FCSB vs UTA Arad - Ponturi pariuri SuperLiga România, 26.10.2025. Cinci fundași ai campioanei nu pot juca!
2025-10-24 20:15:00
Fotbal România - SuperLiga
26 Octombrie 2025, 20:30
FCSB
UTA Arad
Analiză și informații pentru FCSB v UTA Arad
Ponturi și pariuri pentru meciul FCSB vs UTA Arad, care se dispută pe 26 octombrie, de la ora 20.30, în etapa a 14-a din SuperLiga României.
FCSB se poziționează pe 12 în ierarhia primei divizii, cu 13 puncte, golaveraj 15-20, iar UTA e pe 9, cu 16 puncte, 16 goluri marcate și 20 primite.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
FCSB: Forma echipei, știri și statistici
FCSB a pierdut joi cu Bologna, 1-2 pe Arena Națională, în grupa principală a Europa League. Șut și Compania nici nu se dezmeticiseră bine și era 2-0 în minutul 12. Mijlocașul a greșit decisiv la reușita de 1-0 a oaspeților. Bîrligea a redus diferența în minutul 54. După o primă jumătate de oră catastrofală, în care formația din Serie A a mai ratat câteva meri ocazii, campioana României a echilibrat jocul și putea chiar egala în partea a doua.
În ultimul duel din Liga 1, băieții antrenați de Charalambous și Pintilii au pierdut rușinos la nou-promovata Metaloglobus, 1-2, după ce au deschis scorul prin Tănase, în minutul 34, echipa antrenată de Mihai Teja egalând în minutul 48 și preluând conducerea în minutul 55. Fecesebiștii n-au fost în stare nici măcar să egaleze.
Alibec nu a intrat deloc contra celor de la Bologna, după conflictul pe care l-a avut cu suporterii.
Tănase și Bîrligea n-au fost băgați titulari, chipurile să se odihnească, dar forța primului 11 a slăbit.
Ngezana este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene (4). Chiricheș, V. Crețu, Dawa și M. Popescu sunt accidentați sau nerefăcuți. Graovac și-a revenit după accidentare, chiar a stat pe banca de rezerve cu Bologna și va intra, aproape sigur, titular contra arădenilor în centrul defensivei, alături de Lixandru.
Conform OPTA, FCSB a tras cele mai multe șuturi spre porțile adverse dintre toate echipele participante la această ediție de Liga 1, 160, în timp ce UTA a reușit doar 140.
Trupa lui Becali primește foarte multe goluri după pauză, 14, față de 6 în prima parte.
FCSB e la 6 puncte de ultimul loc de play-off, 6, ocupat acum de Oțelul Galați.
UTA Arad: Forma echipei, știri și statistici
UTA a pierdut drastic în etapa precedentă, 0-4 acasă cu Oțelul! Gălățenii au avut 1-0 la pauză (gol în minutul 31) și s-au dezlănțuit în partea a doua, cu trei reușite în minutele 63, 76 și 87! Din minutul 45, arădenii au jucat în 10 oameni după eliminarea lui Ovidiu Popescu (pentru al doilea „galben”). Acesta din urmă este automat suspendat pentru partida cu FCSB.
A fost al 8-lea meci fără victorie în Liga 1 al echipei antrenate de Adrian Mihalcea (trei înfrângeri și cinci remize)!
Alin Roman se află pe locul 2 în clasamentul eficienței, cu 3 goluri marcate și 5 assisturi reușite până acum, la egalitate cu Ongenda (Botoșani), tot 3+5. Pe primul loc se află Florin Tănase (FCSB), 8+1, și Sebastian Mailat (Botoșani), 6+3.
Mino Sota, Van Durmen și Zsori au probleme medicale. Odada nu este încă legitimat, iar Vlăsceanu nu poate juca întrucât este împrumutat de la FCSB.
A revenit la antrenamente Abdallah, însă el va intra, probabil, în repriza a doua, nefiind apt sută la sută din punct de vedere fizic.
„Perioada este destul de gri pentru noi, jucătorii au nevoie de încurajări, au nevoie să simtă unitatea din jurul lor. Iar până în momentul de față pot spune că lucrul acesta se întâmplă. Foarte multe persoane din club, din afara clubului și fani sunt aproape de noi și ne susțin în continuare”, apreciază antrenorul Adrian Mihalcea.
UTA are doar trei puncte peste locurile de baraj, pe care stau acum Petrolul și Csikszereda.
Echipe probabile
|
|
|
|---|---|
| Portar | Târnovanu |
| Fundași | Cercel, Graovac, Lixandru, Radunovic |
| Mijlocaşi | Alhassan, Șut - Miculescu, Tănase, Cisotti |
| Atacanţi | Bîrligea |
|
|
|
|---|---|
| Portar | D. Iliev |
| Fundași | Țuțu, Poulolo, Pospelov, Alomerovic |
| Mijlocaşi | Hrezdac, L. Mihai - Padula, V. Costache, Tzionis |
| Atacanţi | M. Coman |
Statistica meciurilor directe FCSB v UTA Arad
Echipa lui Becali a câștigat la zero ultimele trei confruntări cu UTA: 2-0 în deplasare și 1-0 acasă, în sezonul regulat al campionatului trecut, și 4-0 acasă în returul sezonului regulat din sezonul 2023-2024.
FCSB a reușit 7 victorii în cele 8 partide jucate contra arădenilor pe teren propriu, „Bătrâna Doamnă” obținând singurul punct pe terenul fecesebiștilor pe 25 februarie 2007, când s-a terminat 0-0.
Cote pentru FCSB v UTA Arad
Victoria gazdelor a primit cea mai bună cotă pe Betano, Superbet și Favbet: 1.50.
Pentru minim două goluri marcate de FCSB, cea mai bună cotă este oferită de Unibet pariuri sportive: 1.60.
FCSB vs UTA Arad Pont: -1 handicap asiatic FCSB
Prea multe dezamăgiri, prea multe evoluții rușinoase pentru jucătorii FCSB-ului. Ar trebui să-și revină la un moment dat. Jocul de după minutul 30 al partidei cu Bologna a fost unul bun, poate da speranțe pentru confruntările din Superliga. Dacă Becali va termina cu tâmpeniile și se va stabiliza la un prim unsprezece, cu excepțiile de rigoare cauzate de accidentări, e posibil ca echipa campioană să aibă șanse de a urca în primele 6. Un prim pas poate fi făcut în meciul contra celor de la UTA, o echipă care nu mai bate pe nimeni și care a luat patru goluri în etapa precedentă, pe teren propriu, de la Oțelul! Dacă gazdele înving la un singur gol diferență, miza ne este returnată. În cazul în care victoria va fi mai consistentă, la un handicap de minim două goluri, acest pariu se va „înverzi”. Cota vine din oferta Betano pariuri sportive.
Fotbal România - SuperLiga
-1 handicap asiatic FCSB
1.7826 Oct 25, 20:30
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii
