Analiză și informații pentru Andrey Rublev v Casper Ruud
Turneul Nitto ATP Finals are loc în Torino, iar în această analiză voi detalia partida din grupe dintre Andrey Rublev și Casper Ruud, urmând să concluzionez cu pariul aferent.
Torino este o localitate de 843.000 de locuitori, având peste 1.7 milioane în aria sa urbană.
Turneul acesta este mare, având un fond de premiere 7.250.000 de dolari.
Gazda este complexul Pala Alpitour, care dispune de terenuri acoperite cu un hard rapid, indoor.
Tabloul de concurs îi cuprinde pe Zverev, Medvedev, Ruud sau Djokovic.

Andrey Rublev: Forma echipei, știri și statistici
V
Î
Î
V
Î
Andrey Rublev este un rus de 24 de ani, clasat pe locul 5 ATP.
Iar Rublev a devenit o prezență constantă în topul 10 mondial, el în ultimii doi ani jucând foarte bine și demonstrând că este unul dintre cei mai buni tenismeni din circuitul mondial.
Andrey are foarte multe titluri de 500 de puncte câștigate, din păcate pentru el fiindu-i greu să obțină performanțe și la un nivel mai înalt. Însă Andrey este destul de tânăr, așadar poate să devină în anii următori chiar campion de grand slam.
Forma sa în această vară a fost slabă, iar aici venea după 4 înfrângeri în 5 partide.
Astfel, Andrey a cedat cu Norrie la San Diego, cu Paul la Indian Wells, cu Mannarino la Moscova, cu Van de Zandschulp la Sankt Petersburg și cu Fritz la Paris.
Înfrângerile indoor au fost destul de clare, iar oponenții totuși de un nivel mediu.
Aici are însă o șansă de a se califica în semifinale.
Fiindcă Rublev în primul tur a profitat de accidentarea lui Tsitsipas, trecând de acesta foarte ușor, în două seturi. Apoi, cu Djokovic, nu a mai avut vreo șansă, fiind dominat categoric, servind modest și cedând în două seturi scurte.
În 2021 are sferturi de finală la Australian Open, titlu la Rotterdam, semifinale la Doha, semifinale la Dubai, semifinale la Miami, finală la Monte Carlo, sferturi de finală la Barcelona, sferturi de finală la Roma, finală la Halle, finală la Cincinnati, semifinale la San Diego și sferturi de finală la Sankt Petersburg.
Aici:
- 6-4 6-4 cu Tsitsipas (locul 4 ATP), câștigând 90% mingi cu primul serviciu, 32% cu cel secund, fără să ofere mingi de break
- 3-6 2-6 cu Djokovic (locul 1 ATP), câștigând 56% mingi cu primul serviciu, 38% cu cel secund, oferind 6 mingi de break (4 salvate)
Casper Ruud: Forma echipei, știri și statistici
V
V
Î
Î
V
Casper Ruud este un norvegian de 22 de ani, clasat pe locul 8 ATP.
Iar Ruud este momentan pe cea mai bună poziție din cariera sa, fiind în top 10. Acest lucru este o performanță în sine și o mare surpriză, la startul sezonului puțini văzându-l pe Casper ca pe un tenismen atât de valoros.
Chiar și acum Ruud este contestat, fiind criticat pentru faptul că el a adunat majoritatea punctelor în turnee mici, de 250 de puncte. Însă până la urmă el are 5 trofee în acest sezon, un lucru incredibil, chiar dacă acestea au venit în competiții mici.
Ruud astfel merită să fie la acest turneu din final de an, având chiar șansa de a se califica în semifinale.
Casper a venit aici în formă medie, la Viena și la Paris ajungând de fiecare dată până în sferturile de finală. A fost învins de Sinner respectiv Zverev, însă diferența nu a fost chiar atât de mare, deși de fiecare dată a cedat în două seturi.
Aici a profitat de context.
Dacă în primul meci a pierdut normal, 0-2 cu Djokovic, în partida secundă a profitat de retragerea lui Tsitsipas, jucând cu Norrie. Meciul a fost chiar și așa foarte greu, Casper pierzând 1-6 primul set însă reușind să revină și servind foarte bine spre final.
În 2021 are sferturi de finală la Acapulco, sferturi de finală la Marbella, semifinale la Monte Carlo, semifinale la Munich, semifinale la Madrid, titlu la Geneva, sferturi de finală la Mallorca, titlu la Bastad, titlu la Gstaad, titlu la Kirzbuhel, sferturi de finală la Toronto, sferturi de finală la Cincinnati, titlu la San Diego, sferturi de finală la Viena și sferturi de finală la Paris.
Aici:
- 6-7 2-6 cu Djokovic (locul 1 ATP), câștigând 63% mingi cu primul serviciu, 42% cu cel secund, oferind 5 mingi de break (2 salvate)
- 1-6 6-3 6-3 cu Norrie (locul 12 ATP), câștigând 73% mingi cu primul serviciu, 53% cu cel secund, oferind 2 mingi de break
Statistica meciurilor directe Andrey Rublev v Casper Ruud
În întâlnirile directe scorul este 4-0 pentru Rublev, ultima având loc în acest sezon la Monte Carlo, când Andrey s-a impus 6-3 7-5.
Cote pentru Andrey Rublev v Casper Ruud
Cotă bonus oferită la casa de pariuri Betano: Puteți încerca și victorie Ruud la o cotă de 2.52.
