HC Buzău – Aguas Santas, Ponturi Pariuri Handbal, European League, 29.09.2026
2026-09-28 13:00:00
Handbal - European League
29 Septembrie 2026, 19:45
HC Buzau
Aguas Santas
Analiză și informații pentru HC Buzau v Aguas Santas
HC Buzău își începe marți, de la ora 19:45, parcursul în grupele EHF European League, cu un meci pe teren propriu contra formației portugheze Aguas Santas, pentru care am selectat și pariuri. Din grupă mai fac parte Fraikin BM Granollers și SG Flensburg-Handewitt. Primele două clasate merg mai departe în competiție.
Cota aleasă vine din oferta Superbet Pariuri Sportive.
HC Buzau: Forma echipei, știri și statistici
HC Buzău este la al doilea sezon european din istoria clubului, primul însă în European League, a doua competiție ca valoare. În ediția trecută, formația pregătită de Sergey Bebeshko a avut un parcurs până în sferturile de finală ale EHF European Cup, fiind eliminată de Celje Lasko în urma a două jocuri cu foarte multe goluri (32:41 în Slovenia și 36:36 în retur).
Calificarea în European League a obținut-o după cea mai bună performanță pe plan intern, clasarea pe locul 2 în Liga Zimbrilor. Iar pentru a face față la acest nivel, clubul a încercat să-și întărească lotul. Astfel, în vară, au sosit la echipă cinci jucători noi, Claudiu Lazurcă (CSU Suceava), Daniel Susanu (CSM Constanța), Ivan Mosic (Potaissa Turda), Alexandru Bucătaru (Potaissa Turda) și Oyvind Frigstad (Al Duhail).
HC Buzău are în prezent un lot destul de experimentat. Liderul echipei a devenit lituanianul Zanas Virbauskas. Alți jucători cheie sunt Vitaly Komogorov, Nemanja Grbovic, Robert Hrimiuc, Alexandru Tărîță și Lukasz Gogola.
HC Buzău își începe parcursul european după cinci meciuri oficiale, două în Supercupă și trei în campionat. Echipa lui Bebeshko a suferit două eșecuri în primele trei etape din Liga Zimbrilor. Singurul succes a fost în deplasare cu Steaua, scor 35:29, acesta fiind încadrat de înfrângerile în fața echipelor Poli Timișoara (26:32, deplasare) și Dinamo (28:33, acasă), chiar în urmă cu câteva zile.
Aguas Santas: Forma echipei, știri și statistici
Aguas Santas este un club cu o istorie de peste șase decenii, cu experiență mai mare în cupele europene, dar care trăiește în umbra unor echipe precum Sporting, Porto, Benfica și chiar Braga. De-a lungul timpului s-a axat pe formarea jucătorilor, fiind o prezență constantă în prima ligă portugheză. Cel mai important trofeu din istoria echipei este Cupa Portugaliei, câștigată în sezonul 2001/02.
În sezonul trecut, Aguas Santas a încheiat campionatul Portugaliei pe locul 4, performanță care i-a adus revenirea în EHF European League. Clubul a evoluat în faza grupelor din sezonul 2022/23 și în calificările ediției 2023/24.
În ediția 2022/23 a avut parte de o grupă foarte puternică, în care s-a întâlnit adversari precum Fuchse Berlin, Bidasoa Irun, Eurofarm Pelister, Skanderborg-Aarhus și Motor Zaporojie. În 10 meciuri, portughezii au obținut atunci trei victorii și un egal. Printre rezultatele importante s-au numărat victoria cu 28:25 împotriva lui Bidasoa Irun și remiza, 27:27, pe terenul lui Eurofarm Pelister. În schimb, în sezonul 2023/24, Aguas Santas a fost eliminată de Pfadi Winterthur în calificări, după 24:22 acasă și 19:22 în deplasare.
Cu excepția unui cubanez, lotul cuprinde doar jucători portughezi. Media de vârstă a lotului este de aproximativ 24 de ani, astfel că oaspeții se bazează pe o echipă relativ tânără.
Startul de sezon din Portugalia a fost unul oscilant. Aguas Santas a înregistrat trei victorii și trei înfrângeri, fiind pe locul 7 în campionat. Cele mai importante jocuri de până acum au fost pierdute, 23:34 cu Benfica și 27:29 cu Maritimo.
Statistica meciurilor directe HC Buzau v Aguas Santas
HC Buzău și Aguas Santas se află pentru prima dată față în față.
Cote pentru HC Buzau v Aguas Santas
În sezonul trecut, Buzău nu a pierdut niciun meci european pe teren propriu, Celje fiind, spre exemplu, o echipă peste nivelul formației portugheze. Pentru un succes după 60 de minute, HC are o cotă 1.56 în oferta de pariuri Superbet.
HC Buzau vs Aguas Santas Pont: Prima repriză: 1
Aguas Santas este cel mai abordabil adversar din grupă pentru HC Buzău și are nevoie de un joc convingător și mai ales de un rezultat bun pentru a conta în calculele calificării în fazele următoare. Echipa lui Sergey Bebeshko a arătat în sezonul trecut că poate evolua la un nivel european bun, ajungând până în sferturile European Cup. În plus, Buzăul are suficientă experiență și calitate în lot pentru a controla meciul chiar de la început, cu Virbauskas, Komogorov și Grbovic în prim-plan. Aguas Santas a avut un start oscilant în Portugalia, iar în patru dintre cele șase partide a primit cel puțin 29 de goluri. Dacă ne raportăm și la meciurile cu cei mai puternici adversari de până acum, Buzău a cedat cu Dinamo la 5 goluri diferență, iar Aguas, la 11 goluri cu Benfica. Pariem că Buzău va fructifica avantajul terenului propriu încă din prima repriză, pariul fiind selectat din oferta Superbet.
Handbal - European League
Prima repriză: 1
1.7229 Sep 26, 19:45
Case de pariuri online legale recomandate
