Analiză și informații pentru Buducnost Podgorica v CSM București
CSM București își începe parcursul în Liga Campionilor la handbal feminin, în anul 2022, cu o deplasare pe terenul echipei Buducnost. Partida se desfășoară sâmbătă, de la ora 19:00, și este inclusă și pe lista noastră de pronosticuri.

Buducnost Podgorica: Forma echipei, știri și statistici
Î
Î
Î
V
Î
Buducnost Podgorica a câștigat o singură partidă din cele 9 disputate până acum în aeastă grupă, chiar ultima desfășurată pe teren propriu, 30-28 cu Brest Bretagne, pe 20 noiembrie 2021. Anul 2022 l-a început cu o înfrângere la Ferencvaros, cu 26-22, diferența fiind și mai mare pe parcurs.
Încă de la începtul sezonului, campioana Muntenegrului a fost cotată între formațiile cu cele mai mici șanse de a realiza ceva notabil. Formația pregătită de Bojana Popovic s-a despărțit de toate vedetele și a trecut la o reconstrucție din temelii. Așadar, inclusiv acest joc retur cu CSM București este parte din procesul de dezvoltare al tinerelor handbaliste din Muntenegru.
Gazdele au evidențiat faptul că pot obține un rezultat bun cu această ocazie dacă vor juca disciplinat în atac, iar în apărare vor reuși să blocheze principalele pericole din tabăra „tigroaicelor”. Înaintea succesului cu Brest, Buducnost a mai înfruntat pe teren propriu Dortmund (29-34), Rostov Don (19-25) și Ferencvaros (26-30).
Față de echipa cu care s-a prezentat săptămâna trecută în Ungaria, Buducnost a recuperat-o pe Nikolina Vukcevic, dar lipsește în continuare Tatjana Brnovic, una dintre cele mai importante handbaliste din echipă. Partida se va desfășura fără spectatori din cauza restricțiilor din Muntenegru.
CSM București: Forma echipei, știri și statistici
Î
Î
V
V
V
CSM București ia startul cu o săptămână mai târziu, pentru că întâlnirea de săptămâna trecută cu Brest Bretagne, tot în deplasare, a fost amânată. Campioana României a raportat trei cazuri de coronavirus înainte de plecarea în Franța, astfel că EHF a reprogramat meciul. Iar noua dată aleasă este 19 ianuarie, adică la mijlocul săptămânii vitoare. Pentru „tigroaice” urmează un mic tur de forță, pentru că la finalul săptămânii va înfrunta și Borussia Dortmund în București.
Cristina Neagu & Co reiau lupta de pe locul 5, cu 8 puncte, și au în față trei partide în care și-au propus să obțină maximum de puncte. Orice eșec în aceste jocuri le poate strica planurile de a termina măcar în Top 4 în Grupa A. Pentru acest loc, CSM București luptă cu Brest și Dortmund.
„Trebuie să conştientizăm importanţa fiecărui meci din cele trei care urmează. Însă, în momentul de faţă nu mă gândesc la cel al doilea sau al treilea joc, ci doar la primul, cel din deplasare cu Buducnost”, a precizat antrenorul Adrian Vasile înaintea plecării în Muntenegru.
Din fericire pentru CSM București, după episodul de săptămâna trecută cu testele, nu au mai apărut și alte cazuri pozitive, iar la partida cu Dacia Mioveni din Liga Florilor, programată la jumătatea săptămânii, a putut alinia 16 jucătoare pe foaia de joc. Dintre handbalistele importante au lipsit Ema Ramusovic și cea mai recentă achiziție, Samara da Silva. De mai mult timp absentează Barbara Lazovic și Martine Smeets, ambele accidentate.
În patru meciuri disputate până acum în deplasare, CSM s-a impus la Podravka cu 36-31 și la Dortmund cu 25-22. A pierdut la Esbjerg și Ferencvaros de fiecare dată la ultima fază, cu 21-22, respectiv 30-31.
Statistica meciurilor directe Buducnost Podgorica v CSM București
Buducnost și CSM București au fost adversare cu alte patru ocazii în Liga Campionilor. Reprezentanta României are 2-1 la victorii, iar o partidă s-a încheiat la egalitate. În întâlnirea tur, desfășurată la finalul lunii octombrie, CSM București a câștigat la pas, cu 30-22.
Cote pentru Buducnost Podgorica v CSM București
CSM București se poate desprinde pe faza a doua și contraatac la Podgorica. Buducnost are o medie de 29,11 goluri primite în acest sezon. Media este apropiată și în partidele desfășurate doar pe teren propriu – 29,25 goluri, Pentru over 26,5 goluri, campioana României are o cotă de 1.73 la Unibet pariuri sportive.

