Analiză și informații pentru Casper Ruud v Taylor Fritz
Turneul ATP Finals are loc în Torino, iar în această analiză voi detalia partida din grupe dintre Casper Ruud și Taylor Fritz, urmând să concluzionez cu pariul aferent.
Torino este o localitate de 847.000 de locuitori, situată lângă Munții Alpi.
Turneul acesta este mare, având un fond de premiere de 14.750.000 dolari.
Gazda este complexul Pala Alpitour, care dispune de terenuri acoperite cu un hard rapid, indoor.
Tabloul de concurs îi cuprinde pe Nadal, Djokovic, Tsitsipas sau Medvedev.

Casper Ruud: Forma echipei, știri și statistici
Î
Î
V
Î
V
Casper Ruud este un norvegian de 23 de ani, clasat pe locul 4 ATP.
Iar Ruud este unul dintre cei mai buni tenismeni din ultimele două sezoane, în acest interval având nu mai puțin de 8 trofee. Toate dintre ele au venit la categoria minimă, 250 de puncte, însă arată că Ruud este foarte constant și foarte bun în a-și învinge oponenții mai slab cotați.
A fost criticat pentru faptul că adună puncte doar în asemenea competiții minore, însă anul acesta i-a redus la tăcere pe criticii săi, ajungând în finala de la Roland Garros și cea de la US Open.
A pierdut cu Nadal respectiv Alcaraz, însă sezonul lui rămâne unul incredibil, în care a ajuns până pe locul 2 mondial, fiind la un meci distanță de poziția de lider.
Casper este excelent pe zgură, deoarece are acel top spin care pune în dificultate oponenții. Însă, el demonstrează că și pe suprafețe rapide se descurcă aproape la fel de bine.
Este modest, foarte munictor, fiind lăudat chiar de Nadal, el antrenându-se multă vreme la academia lui Rafa. Astfel, ținând cont că este foarte tânăr, în viitor ne puteam aștepta la alte mari performanțe.
Aici venea în formă modestă, indoor în ultima vreme cedând clar cu Wawrinka sau Musetti, scăzând mult ritmul după acea finală de la US Open.
Însă, în primul meci din această Grupă Verde a fost excelent, învingându-l în două seturi pe Aliassime. Astfel, el este la un meci distanță de calificarea în semifinale, reeditand parcursul de anul trecut.
Ținând cont că ultima partidă este cu Nadal, Ruud ar trebui să forțeze succesul astăzi. Cu Felix a impresionat în special pe serviciu, câștigând fără să ofere măcar o minge de break.
În 2022 are titlu la Buenos Aires, finală la Miami, sferturi de finală la Barcelona, sferturi de finală la Munchen, sferturi de finală la Roma, titlu la Geneva, finală la Roland Garros, titlu la Gstaad, semifinale la Montreal, finală la US Open și sferturi de finală la Seul.
Aici:
- 7-6 6-4 cu Aliassime (locul 6 ATP), câștigând 76% mingi cu primul serviciu, 71% cu cel secund, fără să ofere mingi de break.
Taylor Fritz: Forma echipei, știri și statistici
V
Î
V
Î
V
Taylor Fritz este un american de 25 de ani, clasat pe locul 9 ATP.
Iar Fritz face un sezon excelent, intrând în top 10 mondial. Talentul lui Taylor a fost întotdeauna vizibil, însă parcă el a întrecut așteptările în ultima vreme. Nu are un parcurs ieșit din comun în grand slamuri, însă are titlu la Indian Wells, în acea finală trecând de un Nadal accidentat.
La Wimbledon are sferturi de finală, pierzând dramatic, 6-7 în decisiv, iarăși cu Nadal, iar la Tokyo are titlu, în finală învingându-l pe Tiafoe.
Așadar, nu se poate spune că sezonul său este incredibil. Totuși, Taylor a fost constant și se anunță un jucător de luat în seama în viitor.
În ultima vreme, forma sa a părut chiar slabă. Indoor,în niște condiții similare celor de aici, Fritz a pierdut cu Shapovalov la Viena și cu Gilles Simon la Paris, acel eșec putând să însemne ratarea prezenței sale la acest turneu de final de an.
Din fericire pentru el, Alcaraz a abandonat din cauza problemei musculare la abdomen, așadar Fritz a ajuns pe tabloul principal.
Aici a profitat în totalitate de șansa apărută, în primul meci învingându-l clar pe Nadal, în două seturi. Evident, Rafa nu a fost la 100%, încă având un ritm scăzut de joc după problemele fizice din ultimele luni.
Însă, evoluția lui Taylor trebuie apreciată. A declarat că acest hard ultra rapid îl ajută, iar serviciul său a făcut ravagii. Nu a oferit nici măcar o minge de break, a trimis mulți ași, iar astăzi poate să fie considerat ușor favorit.
Cert este că o victorie îl trimite cu un pas și jumătate în semifinale, așadar va fi extra concentrat.
În 2022 are sferturi de finală la Dallas, titlu la Indian Wells, sferturi de finală la Houston, sferturi de finală la Monte Carlo, titlu la Eastbourne, sferturi de finală la Wimbledon, sferturi de finală la Cincinnati și titlu la Tokyo.
Aici:
- 7-6 6-1 cu Nadal (locul 2 ATP), câștigând 80% mingi cu primul serviciu, 78% cu cel secund, fără să ofere mingi de break.

Statistica meciurilor directe Casper Ruud v Taylor Fritz
Este prima întâlnire directă între cei doi.
Cote pentru Casper Ruud v Taylor Fritz
Cotă bonus oferită la casa de pariuri Betano: Puteți încerca și victorie Fritz, la o cotă de 1.70.


