Odense - Ikast, Ponturi Pariuri Handbal Danemarca, Kvindeligaen, 20.05.2025

2025-05-20 00:28:00
Handbal - Danemarca
20 Mai 2025, 21:30

Odense Handbal

Ikast Handbold
Analiză și informații pentru Odense Handbal v Ikast Handbold
Urmărim pentru pariuri și a doua semifinală din campionatul danez de handbal feminin – Kvindeligaen, meciul 1 dintre Odense și Ikast, programat marți, de la ora 21:30.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Odense Handbal: Forma echipei, știri și statistici
Odense este lansată în drumul spre al treilea titlu de campioană a Danemarcei. Au trecut însă trei ani de la precedentul triumf. Două „finale” o așteaptă până acolo, mai întâi confruntarea cu Ikast din semifinale și apoi posibila dispută cu Esbjerg. În fiecare tur, câștigătoarea se va decide după două sau trei partide.
Formația lui Ole Gustav Gjekstad a avut un sezon de referință până la această dată, atât în competiția internă, dar și în Liga Campionilor. Pe plan extern s-a calificat în premieră într-un Final Four și visează la prima finală europeană. „Acasă” a câștigat 26 de jocuri în sezonul regular din 26, iar în grupa din play-off și-a adăugat în cont alte cinci. Seria de 31 de partide invincibilitate s-a încheiat în urmă cu 4 zile, când Odense a cedat acasă cu Nykobing, 33:35, într-un meci care nu a mai prezentat nicio miză.
Partida cu Nykobing a avut loc pe teren neutru la Gudme. Odense va reveni acum în Sydbank Arena.
Din punct de vedere statistic, Odense a avut cea mai bună apărare din play-off, în ciuda celor 35 de goluri primite în disputa precedentă. În cele șase jocuri a avut o medie de 27,5 goluri primite. Iar victoriile au fost înregistrate la o diferență medie de 5,8 goluri. Niciun adversar nu s-a apropiat însă ca dificultate de Ikast.
Ole Gustav Gjekstad mai are câteva săptămâni de mandat la Odense și ține să-și ia la revedere în cel mai bun mod posibil, înainte de a prelua full-time funcția se selecționer al Norvegiei. El va fi înlocuit din vară de Jakob Vestergaard. Merită reținut și faptul că Odense nu are probleme de lot. A revenit și Andrea Aagot după o accidentare. Ea a marcat 7 goluri în disputa cu Nykobing.
Ikast Handbold: Forma echipei, știri și statistici
Ikast pare în acest moment singura echipă capabilă să se implice în bătălia de la vârf dintre Odense și Esjberg, grupările care și-au împărțit titlurile în ultimii ani. S-a calificat de pe locul secund în grupă în semifinale, dar a terminat la egalitate de puncte cu Esbjerg. Și chiar și-a îmbunătățit încrederea înaintea primului joc cu Odense, după ce s-a impus în urmă cu 4 zile pe terenul campioanei en-titre, cu 34:29.
Este adevărat, formația lui Soren Hansen a profitat poate și de faptul că Esbjerg nu a jucat la nivelul obișnuit, având în vedere că meciul nu a mai avut o miză în ceea ce privește ierarhia, dar a fost un semnal foarte bun pentru semifinale. În plus, a readus în formă câteva jucătoare care au avut probleme medicale în ultima perioadă, precum Jerabkova, Petersen și Scaglione.
Ikast a adunat 5 victorii în grupă, singurul eșec fiind în turul cu Esbjerg, scor 26:32. A setat o medie de 31,5 goluri. Echipa a reușit să treacă peste eșecul cu Thuringer, din finala European Handball League, 32:34.
Clubul a câștigat ultimul titlu în urmă cu 10 ani, iar ultima prezență într-o finală a fost în 2019. De atunci, Ikast a mai avut trei clasări pe locul 3, în perioada 2021-2023. După ultimul podium a obținut un wildcard pentru a juca în Liga Campionilor. Anul trecut a încheiat doar pe locul 4, după o finală mică disputată cu Odense (27:29 acasă și 30:33 în deplasare).
Statistica meciurilor directe Odense Handbal v Ikast Handbold
Odense și Ikast au fost adversare doar în două jocuri în acest sezon, iar formația lui Ole Gustav Gjekstad s-a impus de fiecare dată, cu 33:25 pe teren propriu și 30:28 în deplasare.
Cote pentru Odense Handbal v Ikast Handbold
Ikast și-a recâștigat încrederea și este gata să încurce Odense. Pentru un pariu H2 + 4,5 goluri, cota este 1.75 în oferta de pariuri Betano.
Odense Handbal vs Ikast Handbold Pont: Helena Elver peste 3,5 goluri
Helena Elver este una dintre jucătoarele cu cele mai spectaculoase ascensiuni din ultima perioadă la Odense. Ea evoluează pe postul de centru și a fost remarcată și de Gyor, motiv pentru care a și transferat-o pentru sezonul următor. Daneza a marcat 7 goluri în ultimul joc contra Nykobing. Și are peste 3,5 goluri în trei din ultimele cinci evoluții. Unul dintre meciuri a fost returul cu Ferencvaros, în urma căruia Odense s-a calificat în Final Four (scor 25:24). Elver a încheiat acel joc cu 5 goluri, ne așteptăm să joace un rol cheie și în această bătălie cu Ikast.
Handbal - Danemarca
Helena Elver peste 3,5 goluri
2.0020 May 25, 21:30
Case de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii