Germania – Serbia, Ponturi Pariuri Handbal Feminin, Campionatul Mondial, 30.11.2025
2025-11-29 14:49:00
Handbal - Campionatul Mondial (feminin)
30 Noiembrie 2025, 19:00
Germania
Serbia
Analiză și informații pentru Germania v Serbia
Germania și Serbia se înfruntă duminică, de la ora 19:00, într-un meci „cu bătaie lungă” în cadrul Grupei C a Campionatului Mondial de handbal feminin, inclus și pe lista noastră de pariuri. Jocul se va desfășura la Stuttgart, unde sunt așteptați și peste 5.500 de suporteri germani.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Germania: Forma echipei, știri și statistici
Germania și-a asigurat deja calificarea în grupele principale, dar și 2 puncte, după două victorii logice: 32:25 cu Islanda și 38:12 cu Uruguay. Dar adevăratul turneu abia acum începe pentru una dintre cele două gazde ale turneului final. Un succes contra Serbiei va duce echipa lui Markus Gaugisch cu maximum de puncte în turul următor, așadar, cu șanse mari de calificare în sferturile de finală. În faza următoare, selecționata germană va avea trei meciuri împotriva a altor trei reprezentante ale Europei, Muntenegru, Spania și Insulele Feroe.
Până la această dată, selecționerul Markus Gaugisch a urmărit să folosească toate jucătoarele, ba chiar să-și menajeze dintre titularele care au avut un program mai dificil în ultima perioadă la echipa de club și au venit la lot cu unele probleme medicale. Spre exemplu, Emily Vogel (Ferencvaros) nici nu a fost pe foaia de joc la disputa cu Uruguay. În această întâlnire s-au evidențiat tinerele Nina Engel și Nieke Kuhne, fiecare cu câte 7 goluri.
„Ne-am propus să nu ajungem după meci să vorbim despre limbaj corporal slab sau multe greșeli. Am reușit din nou acest lucru. Ne-am dorit un joc în mare viteză și ne-a reușit. Am vrut și o structură clară în atac și am avut-o. Așa că pot fi mulțumit”, a spus Gaugisch după disputa cu Uruguay.
Germania a ajuns la ora jocului cu Serbia într-o formă optimă, după 7 victorii în meciuri oficiale și amicale. Jocurile mai tari din această serie pozitivă au fost cu Danemarca (29:26) și primul amical cu Elveția, disputat la St. Gallen săptămâna trecută (35:17).
Serbia: Forma echipei, știri și statistici
Serbia are aceleași calcule înaintea jocului cu Germania, după ce a câștigat la rândul ei primele două partide. Diferențele au fost însă mai mici, 31:19 cu Uruguay și 27:26 cu Islanda.
În urmă cu 2 zile, reprezentativa sârbă a fost foarte aproape să piardă un punct la capătul unui joc pe care l-a controlat destul de categoric la un moment dat. Cu vreo 15 minute înainte de final a condus cu 7 goluri, dar s-a relaxat mult prea devreme, iar acest lucru putea să o coste. Portarul Jovana Risovic a apărat la ultima fază o șansă a Islandei de a egala.
Serbia a întâmpinat multe probleme în ultimii ani, ca urmare a faptului că mai multe jucătoare cu experiență au refuzat să mai vină la lot. Între timp, cele mai multe au revenit, cu excepția centrului Andrea Lekic, care s-a retras din activitate. Fostul star este însă șeful delegației. Contra Islandei, centrul de greutate a fost dat de trio-ul Krpez-Slezak, Skrobic și Cvijic 6, care au marcat 20 de goluri din cele 27 ale echipei.
Dar care este adevăratul potențial al Serbiei de azi? Înainte de a sosi la Stuttgart, echipa condusă de spaniolul Jose Ignacio Prades Pons a participat la un turneu destul de puternic în Norvegia, unde a pierdut toate cele trei jocuri: 25:29 cu Ungaria, 27:29 cu Spania și 19:38 cu reprezentativa țării gazdă.
Statistica meciurilor directe Germania v Serbia
Germania și Serbia au fost adversare și la Mondialul din 2023, când trupa lui Markus Gaugisch a câștigat cu 31:21. Meciul s-a jucat în Main Round, în Danemarca.
Cote pentru Germania v Serbia
Față de ultimele prezențe la turneele finale, Serbia are de această dată o echipă destul de experimentată, cu jucătoare care au tăria unor astfel de meciuri, precum se anunță cel cu Germania. Nu este exclus ca la final, diferența să fie de maximum 6 goluri. Pentru handicap Serbia + 6,5 goluri, cota este 1.90 în oferta de pariuri Betano.
Germania vs Serbia Pont: Total sub 57,5 goluri
Germania și Serbia s-au pregătit în special pentru acest joc în ultimele zile, pentru că în funcție de rezultatul final va depinde și lungimea traseului în turneu, de două sau de trei săptămâni. Cine câștigă, va avea șanse foarte mari să se califice apoi și în sferturile de finală. Așadar, miza este uriașă, motiv pentru care ne așteptăm la un meci de mare intensitate, cu tensiune, în care vor conta foarte mult apărările. Germania joacă foarte rapid, Serbia va încerca să răspundă cu o repliere foarte bună și o apărare arțăgoasă. Portarii vor avea la rândul lor un rol foarte important. Experiența celor două echipe poate conduce la un meci de mare luptă și un joc cu sub 57,5 goluri la final.
Handbal - Campionatul Mondial (feminin)
Total sub 57,5 goluri
2.0030 Nov 25, 19:00
Oferte Crăciun Zilnice
Case de pariuri online legale recomandate
