Alexander Zverev vs Fabian Marozsan, Ponturi Pariuri ATP Miami, 28.03.2024

2024-03-28 02:24:00
ATP Miami
28 Martie 2024, 19:00

Alexander Zverev

Fabian Marozsan
Analiză și informații pentru Alexander Zverev v Fabian Marozsan
Ne aflăm în faza sferturilor de finală în cel de-al doilea turneu Masters al sezonului, cel de la Miami, iar până acum principalii favoriți și-au respectat statutul, existând șanse mari ca primii patru capi de serie (Jannik Sinner, Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev și Alexander Zverev) să compună careul de ași.
Mai departe ne vom îndrepta atenția asupra primului sfert de finală de pe jumătatea superioară de tablou, cel ce-i va avea ca protagoniști pe germanul Alexander Zverev și pe ungurul Fabian Marozsan. Această partidă este programată de la ora 19:00, ora României, iar pronosticul meu îl veți putea afla la finalul analizei.
Cota aleasă vine din oferta Favbet pariuri sportive.
Alexander Zverev : Forma echipei, știri și statistici
Alexander Zverev este cel de-al cincelea jucător al lumii și capul de serie nr.4 al ediției din acest an de la Miami. Unul dintre principalii beneficiari ai retragerii lui Novak Djokovic din competiție a fost chiar Sasha, el reușind să pătrundă în top 4 în lista favoriților, statut care l-a ajutat, cel puțin teoretic, să dețină prima șansă la câștigarea sfertului său de tablou și, automat, la calificarea într-o nouă semifinală de nivel Masters 1000.
Germanul, aflat la cea de-a noua participare din carieră pe tabloul principal din Florida, s-a mai aflat de trei ori în trecut în această postură de sfert-finalist, însă o singură dată a trecut mai departe, în 2018, atunci când ajungea chiar până în ultimul act, pierzând atunci în fața lui John Isner, în ceea ce avea să fie cel mai important trofeu din cariera lui Big John. După teribila accidentare suferită la Roland Garros în semifinalele din 2022, Zverev pare să-și fi revenit complet și, deși nu este chiar la cel mai înalt nivel, rămâne unul dintre principalii pretendenți la marile trofee din circuit. El a bifat două semifinale în 2024, cea mai importantă dintre ele fiind, de departe, cea de la Australian Open, acolo unde-l învingea în sferturi pe Carlos Alcaraz, pierzând ulterior cu Daniil Medvedev, cel care l-a dominat în ceea ce privește head-to-head-ul.
Recent, la Indian Wells, germanul s-a oprit în sferturile de finală în fața celui care avea să cucerească trofeul, ibericul Carlos Alcaraz. Aici, la Miami, Zverev nu a cedat încă niciun set, trecând, pe rând, de: Felix Auger-Aliassime, scor 6-2 6-4, Christopher Eubanks, scor 7-6(4) 6-3, respectiv Karen Khachanov, scor 6-1 6-4. Deși în continuare departe de cel de-al patrulea jucător al lumii, Daniil Medvedev, Sasha își poate mări ecartul față de principalul urmăritor, Andrey Rublev, la aproape 500 de puncte printr-o victorie în această seară.
Fabian Marozsan: Forma echipei, știri și statistici
Fabian Marozsan este un tenismen maghiar în vârstă de 24 de ani, ocupantul poziției a 57-a în clasamentul mondial. Sportivul originar din Budapesta este singurul jucător ce nu s-a aflat printre capii de serie rămași în turneu și doar unul dintre cei doi prezenți în faza sferturilor de finală, alături de Tomas Machac, cel din urmă fiind învins în minimum de seturi de cel de-al doilea favorit, Jannik Sinner.
Marozsan continuă să surprindă plăcut, cu toate că nu mulți au fost cei care-l acreditau cu șanse serioase în ceea ce privește o campanie atât de reușită în turneul din Florida, iată-l că, încă o dată, reușește să depășească nivelul așteptărilor. Ungurul este un jucător care până primăvara trecută era un nume necunoscut pentru majoritatea publicului larg, ajungând pentru prima dată în lumina reflectoarelor grație victoriei obținută în fața lui Carlos Alcaraz pe zgura de la Foro Italico, ceea ce avea să devină una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani în tenisul de cel mai înalt nivel. Chiar dacă evoluțiile sale bune nu au venit imediat după acel rezultat mare, cu timpul Marozsan a devenit mai mult decât o revelație, iar ca dovadă în acest sens vin rezultatele sale în turneele de acest nivel. În cadrul competițiilor Masters, Marozsan nu a pierdut niciodată înaintea optimilor de finală, iar acum se regăsește doar pentru a doua oară în carieră în sferturile de finală la acest nivel, după performanța înregistrată la Shanghai toamna trecută.
Aflat la debutul în carieră pe tabloul principal de la Miami, ungurul i-a învins în minimum de seturi pe: Aleksandar Kovacevic, scor 6-3 6-2, Holger Rune, scor 6-1 6-1, Alexei Popyrin, scor 7-5 6-3, respectiv Alex De Minaur, scor 6-4 0-6 6-1. Victoria contra australianului din runda precedentă îl va aduce pe Marozsan pentru prima dată în top 40, mai exact până pe locul al 38-lea, iar un eventual succes astăzi contra lui Zverev l-ar propulsa în top 30, oferindu-i astfel șanse serioase la ocuparea unui loc între capii de serie pentru cel de-al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, cel de la Roland Garros.
Statistica meciurilor directe Alexander Zverev v Fabian Marozsan
Cei doi nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci oficial.
Cote pentru Alexander Zverev v Fabian Marozsan
Pentru o victorie în minimum de seturi a lui Alexander Zverev, casa de pariuri Favbet vă oferă o cotă de 1.94.
Alexander Zverev vs Fabian Marozsan Pont: Alexander Zverev -2.5 game-uri (HA)
Fabian Marozsan este revelația acestei ediții de la Miami, ungurul continuând să surprindă plăcut în cadrul acestor turnee de nivel Masters 1000, unde nu a pierdut niciodată înainte de faza optimilor de finală în cele patru participări anterioare (Roma și Shanghai 2023, respectiv Indian Wells și Miami 2024). Totuși, el nu a acces niciodată mai departe de faza sferturilor de finală, performanță pe care nu cred că o va atinge nici acum. Ungurul a surprins prin felul în care a reușit să se redreseze în runda anterioară după un set secund cedat la zero contra lui Alex De Minaur, însă a profitat și de o aparentă relaxare prematură a australianului, care nu a mai putut recupera terenul pierdut devreme în setul decisiv. Spre deosebire de runda anterioară, acolo unde Marozsan a fost implicat în majoritatea schimburilor de mingi, cred că Zverev va fi capabil să facă diferența cu serviciul și să controleze raliurile, în special în game-urile în care Marozsan se va afla la retur. Zverev nu a cedat niciun set până acum și pare că și-a ridicat nivelul jocului cu fiecare meci, iar în aceste faze avansate ale turneelor el tinde să devină extrem de periculos, în special atunci când nu întâlnește unul dintre principalii favoriți. Experiența net superioară, condițiile de joc, dar și matchupul în sine, sunt factori care vin în favoarea germanului, astfel că pronosticul meu merge pe o victorie la cel puțin trei game-uri diferență în favoarea lui Alexander Zverev, pentru o cotă de 1.55. Am selectat acest meci din oferta de pariuri sportive Favbet.
ATP Miami
Alexander Zverev -2.5 game-uri (HA)
1.5528 Mar 24, 19:00
Vă salut! Mă numesc Robert, sunt absolvent al facultății de jurnalism din Timișoara și fac parte din echipa Pariurix încă din 2017. Am lucrat în domeniul pariurilor sportive timp de trei ani și jumătate, pasiunea pentru sport fiind cea care m-a împins către acest domeniu. Sunt un mare împătimit al tenisului, dar urmăresc cu interes și cele mai importante competiții din fotbal și baschet.
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii