Daniil Medvedev vs Alex de Minaur - Ponturi Pariuri Tenis ATP Shanghai, 10.10.2025
2025-10-09 13:40:00
Tenis ATP Shanghai
10 Octombrie 2025, 12:00
Daniil Medvedev
Alex de Minaur
Analiză și informații pentru Daniil Medvedev v Alex de Minaur
Turneul Rolex Shanghai Masters are loc în China, iar în această analiză voi detalia partida din sferturile de finală dintre Daniil Medvedev și Alex de Minaur, urmând să concluzionez cu pariul aferent.
Shanghai este o localitate de 24.8 milioane de locuitori, zona fiind populată de peste 6000 de ani.
Turneul acesta este mare, Masters 1000, având un fond de premiere de 9.196.000 dolari.
Gazda este complexul Qizhong Forest Sports City Arena, care dispune de terenuri acoperite cu un hard rapid, în aer liber.
Tabloul de concurs îi cuprinde pe Rune, Rinderknech, Medvedev sau Aliassime.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Daniil Medvedev: Forma echipei, știri și statistici
Daniil Medvedev este un jucător neafiliat unei țări, de 29 de ani, clasat pe locul 18 ATP.
Iar Medvedev rămâne un jucător relevant în circuit, chiar dacă ultimul an a fost unul complicat pentru el. Încă este, deoarece Daniil pare că nu-și găsește liniștea pe teren. Mi se pare foarte negativ, țipă deseori la echipa sa, iar de aici cred că apar și problemele musculare, crampele cu care se confruntă din ce în ce mai des. Fizicul este doar o prelungire a minții, iar o stare negativă duce întotdeauna la afecțiuni, fie că ele se manifestă pe loc, fie în timp.
Pentru binele tenisului, pentru binele lui, sper să își găsească o liniște.
Nu știu exact cauza problemelor sale. Este adevărat că tenisul lui este unul foarte dezamăgitor, el nu mai ajunge nici măcar în finale, iar încrederea în sine este foarte jos. Însă, rămâne un sportiv foarte valoros, capabil de rezultate mărețe. Viața personală pare liniștită, el are doi copii, nefiind genul care să exagereze cu lucruri toxice.
Poate un trofeu aici i-ar schimba mentalitatea, însă este greu de crezut că îl va obține.
Încearcă să schimbe multe, anul trecut spunând că mingile din circuit au devenit prea lente, iar el nu mai poate trimite winners cu ușurință. Lucrează la acest aspect, și-a schimbat și echipa tehnică, despărțindu-se de Cervara, antrenorul cu care a lucrat mulți ani, acum avându-l ca principal în boxă pe Johansson.
Relația dintre ei pare tensionată pe teren, însă cred că Medvedev are ce învața.
Nu mai este tânăr, lucru care poate să fie un semnal de alarmă, însă nici nu este bătrân. Nu a trecut chiar foarte multă vreme de când el se impunea la US Open, devenea numărul 1 mondial, însă este greu de crezut că mai poate să se întoarcă pe aceleași culmi victorioase.
Sezonul trecut a fost bun, început printr-o finală la Australian Open, unde l-a condus 2-0 scor seturi pe Sinner, însă nu a mai putut ține pasul fizic cu mai tânărul său oponent. Are semifinale la Wimbledon, la Beijing, un an solid, chiar dacă fără titluri importante.
Noul sezon este mai modest, iar faptul că Medvedev este la un pas să iasă din topul 20 ATP este profund negativ, de neconceput în ianuarie, când el era pe locul 5 în lume.
Va fi probabil primul an din 2018 încoace pe care nu îl va încheia în top 10.
Are unele faze finale, semifinale la Indian Wells, finală la Halle, sau recent semifinale la Beijing, însă mult prea puțin. Dacă tot am vorbit despre Beijing, acolo a cedat fizic în meciul cu Tien, fiind la un pas să se retragă.
Fix același lucru era să se întâmple ieri, tot cu Tien. A câștigat 7-6 primul set, însă în cel secund a avut o cădere abruptă de la 3-0 și mingi de 4-0. S-a văzut condus 5-3, a ajuns în tie-break, însă acolo a avut crampe puternice și părea că nu mai poate continua.
A reușit să își revină și s-a impus în extremis. Rămâne de văzut cum se va prezenta pe plan fizic, însă are o zi de recuperare, deci ar trebui să fie suficient.
În 2025 are semifinale la Marseille, sferturi de finală la Doha, sferturi de finală la Dubai, semifinale la Indian Wells, sferturi de finală la Madrid, sferturi de finală la s'Hertogenbosch, finală la Halle, sferturi de finală la Washington, sferturi de finală la Hangzhou și semifinale la Beijing.
Aici:
- 6-1 6-1 cu Svrcina (locul 91 ATP), câștigând 83% mingi cu primul serviciu, 67% cu cel secund, fără să ofere mingi de break
- 6-3 7-6 cu Fokina (locul 20 ATP), câștigând 94% mingi cu primul serviciu, 58% cu cel secund, oferind 1 minge de break (salvată)
-7-6 6-7 6-4 cu Tien (locul 36 ATP), câștigând 79% mingi cu primul serviciu, 28% cu cel secund, oferind 5 mingi de break (3 salvate)
Alex de Minaur: Forma echipei, știri și statistici
Alex de Minaur este un australian de 26 de ani, clasat pe locul 7 ATP.
Iar De Minaur merită să se afle în top 10 mondial, deoarece a devenit unul dintre cei mai buni tenismeni din lume. Acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte, ci treptat, într-un mod destul de organic. El a fost întotdeauna văzut un mare talent, unul dintre cei mai rapizi sportivi din istorie. Este supranumit "Demonul", acoperă excelent baseline-ul, însă tot timpul a fost firav din punct de vedere fizic. A compensat prin viteză, însă deseori a fost și este dominat prin forță de oponenți.
Totuși, în ultimii 2 ani mi se pare că a lucrat la acest aspect, și-a îmbunătățit și serviciul, iar de aici au început să apară rezultate mai bune. Concluzia este că el a ajuns în top 10 și cred că va rămâne aici, cu mici oscilații, și în următorii ani.
Tenisul său este spectaculos, de aceea are destul de mulți fani, deși incomparabil mai puțini decât Alcaraz, Sinner sau chiar oponentul de astăzi. Este "de vină" și personalitatea sa, deoarece Alex este un tip liniștit, care nu iese în evidență prea mult și care apare în ziare mondene doar prin relația sa cu Boulter, cei doi fiind logodiți.
Revenind la tenis, sezonul trecut a fost unul reușit pentru el, cu finală la Rotterdam, titlu la Acapulco, titlu la s'Hertogenbosch sau sferturi de finală la US Open.
Noul sezon este asemănător, cu sferturi de finală la Australian Open, unde nu a putut să ia set cu Sinner, finală la Rotterdam sau titlu la Washington.
Are sferturi de finală la US Open, iar recent semifinale la Beijing, unde a luat un set cu Sinner.
Aici, Alex nu a cedat set. A avut un tablou destul de ușor, însă jocul lui a fost solid.
În 2025 are sferturi de finală la Australian Open, finală la Rotterdam, sferturi de finală la Doha, semifinale la Monte Carlo, sferturi de finală la Barcelona, titlu la Washington, sferturi de finală la Toronto, sferturi de finală la US Open și semifinale la Beijing.
Aici:
- 6-4 6-2 cu Ugo Carabelli (locul 45 ATP), câștigând 87% mingi cu primul serviciu, 73% cu cel secund, fără să ofere mingi de break
- 6-1 7-5 cu Majchrzak (locul 66 ATP), câștigând 77% mingi cu primul serviciu, 71% cu cel secund, oferind 2 mingi de break (1 salvată)
- 7-5 6-2 cu Borges (locul 51 ATP), câștigând 79% mingi cu primul serviciu, 81% cu cel secund, oferind 3 mingi de break (toate salvate)
Statistica meciurilor directe Daniil Medvedev v Alex de Minaur
În întâlnirile directe scorul este 7-4 pentru Medvedev, ultima având loc în acest sezon la Monte Carlo, când De Minaur s-a impus 6-2 6-2.
Cote pentru Daniil Medvedev v Alex de Minaur
Cotă bonus oferită la casa de pariuri Betano: Puteți încerca și 2-1 De Minaur, la o cotă de 3.75.
Daniil Medvedev vs Alex de Minaur Pont: Daniil Medvedev trimite sub 7.5 ași
Daniil Medvedev este desconsiderat de casele de pariuri aici, deoarece nu cred că este un underdog atât de clar. Totuși, el are unele probleme în joc, unele probleme de gestiune psihică a partidelor, iar condițiile lente de aici nu îl ajută. Serviciul rămâne o armă importantă pentru el, iar în ultimele două partide a trimis 9, respectiv 10 ași. Însă, oponenții au fost mai slabi pe retur decât cel de astăzi, iar meciul cu Tien a fost unul maraton, de 3 ore. Alex de Minaur este excelent pe retur, un sportiv care nu primește foarte mulți ași. A primit 7 de la Sinner în trei seturi, iar în ultimul meci direct pe hard a primit 3. Consider astfel că Medvedev va trimite sub 7.5 ași, pronosticul meu mergând pe această idee la o cotă oferită de Betano.
Tenis ATP Shanghai
Daniil Medvedev trimite sub 7.5 ași
1.4710 Oct 25, 12:00
Salut. Sunt Tudor, activez in domeniul pariurilor de peste 15 ani, avand perioade in care am lucrat pentru clienti internationali. Domeniul meu de specialitate este tenisul, un sport pe care il urmaresc cu regularitate, zilnic analizand trenduri si statistici. Ma axez pe cautarea de "value bets", aceasta fiind calea cea mai sigura catre un profit pe termen lung. Totusi, trebuie inteles faptul ca i ...
Citeste mai multPonturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii
