Bjerringbro/Silkeborg – Dinamo București, Ponturi Pariuri Handbal, European League, 02.04.2024

2024-04-01 23:05:00
Handbal - European League
02 Aprilie 2024, 19:45

Bjerringbro/Silkeborg

Dinamo Bucureşti CS
Analiză și informații pentru Bjerringbro/Silkeborg v Dinamo Bucureşti CS
Bjerringbro/Silkeborg și Dinamo București mai au de luptat 60 de minute pentru calificarea în sferturile de finală ale European Handball League (masculin). Am selectat și pariuri pentru acest joc programat marți, de la ora 19:45. Campioana României s-a impus în tur cu 37-34.
Cota aleasă vine din oferta Superbet pariuri sportive.
Bjerringbro/Silkeborg: Forma echipei, știri și statistici
Bjerringbro/Silkeborg a avut o primă repriză bună în București, când a condus și cu 15-12. Iar pe final de joc și-a păstrat șansele intacte de calificare, după ce a redus de la 8 la 3 goluri din diferența de scor. William Bogojevic și Mads Emil Lenbroch au fost cei mai buni marcatori ai echipei, cu 7 goluri.
Formația daneză este la cel mai bun sezon european din ultimii ani. Ultima dată când a jucat într-o fază eliminatorie a fost în urmă cu 7 ani, în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Nu a reușit însă să treacă de Pick Szeged, fiind învinsă atunci în ambele manșe.
Partida cu Dinamo este a șasea pe teren propriu în acest sezon european. Până acum a pierdut un singur meci acasă, cu Flensburg, chiar în ultima evoluție, cu 26-45. În primele patru a învins La Rioja (34-25), Alkaloid (35-31), Vojvodina (26-22) și Kadetten (36-30). Așadar, a avut o medie de 31.4 goluri în jocurile din propriul fief.
Bjerringbro/Silkeborg este o echipă de Top 4 și în acest sezon în Danemarca, având în componență mulți jucători cu mare experiență. Câțiva sunt și campioni mondiali, în frunte cu Rasmus Lauge și Morten Olsen. Media de vârstă a echipei este însă destul de ridicată și poate așa se explică și unele oscilații din joc, inclusiv din tur.
Să mai spunem că Bjerringbro/Silkeborg nu a jucat în campionatul intern după partida de la București. Toată energia a fost îndreptată spre această confruntare. În cazul în care trece de Dinamo, următoarea adversară va fi Skjern.
Dinamo Bucureşti CS: Forma echipei, știri și statistici
Campioana României a încheiat cu un sentiment de frustrare disputa din tur. Putea să câștige mai clar și să tranșeze deja calificarea, după ce a condus cu 32-24, dar a oprit motoarele mult prea devreme.
Cumva, Xavier Pascual a încercat să minimalizeze șansa ratată. După meci a subliniat că importantă a fost victoria, „rezultatul e normal, nu meritam să câștigăm la 8 goluri”. Antrenorul a mai spus că nu îl interesează scorul, ci doar calificarea.
Miklos Rosta a fost cel mai bun marcator al echipei, dar și al jocului, cu 9 goluri. Iar Andrii Akimenko și-a păstrat prima poziție în topul celor mai buni marcatori din competiție.
Dinamo a disputat cinci meciuri în deplasare, în Europa, bilanțul fiind de trei victorii și două eșecuri. În ordine, rezultatele au fost: 28-21 cu Chambery, 30-33 cu Fuchse Berlin, 40-24 cu Izvidac, 33-35 cu Sporting și 33-25 cu CSM Constanța. Așadar, a terminat cu cel puțin 28 de goluri în toate aceste jocuri. Și fără a lua în calcul disputa din Bosnia, unde diferența de valoare a fost mare, campioana României a stabilit o medie de 31 de goluri.
Nici Dinamo nu a jucat pe plan intern după partida de săptămâna trecută. Banca de rezerve mai lungă de care dispune ar trebui să fie un factor care să o ajute să se califice în sferturile de finală. După HCM Constanța în 2014, nicio altă echipă din România nu a mai ajuns în această fază.
Statistica meciurilor directe Bjerringbro/Silkeborg v Dinamo Bucureşti CS
Exceptând partida din tur, nu au existat alte confruntări oficiale între cele două formații.
Cote pentru Bjerringbro/Silkeborg v Dinamo Bucureşti CS
Dinamo București și-a dominat autoritar adversara la un moment dat în jocul tur, motiv pentru care a condus și la 8 goluri diferență. Pentru a câștiga și în Danemarca, unde a avut în general rezultate bune în ultimii ani, cota este 2.10 la Superbet pariuri sportive.
Bjerringbro/Silkeborg vs Dinamo Bucureşti CS Pont: Total sub 65.5 goluri
S-a jucat foarte rapid în tur și s-au marcat 71 de goluri în total. Uneori, apărările au fost destul de absente. Portarii au avut câteva intervenții bune, dar nu au fost la eficiența lor obișnuită. Ce va fi la retur? Este greu de crezut că într-un joc de totul sau nimic, KO, defensivele vor mai fi la fel de permisive. Sigur, fiecare echipă va încerca să-și valorifice din nou jocul în viteză, dar mizăm și pe o repliere mai bună, pe portari într-o formă mai ridicată. Pariul sub 65.5 goluri este de încercat.
Handbal - European League
Total sub 65.5 goluri
1.8002 Apr 24, 19:45
Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii