Real Sociedad vs Real Madrid: ponturi pariuri fotbal Spania La Liga. 14.09.2024

2024-09-13 08:26:00
Fotbal Spania - La Liga
14 Septembrie 2024, 22:00

Real Sociedad

Real Madrid
Analiză și informații pentru Real Sociedad v Real Madrid
Într-un meci din etapa cu numărul 5 din La Liga spaniolă, se întâlnesc echipa lui Carlo Ancelotti, Real Madrid, și formația lui Imanol Alguacil, Real Sociedad. Partida dintre cele două este programată în cursul zilei de sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 22:00, pe Reale Arena, din San Sebastian. În continuare, veți putea citi analiza partidei, iar la final veți afla pronosticul ales de noi pentru acest duel.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Real Sociedad: Forma echipei, știri și statistici
Real Sociedad, care a terminat sezonul trecut pe locul 6, a avut un start slab de sezon în actuala stagiune, în care a câștigat doar unul din cele patru meciuri anterioare.
Echipa din San Sebastian se află pe locul 12 înaintea acestei runde, cu 4 puncte, dintr-o victorie, o remiză și două înfrângeri.
Surprinzător, bascii au pierdut ambele partide jucate pe teren propriu în actuala ediție de campionat, 1-2 cu Rayo Vallecano și 1-2 cu Alaves.
Singurele puncte câștigate ppână acum au venit din cele două deplasări, 1-0 la Barcelona, cu Espanyol, respectiv 0-0 la Getafe.
Echipa txuri urdin revine pe Anoeta unde speră să scoată primele puncte din actuala ediție de campionat în fața propriilor fani. Dacă ne raportăm și la finalul sezonului precedent, Real Sociedad are trei înfrângeri consecutive pe propria arenă în campionat, ultima dată când n-a pierdut acasă fiind în luna mai, 1-0 cu Valencia.
Bascii nu vor putea miza la acest meci pe Oyarzabal, Brais Mendez, Zakharyian și Traore, dar l-au recuperat pe Odriozola și ar putea reveni și Aritz și Barrenetxea.
Real Madrid: Forma echipei, știri și statistici
„Galacticii” n-au pierdut de 36 de meciuri în campionat, un record istoric al clubului blanco. Elevii lui Ancelotti mai au nevoie de șapte partide fără înfrângere pentru a egala recordul istoric al campionatului, deținut momentan de Barcelona, care a ajuns la 43 de partide la rând fără eșec în La Liga în 2018.
Totuși, patru din ultimele șase meciuri ale „Los blancos” au fost doar remize. Real Madrid are trei egaluri consecutive în deplasare, în La Liga, dar nici nu a mai cunoscut înfrângerea de 17 meciuri departe de casă (10 victorii, 7 remize).
În acest sezon, încă n-a reușit să câștige „afară”, izbutind doar două rezultate de 1-1, cu Mallorca și cu Las Palmas.
Pentru „galactici” urmează un program destul de încărcat. În doar jumătate de lună, Real Madrid va juca cinci partide. La trei zile după meciul cu Real Sociedad, urmează prima partidă din noul sezon de UEFA Champions League, pe Bernabeu, cu VfB Stuttgart. Apoi, alte două meciuri acasă, în La Liga, cu Espanyol și Alaves, înainte de primul derby al sezonului, cu Atletico, pe 29 septembrie, pe Metropolitano.
După ce a stat cu sufletul la gură în pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale, întrucât avea doar un fundaș central valid în lot, Antonio Rudiger, Carlo Ancelotti răsuflă ușurat înainte de meciurile cu Sociedad și Stuttgart. Brazilianul Eder Militao s-a recuperat ai repede decât se estima inițial, astfel că va fi în lot la meciul de pe Anoeta.
„Los blancos” l-au pierdut pe Ceballos, care se alătură listei de indisponibili pe care se mai află doar Camavinga, Alaba și Bellingham. Revin în lot, pe lângă Militao, și Mendy și Tchouameni.
Echipe probabile
![]() |
|
---|---|
Portar | Remiro |
Fundași | Aramburu, Zubeldia, Pacheco, Javi Lopez |
Mijlocaşi | Turrientes, Zubimendi, Sergio Gomez |
Atacanţi | Kubo, Oskarsson, Sheraldo Becker |
![]() |
|
---|---|
Portar | Courtois |
Fundași | Carvajal, Militao, Rudiger, Mendy |
Mijlocaşi | Valverde, Modric, Guler |
Atacanţi | Rodrygo, Mbappe, Vinicius |
Statistica meciurilor directe Real Sociedad v Real Madrid
În ultimele 10 confruntări directe dintre cele două echipe în campionat, Real Sociedad s-a impus o singură dată, 2-0 în returul sezonului 2022/2023, pe Anoeta. În rest, șase victorii ale „galacticilor” și trei remize, ultima în turul sezonului 2022/2023, la Madrid, scor 0-0. În ultimele cinci deplasări pe Anoeta, Real Madrid s-a impus de trei ori, a remizat o dată și a fost învinsă o singură dată, în meciul amintit mai sus, din mai 2023. Patru din aceste cinci partide au avut sub 2,5 goluri marcate, doar unul reușind să treacă de această bornă. În sezonul trecut, „galacticii” s-au impus la limită la San Sebastian, cu 1-0, singurul gol al meciului fiind reușit de turcul Arda Guler.
Cote pentru Real Sociedad v Real Madrid
Real Madrid încearcă să-și îmbunătățească recordul de 36 de meciuri la rând fără eșec în campionat, pe terenul lui Real Sociedad, care a pierdut ambele partide jucate acasă în actuala ediție de La Liga. În afara pontului selectat din oferta de pariuri sportive Betano, mai puteți alege varianta de „sub 2,5 goluri” la o cotă de 1,85.
Real Sociedad vs Real Madrid Pont: Victorie Real Madrid
Real Madrid a câștigat trei din ultimele cinci meciuri de pe terenul lui Real Sociedad, pierzând o singură dată și remizând într-un meci. „Galacticii” sunt neînvinși de 17 deplasări în La Liga, câștigând 10 meciuri și remizând de șapte ori. În același timp, Sociedad vine după trei înfrângeri consecutive pe Anoeta.
Fotbal Spania - La Liga
Victorie Real Madrid
1.7014 Sep 24, 22:00
Am intrat în presa sportivă în urmă cu aproape două decenii și, de atunci, am scris, printre altele, pentru Gazeta Sporturilor, Adevărul și DigiSport. Din 2018 sunt redactor-șef la We Love Sport.
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii