Inter vs Fiorentina. Ponturi Pariuri Italia, Serie A, 10.02.2025. Revedere după 4 zile
2025-02-09 11:09:00
italia Serie A
10 Februarie 2025, 21:45
Inter Milano
Fiorentina
Analiză și informații pentru Inter Milano v Fiorentina
Inter și Fiorentina se întâlnesc în etapa a 24-a din Serie A. Vorbim despre o revedere la doar 4 zile după victoria clară a toscanilor, în restanța din etapa a 14-a. Inter a rămas pe doi, la 3 puncte de liderul Napoli, în vreme ce Fiorentina este pe poziția a cincea, la un singur punct în spatele lui Juventus. Pontul recomandat îl găsiți la finalul analizei meciului.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Inter Milano: Forma echipei, știri și statistici
Inter a rămas în spatele lui Napoli și după restanța cu Fiorentina. A fost o săptămână dificilă pentru campioana Italiei, care a luat doar un punct din două meciuri. În derby-ul cu Milan, Inter a egalat în minutul 90+3.
În restanța cu Fiorentina, a fost 0-3 într-un meci în care echipa lui Palladino n-a putut folosi jucătorii transferați în mercato. Ranieri și Kean, de două ori, au furnizat cel mai surprinzător rezultat al anului. Inter nu mai pierduse la 3 goluri diferență de la un 1-4 cu Napoli, în mai 2019.
Dacă Napoli câștigă cu Udinese, Inter va avea de recuperat 6 puncte în lupta pentru scudetto, ceea ce nu-i deloc puțin atunci când adversarul este Antonio Conte. Orice ar fi, victoria cu Fiorentina este esențială, nu doar pentru clasament, ci și pentru stima de sine.
Până joi seară, doar Milan reușise s-o învingă pe Inter în competițiile interne. Campioana Italiei a câștigat doar de două ori în ultimele 5 meciuri de campionat, 4-0 cu Cagliari și 3-1 cu Empoli.
Pe teren propriu, Inter a pierdut doar cu Milan, în toamna trecută. În ultimele 8 partide jucate pe Meazza, echipa lui Inzaghi a obținut 5 victorii și 3 remize. În doar 4 meciuri din 11 jucate acasă, Inter și-a păstrat poarta intactă, iar cele cu Lecce și Atalanta au fost chiar primele două.
Dimarco este răcit și nu s-a antrenat în ultimele zile, astfel că este incert pentru meciul cu Fiorentina. În locul său ar putea juca Zalewski, care a debutat cu pasă de gol în etapa trecută. Probleme sunt și în dreapta, unde Dumfries este suspendat și va fi înlocuit de Darmian. Zielinski va juca în locul lui Mkhitaryan.
Fiorentina: Forma echipei, știri și statistici
Trei victorii consecutive au dus-o pe Fiorentina la un singur punct distanță de zona Champions. O revenire fantastică, după un moment de minim în acest sezon, eșecul cu Monza, ultima clasată. 7 meciuri fără victorie, în toate competițiile, avea Fiorentina înainte să înceapă seria câștigătoare.
De la înfrângerea suferită pe Brianteo, echipa lui Palladino a remizat cu Torino, 1-1 pe teren propriu, apoi le-a învins pe Lazio, 2-1 în deplasare, Genoa (2-0) și Inter (3-0) pe teren propriu.
Succesul cu Inter surprinde nu doar prin proporțiile scorului. Nimeni nu se aștepta la un astfel de rezultat, mai ales că Palladino avea mari probleme de lot și nu-i putea folosi nici pe jucătorii nou-veniți.
Acum, Fiorentina trebuie să facă față dorinței de răzbunare a Interului, chiar pe Meazza. Meciurile din deplasare au fost destul de problematice în ultima perioadă. Succesul cu Lazio a fost primul după 4 partide fără victorie pe teren străin - 3 în campionat și un altul în Conference League.
Fiorentina are 5 victorii în deplasările din Serie A, dar, cu excepția succesului cu Lazio, celelalte meciuri le-a câștigat pe terenul unor adversari cu probleme, Como, Torino, Genoa și Lecce.
Kean face un sezon remarcabil, în care a marcat deja de 15 ori, și va fi titular pe Meazza. Bove și Comuzzo sunt singurii absenți siguri. Primul, din pricina problemelor cardiace, al doilea, din cauza cumului de cartonașe. Gudmundsson, Pablo Mari și Cataldi sunt incerți. Adli revine după suspendare.
Echipe probabile
|
|
|
|---|---|
| Portar | Sommer |
| Fundași | Pavard, De Vrij, Bastoni |
| Mijlocaşi | Darmian, Barella, Calhanoglu, Zielinski, Zalewski |
| Atacanţi | Thuram, Lautaro |
|
|
|
|---|---|
| Portar | De Gea |
| Fundași | Dodo, Pongracic, Ranieri, Gosens |
| Mijlocaşi | Adli, Mandragora - Beltran, Colpani, Zaniolo |
| Atacanţi | Kean |
Statistica meciurilor directe Inter Milano v Fiorentina
Joi seară, Fiorentina a zdrobit-o literalmente pe Inter, 3-0, în restanța din etapa a 14-a. Un soi de răzbunare după acel 0-4 din sezonul precedent, de la Milano. Ultimele 10 meciuri directe din campionat s-au desfășurat pe alternanța Over 2.5 - Under 2.5. Conform algoritmului, meciul de luni ar trebui să fie ”under”. În aprilie 2023, Fiorentina a obținut ultimul succes pe Meazza, 1-0.
Cote pentru Inter Milano v Fiorentina
Inter are 1.45 la victorie. Un meci cu cel puțin 3 goluri este cotat la 1.72.
Inter Milano vs Fiorentina Pont: Peste 1 gol asiatic - Prima repriză
Rezultatul din restanță a fost un șoc pentru toată lumea, iar acum este de văzut dacă Inter a reușit să depășească șocul. Fiorentina va încerca să continue ceea ce a făcut bine în urmă cu 4 zile, în vreme ce campioana Italiei va trebui să reacționeze. Mizez pe goluri încă din prima repriză. Dacă se va marca doar o dată, miza va fi returnată. Cota am ales-o din oferta de pariuri Betano.
italia Serie A
Peste 1 gol asiatic - Prima repriză
1.7210 Feb 25, 21:45
Salutare! Lucrez în televiziune din 2004 și tot de atunci comentez fotbal intern și internațional, dar și tenis. Am făcut-o pentru Național TV, SportKlub, GSP TV și, din 2009, pentru Digi Sport. În paralel, scriu despre fotbal pe www.danstefanescu.ro și www.wesport.ro
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
