Islanda U21 – România U21, Ponturi Pariuri Handbal Masculin, Campionatul Mondial de Tineret, 18.06.2025

2025-06-17 19:20:00
Handbal - Campionatul Mondial U21
18 Iunie 2025, 12:45

Islanda

România
Analiză și informații pentru Islanda v România
Handbalul la nivel de cluburi a intrat în pauză competițională, dar în această vară sunt programate mai multe turnee finale, la juniori și tineret. Primul este Mondialul de Tineret U21 la masculin, unde este prezentă și România. Primul meci al tricolorilor este miercuri, de la ora 12:45, contra Islandei, fiind inclus și pe lista noastră de pariuri.
Cele două selecționate fac parte din Grupa F, alături de Macedonia de Nord și Insulele Feroe. Este singura grupă de la turneul final cu patru reprezentante ale Europei. Primele două clasate avansează în fazele superioare.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Islanda: Forma echipei, știri și statistici
Islanda este o forță în handbalul mondial la nivel de seniori. Cel puțin la nivel individual, are în prezent câțiva jucători extraordinari, care activează la cele mai bune cluburi din Europa. Doi dintre ei au și câștigat Liga Campionilor la finalul săptămânii trecute cu Magdeburg, Omar Ingi Magnusson și Gisli Kristjansson. Ultimul a și fost desemnat MVP-ul turneului final.
Islanda are în spate o școală foarte bună de handbal, mulți dintre jucători urmând traseul Danemarca – Bundesliga după terminarea junioratului, după caz, și finalizarea studiilor universitare. Așadar, este de așteptat ca și această națională de tineret să propulseze în viitorul apropiat câțiva jucători la cluburi importante. În prezent, jucătorul cel mai bine cotat de la U21 este Ivar Einarsson, un inter stânga care joacă la Haukar. El a fost inclus de IHF într-un top de 10 jucători care ar putea străluci la turneul final.
Aceeași generație a ocupat locul 19 la Mondialul U19 din urmă cu 2 ani. Nu a reușit să treacă de o grupă cu Egipt, Cehia și Japonia, astfel că a fost „trimisă” să evolueze în Cupa Președintelui.
Situația s-a îmbunătățit însă la Europeanul de anul trecut din Slovenia, unde s-a clasat pe locul 7 și a obținut astfel și calificarea la acest Mondial. În prima fază a pierdut în fața Suediei cu 23:33, dar a setat o medie de 43 de goluri în disputele cu Ucraina și Polonia. După ce sita a mai cernut, Islanda a remizat cu Portugalia (33:33), a pierdut cu Austria (26:34) și Spania (30:37). La final, în jocurile de clasament, a cedat încă o dată în fața Suediei, cu 27:30, dar a depășit Norvegia cu 32:29.
România: Forma echipei, știri și statistici
România revine la un Campionat Mondial de Tineret după o pauză de 10 ani. Leagă al doilea turneu final consecutiv cu această generație, după ce a fost prezentă și la Euro U20, unde a ocupat locul 16. De altfel, este poziția care i-a și asigurat calificarea la turneul final din Polonia.
Anul trecut, selecționata condusă de Adrian Petrea a avut rezultate mixte la turneul final continental. A pierdut primele două jocuri cu Norvegia (27:35) și Ungaria (26:32), dar a reușit să învingă Cehia (33:32) în prima fază a grupelor. Apoi, în turneul intermediar pentru locurile 9-16 a cedat în fața Franței (25:30) și Macedoniei de Nord (26:31), dar a depășit Polonia (32:30). În jocurile de clasament a pierdut cu Serbia (29:31) și Slovenia (30:31).
Pentru acest Mondial, lotul are mai multă experiență. Sunt deja câțiva jucători care au prins minute și în Liga Națională. Mai mult, Daniel Stanciuc și Sorin Grigore s-au calificat în primăvară la Euro 2026 cu naționala de seniori. Primul a devenit chiar liderul primei reprezentative, având o medie de 8,3 goluri în cele patru jocuri oficiale din 2025.
Cu Stanciuc vârf de lance, România speră să depășească așteptările. Nu are presiunea rezultatelor, handbaliștii joacă în primul rând pentru a se afirma pe plan internațional.
Înaintea turneului final, tricolorii au jucat două meciuri amicale împotriva Ungariei. După 21:30 în prima zi, diferența a fost de patru goluri în al doilea joc, 24:28.
Statistica meciurilor directe Islanda v România
Nu există meciuri directe de dată recentă nici la U21, nici cu cele două generații față în față la categorii inferioare.
Cote pentru Islanda v România
Pentru a emite pretenții în acest joc, România trebuie să găsească soluții pentru a încetini ritmul Islandei. Apărarea lui Adrian Petrea va fi de bază. Pentru sub 60,5 goluri, cota este 1.85 în oferta de pariuri Betano.
Islanda vs România Pont: Handicap România + 6,5 goluri
Islanda are o echipă bună, mulți tineri promițători, dar această generație nu a obținut încă un rezultat cu care să iasă în evidență. Este favorită să câștige împotriva României, dar pariem că diferența de la final nu va fi mai mare de 6 goluri. Față de anul trecut când au participat la prima lor competiție majoră, tinerii tricolori au mai căpătat experiență, câțiva dintre ei s-au călit în Liga Națională. Faptul că Daniel Stanciuc a fost adus la tineret la acest turneu final, poate fi garanția unor meciuri bune pentru România. El are deja 2 ani în spate cu Dinamo în cupele europene și a demonstrat deja și la lotul de seniori că este un jucător care își asumă responsabilitatea, care poate trage după el echipa.
Handbal - Campionatul Mondial U21
Handicap România + 6,5 goluri
1.7018 Jun 25, 12:45
Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii