Share

Norvegia - Franța, Ponturi Pariuri Handbal Campionatul Mondial, 14.01.2021

Handbal

Cota: 1.66

Adaugat de: Marius Huțu

14 Ian 2021 01:30 962 0
Logo Norvegia
Logo Franta
Norvegia
Franta
VS
21:30 14 Ianuarie 2021
Handbal - Campionatul Mondial (masculin)

Analiză și informații pentru Norvegia v Franta

Norvegia și Franța, două potențiale finaliste la Campionatul Mondial de Handbal Masculin din Egipt, se întâlnesc încă din a doua zi a competiției, joi, de la ora 21:30, într-un meci din Grupa E, din care mai fac parte Austria și Elveția. Am selectat și un pariu, dar să vedem pentru început cu ce loturi s-au deplasat cele două reprezentative.

Norvegia: Forma echipei, știri și statistici

V Î Î V V

Norvegia a jucat finala la edițiile din 2017 și 2019, astfel că după asemenea performanțe nu se poate gândi decât la câștigarea turneului final în Egipt 2021. Asta în condiții normale. Dar competiția organizată de „faraoni” a stârnit deja foarte multă tensiune, iar nordicii sunt printre cei mai vocali contestatari.

La sosirea în Egipt, Norvegia a avut un șoc, liderul Sander Sagosen având câteva declarații dure: „Totul până acum a fost o mare glumă”. Situația tensionată a fost provocată de normele sanitare prevăzute pentru Covid-19, de care nu prea se ține cont. Nordicii reclamă faptul că echipele nu au fost testate imediat la sosirea în Egipt, la hotel oamenii ies și intră după bunul plac, iar drumul până la sala de antrenament constituie o altă problemă. Norvegia, alături de Suedia, Danemarca, Germania și Austria au și înaintat un protest către IHF.

Din punct de vedere al lotului, Norvegia s-a deplasat cu aproape tot ce are mai bun la dispoziție. Lipsește doar Magnus Rod, dar vikingii au alți doi interi dreapta foarte buni, pe Harald Reinkind de la Kiel și Kent Robin Tonnesen de la Veszprem. Totul gravitează însă în jurul lui Sander Sagosen, unul dintre favoriții la câștigarea titlului de MVP.

Înainte de a ajunge în Egipt, Norvegia și-a rodat echipa în preliminariile pentru Euro 2022 și în meciuri amicale. În prima parte a anului a jucat patru partide, încheiate cu următoarele rezultate, în ordine: 25-33 cu Belarus (calificări), 28-31 cu Danemarca (amical), 27-19 cu Belarus (calificări), 36-34 cu Damemarca (amical). Așadar, evoluțiile au fost în creștere.

Franta: Forma echipei, știri și statistici

Î Î V Î E

Indiferent de competiție, Franța este una dintre favorite la titlul mondial. În Egipt are de luat o revanșă după ce la ultimul European nu a reușit să prindă Top 12, iar la ediția precedentă a Mondialului a terminat doar pe locul 3.

Față de Norvegia, „Experții” au mai mulțe absențe notabile, în special la nivelul apărării, de unde lipsesc Nikola Karabatic și Sorhaindo, dar nu poate fi trecută cu vederea nici accidentarea interului stânga Elohim Prandi de la PSG. Totuși, lotul echipei Franței este foarte valoros, cu mulți jucători care activează la cel mai înalt nivel. Baza sunt handbaliștii de la Barcelona și PSG. Iar de urmărit în special sunt Melvyn Richardson, Dika Mem și Ludovic Fabregas.

Franța este la primul turneu final cu selecționerul Guillaume Gille, care a avut doar două jocuri la dispoziție pentru a-și impune ideile de când a preluat echipa, cu Serbia în preliminariile pentru Euro 2022, desfășurate la începutul acestui an și încheiate cu 24-27 în deplasare și 26-26 pe teren propriu. Așadar, rezultate deloc mulțumitoare.

Statistica meciurilor directe Norvegia v Franta

Franța și Norvegia se cunosc destul de bine, din moment ce s-au înfruntat de opt ori în ultimii 5 ani, bilanțul fiind egal, 4-4. În cele mai recente cinci jocuri, rezultatele au fost, în ordine, următoarele:

Norvegia – Franța 35-30 (calificări Euro 2018)

Franța – Norvegia 28-24 (calificări Euro 2018)

Norvegia – Franța 30-26 (amical)

Franța – Norvegia 32-31 (Euro 2018)

Franța – Norvegia 26-28 (Euro 2020).

Cote pentru Norvegia v Franta

Ne putem aștepta la un handbal total din partea celor două reprezentative, obișnuite să joace pe faza a doua și contraatacm cu repuneri rapide. Se poate încerca un over 57,5 goluri la cotă 1.87 în oferta Unibet pariuri sportive.

Norvegia vs Franta Pont: Victorie Norvegia

Norvegia a arătat evoluții în creștere în zilele precedente și a fost în gerenal în ultimii ani o reprezentativă care a fost într-o continuă ascensiune. Franța, în schimb, încă mai are lucruri de pus la punct, din moment ce are un nou selecționer, care nu a avut încă multe ocazii de a lucra cu echipa până acum. Franța poate urca însă pe parcurs în această competiție și să recupereze din handicapul pe care l-ar avea azi. Deocamdată, văd Norvegia mai bună, poate și pentru că are un MVP în echipă, în timp ce Franța încearcă să ridice unul nou, în absența lui Karabatic, aflat oricum pe final de carieră.

Pont pariuri: Victorie Norvegia

Miza: 7/10

Cota: 1.66

Adaugat de: Marius Huțu

Status: Pierdut

Va fi acest pariu castigator ?

Da 0

0%

Nu 0

0%

Marius Huțu

Ponturi:

25

Castigate:

14

Pierdute:

9

Anulate:

1

Salutare! Sunt Marius Huțu, jurnalist de sport din 1999. Am început activitatea la Transilvania Expres, iar din 2005 am fost cooptat în redacția ProSport. Sunt specializat pe handbal, domeniu pe care îl mediatizez zilnic de peste 15 ani. Experiența am dobândit-o inclusiv prin prezența la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale și Europene. Fotbal, baschet, ciclism și sporturi de iarnă sunt alte discipline pe care le urmăresc cu regularitate. Lucrez în domeniul pariurilor din 2016, de când am ajuns în echipa Pariurix.com.

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi

Ultimele ponturi si avancronici