Share

Christian Garin vs Fernando Verdasco, Ponturi Pariuri ATP Madrid 03.05.2021

ATP

Cota: 1.42

Adaugat de: Robert_Cristian

03 Mai 2021 02:06 600 0
Logo Christian Garin
Logo Fernando Verdasco
Christian Garin
Fernando Verdasco
VS
21:30 03 Mai 2021
Ponturi tenis - ATP Madrid Open

Analiză și informații pentru Christian Garin v Fernando Verdasco

Turneul ATP de la Madrid este al treilea de nivel Masters 1000 al sezonului şi al doilea disputat pe zgură, după cel de la Monte Carlo, unde am asistat la o premieră în finală, anume triumful pentru prima dată în carieră al lui Stefanos Tsitsipas într-un asemenea turneu. După patru meciuri deja disputate în ziua de duminică pe tabloul principal de simplu, în cursul zilei de astăzi vom avea o altă zi plină în capitala Spaniei, cu 10 partide care mai de care mai interesante

Duelul pe care ne vom concentra atenţia în rândurile următoare va fi ultimul al zilei pe centralul Manolo Santana şi îi va pune faţă în faţă pe chilianul Christian Garin şi spaniolul Fernando Verdasco, o partidă care va începe în jurul orei 21:30, ora României, şi al cărui pronostic îl veţi afla la finalul analizei.

Christian Garin: Forma echipei, știri și statistici

V V Î Î Î

Christian Garin este un tenismer originar din Chile, al 22-lea jucător al lumii şi capul de serie nr.16 al acestei săptămâni de la Madrid. În ciuda faptului că este un jucător la care inconstanţa în evoluţii nu a lipsit în ultima perioadă, el rămâne unul dintre cei mai tenace adversari din lume pe zgură. Sud-americanul în vârstă de 24 de ani are 5 titluri ATP în palmares, toate pe zgură: Houston şi Munchen 2019, Cordoba şi Rio de Janeiro 2020, respectiv Santiago 2021. În afara trofeului câştigat în faţa propriilor fani la Santiago, Garin a înregistrat evoluţii mai degrabă modeste, singurul turneu la care a mai bifat succese fiind Mastersul de la Monte Carlo, acolo unde i-a învins pe John Millman şi Felix Auger-Aliassime, dar a pierdut ulterior la cel ce avea să câştige finala, Stefanos Tsitsipas. Aşadar, în rest Garin a pierdut în chiar meciul inaugural al competiţiilor la care a participat în 2021 în cinci rânduri (Delray Beach, Buenos Aires, Miami, Barcelona şi Estoril)

Partida din această seară va reprezenta debutul lui Garin în carieră pe tabloul principal de la Madrid

Fernando Verdasco: Forma echipei, știri și statistici

Î V Î Î Î

În vârstă de 37 de ani, Fernando Verdasco este un veteran al circuitului, actualmente ocupantul poziţiei a 71-a în ierarhia mondială. Ibericul, fost nr.7 în lume şi membru al top 100 timp de aproape 17 ani, câştigător a 7 turnee ATP în proba de simplu şi 8 la dublu se confruntă cu probleme fizice de la finele lui 2019, probleme din cauza cărora s-a văzut nevoit să absenteze o perioadă mai lungă din circuit. Conform propriilor declaraţii, acea perioadă a fost una de coşmar pentru Verdasco, ce a avut o perioadă în care a evoluat doar cu ajutorul analgezicelor, durerile în zona piciorului drept fiind constante şi foarte apăsătoare. După o intervenţie chirurgicală, Verdasco a revenit în circuit în septembrie 2020, dar de atunci a bifat doar două succese din 10 partide disputate în turneele oficiale.

În acest sezon, Verdasco a disputat doar două turnee, ambele culminate cu înfrângeri în runda inaugurală, 4-6 4-6 cu Bjorn Fratangelo la Miami, respectiv 3-6 3-6 cu Albert Ramos-Vinolas săptămâna trecută la Estoril.

Pentru a bifa cea de-a 18-a prezenţă a carierei pe tabloul principal de la Madrid, Verdasco a beneficiat de un Wild Card din partea organizatorilor. Cel mai bun rezultat al său în capitala Spaniei în proba de simplu este reprezentat de calificarea în două rânduri în sferturile de finală, 2009 şi 2012

Statistica meciurilor directe Christian Garin v Fernando Verdasco

Singura întâlnire directă dintre cei doi s-a consumat în optimile de finală de la Chengdu din 2019, atunci când Garin se impunea în trei seturi, scor 6-3 3-6 6-3

Cote pentru Christian Garin v Fernando Verdasco

Sunt de părere că Verdasco va intra ceva mai bine în meci, condiţia fizică slabă de care dispune cauzată de probleme fizice cu care se confruntă fiind mai vizibilă pe măsură ce meciul avansează, astfel că o alternativă la o cotă bună este cea pe over 8.5 game-uri în primul set pentru o cotă de 1.50 oferită de casa de pariuri Superbet.

Christian Garin vs Fernando Verdasco Pont: Fernando Verdasco +6.5 game-uri (HA)

Fernando Verdasco este un veteran al circuitului profesionist şi, la 37 de ani, cel mai în vârstă jucător aflat pe tabloul principal de simplu. După problemele la piciorul drept, cu care s-a confruntat în ultimele 12 luni, Verdasco a ajuns în afara top 70 şi a avut nevoie de un Wild Card din partea organizatorilor pentru a putea participa pe tabloul principal. Garin este un jucător foarte solid pe zgură, cu evoluţii foarte bune pe această suprafaţă şi, având în vedere şi circumstanţele în care se regăseşte adversarul său, este, pe drept, favoritul cert al acestui meci. Totuşi, sud-americanul a fost destul de inconsecvent în acest sezon, iar de o lună şi jumătate a înregistrat doar două victorii şi patru înfrângeri, cele două succese venind ambele pe tabloul principal de la Monte Carlo. Verdasco are doar două meciuri la activ în 2021, dar săptămâna trecută, la Estoril, în ciuda unei înfrângeri în minimum de seturi la Albert Ramos, nivelul tenisului său n-a fost dezastruos, principalele probleme fiind la serviciu în faţa unui adversar puternic ce s-a şi impus în finala de ieri contra lui Cameron Norrie. De asemenea, Wild Card-ul oferit de organizatori şi ideea de a evolua în faţa propriilor fani în oraşul său natal sunt alte două motive pentru care motivaţia sa va fi la nivel înalt şi cred că va încerca să joace la un nivel cât mai ridicat posibil. Din aceste considerente, sunt de părere că handicapul este setat cam sus şi nu cred că sud-americanul se va impune la o diferenţă mai mare de 6 game-uri

Pont pariuri: Fernando Verdasco +6.5 game-uri (HA)

Miza: 10/10

Cota: 1.42

Adaugat de: Robert_Cristian

Status: Pierdut

Va fi acest pariu castigator ?

Da 2

66.7%

Nu 1

33.3%

Robert_Cristian

Ponturi:

11

Castigate:

7

Pierdute:

3

Anulate:

1

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi

Ultimele ponturi si avancronici