Analiză și informații pentru Werder Bremen v Union Berlin
După înfrângerea de la Koln, 1-7, Werder a ajuns să contabilizeze trei etape la rând fără victorie, iar perspectiva confruntării cu Union, programată miercuri, la 21:30, e cât se poate de îngrijorătoare. Aflați în continuare care este pontul meu pentru pariuri.
În ciuda faptului că este o nou-promovată, Werder nu a avut prea multe opinteli în prima parte a campionatului. Evident, vorbim despre acest lucru în relație cu obiectivul sezonului, care este cel de a evita retrogradarea. Cu 21 de puncte după 15 etape, „verzii” erau la doar 4 puncte de pozițiile care duc în cupele europene și la 6 de retrogradare în momentul în care Bundesliga a luat pauză.
Parcursul a fost cu atât mai lăudabil cu cât specialiștii considerau trupa din Bremen drept una dintre marile candidate la retrogradare, iar în vară nu au fost bani pentru întărirea lotului. Dar, cum nici nu au plecat prea mulți fotbaliști, antrenorul Ole Werner s-a bucurat de o anumită omogenitate, pe care s-a priceput să o întrețină și să o facă principala armă în lupta pentru rămânerea în Bundesliga.
Totuși, pe final, situația s-a complicat. Werder a încheiat anul cu două jocuri grele, 1-6 cu Bayern Munchen și 1-2 cu Leipzig, iar la reluare a cedat cu 1-7 la FC Koln. Rezultatul ultimei runde a fost cu atât mai surprinzător cu cât „verzii” avuseseră prestații foarte bune în partidele de pregătire, acolo unde adunaseră patru victorii și un egal. E adevărat și că adversarii întâlniți au fost, în mare majoritate, modești: Heeslinger, 3-1, Meppen, 1-0, Murcia, 2-0, St. Gallen, 2-2, și Schalke, 1-0.
După etapa cu numărul 16, Bremen a picat pe locul 10, iar distanța față de retrogradare este acum de 5 puncte.
Union vine după o partidă foarte interesantă, 3-1 pe teren propriu cu Hoffenheim. Confruntarea a fost echilibrată în prima repriză, atunci când cele două formații s-au blocat un pe cealaltă în cea mai mare parte a timpului. Totuși, berlinezii au avut un penalty, însă Jordan a ratat, trimițănd balonul în bară. Pe final, în minutul 43, Hoffe a deschis scorul prin Kabak.
La reluare, Union a rămas extraordinar de calmă, părând că e dispusă să reia căutarea drumului spre poartă ori de câte ori ar fi fost necesar și, în cazul în care nu ar fi reușit să scoată un rezultat pozitiv, ar fi acceptat lucrurile ca atare. Totuși, trupa din Berlin nu a fost naivă în încercările sale și, în măsura în care cei doi oameni din față, Becker și Jordan, nu debordau de imaginație, a căutat fazele fixe pentru că în clasamentul golurilor marcate în urma unor astfel de execuții, Union este lider în Bundesliga, cu 10 reușite. Deși nu avusese nici măcar un corner în primele 45 de minute, în partea a doua a bifat nu mai puțin de 9 lovituri de la colț și 8 lovituri libere. Așa au și venit primele două goluri, ambele marcate de fundașul Doekhi, după cornerele executate de Trimmel. Pe final, Leweling, intrat pe gazon în minutul 88, a mai punctat o dată, stabilind scorul final, 3-1.
După 16 etape, trupa lui Urs Fischer ocupă locul 3, cu 30 de puncte, tot atâtea câte are și Frankfurt, echipa de pe 2. Distanța până la liderul Bayern Munchen e de 5 puncte.
Statistica meciurilor directe Werder Bremen v Union Berlin
Union a câștigat ultimele trei „directe” cu Werder și poate privi cu încredere partida de miercuri. Două dintre victorii, 2-0 în ambele cazuri, au fost repurtate chiar la Bremen.
24.04.21 BUN Union Berlin - Bremen 3-1
02.01.21 BUN Bremen - Union Berlin 0-2
08.02.20 BUN Bremen - Union Berlin 0-2
14.09.19 BUN Union Berlin - Bremen 1-2
03.09.11 AMI Union Berlin - Bremen 2-2
Superbet propune o cotă de 2.65 pentru victoria oaspeților și o cotă de 1.85 pentru pariul 2 cu handicap asiatic (0). Varianta Pauză sau final 2 are cota 2.05.
Werder Bremen vs Union Berlin Pont: Victorie Union sau egal
Maniera calmă cu care Union a tratat partida cu Hoffenheim, în special după ce oaspeții au deschis scorul, spune multe despre încrederea și echilibrul acestei formații. Golul de 1-1 a venit abia în minutul 73, iar cel de 2-1 a fost înscris în minutul 89. Elevii lui Fischer au arătat mult sânge rece, căutând fazele fixe și reușind, în cele din urmă, să obțină toate cele trei puncte. Probabil că o abordare asemănătoare îi va ajuta să scoată o victorie și la Bremen, în fața unei formații care s-a pierdut cu firea în weekend, atunci când Koln a marcat două goluri în 15 minute. Pariul meu e X2, cu o cotă de 1.45 la Superbet - Pariuri sportive.
Va salut, prieteni! Sunt Dan Bara, jurnalist de sport, pasionat de analiza meciurilor de fotbal. Spre deosebire de majoritatea colegilor din presa de sport, eu am fost mai mereu interesat de analizele premergatoare partidelor si de pronosticarea acestora, ceea ce m-a dus, in mod natural, in zona pariurilor. Inca din copilarie am fost un mare pasionat al Pronosportului, asa ca lucrurile s-au pus... citeste mai mult