a împins către acest domeniu. Sunt un mare împătimit al tenisului, dar urmăresc cu interes și cele mai importante competiții din fotbal și baschet.
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii
Promoţii
Citiți toate articoleleEditorial
Citiți toate articolele