Analiză și informații pentru Dodig/Polasek v Krawietz/Tecau
După ce vreme de 12 sezoane consecutive arena O2 din Londra a găzduit cel mai important turneu al finalului de sezon, ATP Finals s-a mutat timp de 5 ani la Torino. Este pentru prima dată în istorie când Turneul Campionilor se desfășoară în Italia. La competiția din acest an avem nu mai puțin de 4 foști campioni: Novak Djokovic, Daniil Medvedev, Alexander Zverev și Stefanos Tsitsipas, dar și doi debutanți în proba de simplu, Hubert Hurkacz și Casper Ruud.
Novak Djokovic, Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev și Casper Ruud fac parte din grupa "verde", în timp ce Daniil Medvedev, Alexander Zverev, Matteo Berrettini și Hubert Hurkacz completează grupa "roșie".
La dublu, cele opt formații calificate sunt alcătuite din: Cabal/Farah, Herbert/Mahut, Murray/Soares și Ram/Salisbury în grupa roșie, respectiv Mektic/Pavic, Dodig/Polasek, Granollers/Zeballos și Krawietz/Tecău în grupa verde.
Horia și partenerul său vor juca un meci decisiv de calificare în această a treia zi de concurs împotriva perechii Ivan Dodig/Filip Polasek. Acest meci este programat de la ora 19:30, ora României, iar pronosticul meu îl veți putea afla la finalul analizei.

Dodig/Polasek: Forma echipei, știri și statistici
Î
Î
V
Î
Î
Ivan Dodig și Filip Polasek se află la al treilea sezon împreună în circuit și au obținut în acest an calificarea la Turneul Campionilor pentru a doua oară în carieră în această formulă. Cei doi și-au asigurat prezența la Torino grație succesului de la Australian Open, singurul titlu obținut în 2021. Campioni la Antipozi, Dodig și Polasek au avut o primă jumătate a sezonului excelentă, înregistrând o finală la Antalya, cât și semifinale la Great Ocean Road Open din Melbourne, în Mastersul de la Miami, respectiv în turneul de 500 de puncte de la Dubai. Ulterior nu au mai bifat niciun rezultat notabil, iar la Wimbledon aveau să evolueze pentru ultima dată împreună înaintea Turneului Campionilor. Momentan nu sunt informații oficiale referitor la parteneriatul lor pentru viitorul apropiat, însă Polasek a colaborat în ultimele patru luni cu australianul John Peers, alături de care a câștigat Mastersul de la Indian Wells și a mai bifat alte trei semifinale importante, la US Open, Paris și Viena.
În afara participării alături de Polasek de acum două sezoane, Dodig s-a mai calificat de patru ori în trecut la Turneul Campionilor, de trei ori consecutiv alături de Marcelo Melo (2014, 2015 și 2016) și o dată cu Marcel Granollers, în 2017. Cel mai bun rezultat al său la World Tour Finals este finala reușită alături de Melo în 2014, atunci când cei doi cedau în ultimul act în trei seturi în fața fraților Bob și Mike Bryan.
Pentru Filip Polasek, prezențele alături de Ivan Dodig reprezintă singurele ale carierei la cel mai important turneu al finalului de sezon.
În partida de debut de duminică, Dodig și Polasek au fost învinși de perechea Marcel Granollers/Horacio Zeballos, asta după ce au dominat partida timp de un set și jumătate și au ratat patru mingi de meci în manșa secundă.
Krawietz/Tecau: Forma echipei, știri și statistici
V
V
Î
Î
Î
Kevin Krawietz și Horia Tecău participă pentru prima dată la Turneul Campionilor în această formulă, cei doi formând, de altfel, echipă pentru prima dată în carieră în 2021. Compatriotul nostru s-a mai calificat de șase ori în trecut la cea mai importantă competiție a finalului de sezon, de două ori alături de Robert Lindstedt, 2011 și 2012, și de patru ori alături de Jean-Julien Rojer, 2014, 2015, 2017 și 2019, în urmă cu șase ani cucerind trofeul după o campanie perfectă fără set pierdut.
Germanul Kevin Krawietz bifează doar a treia prezență la Turneul Campionilor, după cele două prezențe consecutive din 2019 și 2020 alături de compatriotul său, Andreas Mies. Cu Mies, Krawietz a bifat un bilanț de doar două victorii și patru înfrângeri în arena O2 din Londra, nereușind să se califice mai departe de faza grupelor.
Cei doi au câștigat un singur trofeu în 2021, pe iarba de la Halle, iar aici s-au calificat de pe locul al optulea, ultima poziție eligibilă. Prezența acestora la Torino se datorează îndeosebi rezultatelor solide din turneele majore, în afara succesului de la Halle înregistrând finale în turneele de 500 de pct de la Barcelona, Rotterdam și Hamburg, cât și sferturi la Roland Garros, US Open, Indian Wells și Roma.
În partida de debut a grupei, Krawietz și Tecău au fost învinși categoric de favoriții principali, Mektic/Pavic, în minimum de seturi, într-o partidă în care au fost dominați de la un capăt la altul la toate capitolele. Horia a fost protagonistul unei declarații care a stârnit rumoare în mass-media din România, compatriotul nostru indicând faptul că acesta ar putea fi ultimul turneu al carierei sale: "nu mi-am făcut planuri pentru anul viitor, vreau să termin anul acesta, să joc Turneul Campionilor cât pot de bine, să câștig niște meciuri aici, vreau să joc Cupa Davis săptămâna viitoare la Cluj, un meci foarte important pentru noi și după aceea să văd cum mă simt din toate punctele de vedere, și fizic, și cu motivația și dorințele pentru mai departe."
Statistica meciurilor directe Dodig/Polasek v Krawietz/Tecau
Dodig/Polasek s-au impus în singurul duel direct, 6-4 6-7(2) 10-7 în optimile de finală ale Mastersului de la Madrid din acest sezon.
Cote pentru Dodig/Polasek v Krawietz/Tecau
Pentru un succes în minimum de seturi a perechii Dodig/Polasek, casa de pariuri eFortuna vă oferă o cotă de 2.47.
