Spania vs Franța. Ponturi Pariuri Euro 2024, 09.07.2024. Încă o ”finală” înaintea ultimului act

2024-07-08 12:45:00
Fotbal - Euro 2024
09 Iulie 2024, 22:00

Spania

Franța
Analiză și informații pentru Spania v Franța
Spania și Franța se întâlnesc în semifinalele Euro 2024, în ceea ce mulți consideră a fi o altă ”finală” înaintea ultimului act al turneului din Germania. Ambele au avut nevoie de mai mult de 90 de minute pentru a ajunge în semifinalele competiției.
Spania a trecut de Germania cu un gol marcat în minutul 119, în vreme ce Franța a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a elimina Portugalia. Meciul se joacă la Munchen și va fi arbitrat de slovenul Slavko Vincic. Pontul recomandat îl găsiți la finalul analizei meciului.
Cota aleasă vine din oferta Mr. Bit pariuri sportive.
Spania: Forma echipei, știri și statistici
Spania este singura echipă care a câștigat toate meciurile de la acest turneu final, în 90 sau 120 de minute, ceea ce îi face pe mulți să-i considere pe iberici principalii favoriți la câștigarea trofeului.
Spaniolii au încheiat grupa cu punctaj maxim și niciun gol primit, după 3-0 cu Croația, 1-0 cu Italia și 1-0 cu Albania, iar în optimi nu au avut milă de Georgia, pe care au învins-o cu 4-1. În sferturi, Furia Roja s-a calificat cu un gol marcat de Mikel Merino în minutul 119 al meciului cu Germania.
Spania a condus cu 1-0 după reușita lui Dani Olmo, dar a fost egalată în minutul 89, de Wirtz, pe fondul unei dominări totale a Germaniei. Dacă facem abstracție de autogolul lui Le Normand, din meciul cu Georgia, Wirtz este singurul adversar care a reușit să marcheze în poarta Spaniei.
Jocul naționalei lui de la Fuente este, pe alocuri, încântător, dar situația dinaintea meciului cu Franța este departe de a fi ideală. De la Fuente are momente în care face schimbări care dezechilibrează echipa, așa cum s-a întâmplat în finalul partidelor cu Italia și Germania.
În ambele i-a schimbat pe Nico Williams și Lamine Yamal, cei mai buni jucători, iar adversarul a dominat ultimele 15-20 de minute. În plus, sfertul cu Germania s-a încheiat rău pentru Pedri, accidentat după un duel cu Toni Kroos, Carvajal și Le Normand, care vor fi suspendați pentru semifinala cu Franța.
În locul lui Pedri va intra Dani Olmo, marcatorul primului gol din meciul cu Germania, iar Nacho îl va înlocui pe Le Normand, în centrul defensivei. Marea problemă va fi în flancul drept, unde selecționerul spaniol nu are decât varianta Navas.
La aproape 39 de ani, Navas va avea misiunea de a-l bloca nu doar pe Mbappe, ci și pe Theo Hernandez. Schimbările pe care trebuie să le facă în primul 11 duc la restrângerea variantelor de a muta în timpul meciului.
Cu excepția lui Olmo, rezervele nu erau la nivelul titularilor, în ciuda golului marcat de Mikel Merino cu Germania. Chiar și în aceste condiții, Spania va încerca ceea ce n-a mai reușit nimeni până acum - să câștige 6 meciuri la rând la un turneu final de Campionat European.
De la începutul lui 2023, Spania are cel mai mare procentaj al victoriilor, dintre toate naționalele europene - 79%. 15 dintre cele 19 meciuri jucate în acest interval s-au încheiat cu victoria ibericilor. Yamal a dat 3 pase decisive până acum și a creat cele mai multe ocazii ale Spaniei (14).
La Campionatul European, Spania are 5 prezențe în semifinale, iar în patru dintre ele s-a calificat în ultimul act. Doar cu Rusia, în 2008, a reușit s-o facă în 90 de minute. În 2020 a bifat singurul eșec din penultimul act, la loviturile de departajare, cu Italia.
Deschide cont și joacă cu 100% EXTRA până la 200RON
Franța: Forma echipei, știri și statistici
Franța s-a calificat în semifinale fără a crea spectacol în vreun moment al turneului final. De altfel, naționala lui Deschamps este echipa care a marcat cel mai puțin, dintre cele ajunse în semifinale.
Doar 3 goluri au dat francezii, între care două sunt reușitele în proprie poartă ale lui Wober și Vertonghen, în meciurile cu Austria și Belgia. Singurul gol marcat de un francez este cel al lui Mbappe, din penalty, cu Polonia. 86 de șuturi au trimis francezii fără să marcheze din acțiune.
Ce-i drept, Franța are și cea mai bună defensivă a turneului final. Doar Lewandowski a reușit să-l bată pe Maignan, care are cel mai ridicat procentaj al paradelor, la Euro. 94% dintre intervențiile francezului au fost perfecte.
Franța a fost departe de tot de așteptările tuturor, din punct de vedere ofensiv și raportat la calitatea lotului. Doar că pe Deschamps nu-l interesează estetica și a construit jocul Franței în jurul unei defensive ermetice.
Organizarea este cuvântul de bază în ceea ce privește naționala Franței, care ținteste a patra finală de Campionat European. La fel ca spaniolii, francezii sunt la a șasea semifinală, dar palmaresul este diferit.
Les Bleus s-au calificat în 1984, 2000 și 2016. Primele două finale le-au câștigat, pe a treia au pierdut-o pe Stade de France, în prelungiri, în fața Portugaliei. Eșecurile sunt cele din 1960, cu Yugoslavia (4-5), și 1996, cu Cehia, la loviturile de departajare.
Franța nu a pierdut niciun meci la Munchen, pe Allianz Arena, unde a învins Portugalia, în semifinalele CM 2006, și Germania, la Euro 2020. Tot cu Germania a înregistrat o remiză în Liga Națiunilor, în 2018.
La fel ca Spania, și naționala lui Deschamps este neînvinsă în ultimele 8 meciuri - 4 victorii și 4 remize - ultimul eșec fiind cel din amicalul cu Germania, 0-2 în martie anul trecut.
Chiar dacă spaniolilor le lipsesc trei jucători, Deschamps se teme de iberici, iar ultimele informații din tabăra Franței spun că selecționerul este tentat să renunțe la Griezmann, pentru a betona linia mediană.
Asta ar însemna ca Rabiot, revenit după suspendare, să joace alături de Kante, Tchouameni și Camavinga. N-ar fi ceva nemaivăzut ca Les Bleus să joace un 4-4-2, în care Mbappe și Kolo Muani sau Thuram să fie singurii atacanți. Decizia finală o va lua în ziua meciului.
Echipe probabile
![]() |
|
---|---|
Portar | Simon |
Fundași | Navas, Nacho, Laporte, Cucurella |
Mijlocaşi | Olmo, Rodri, Ruiz |
Atacanţi | Yamal, Morata, Williams |
![]() |
|
---|---|
Portar | Maignan |
Fundași | Kounde, Saliba, Upamecano, Hernandez |
Mijlocaşi | Kante, Tchouameni, Rabiot |
Atacanţi | Griezmann - Kolo Muani, Mbappe |
Statistica meciurilor directe Spania v Franța
Va fi cea de-a șasea întâlnire la un turneu final de Campionat European sau Campionat Mondial, iar Franța are 3-1 în prvința victoriilor. Cel mai important succes este cel din finala Euro 1984, câștigat de Les Bleus cu 2-0.
În sferturile Euro 2000, alt turneu câștigat de francezi, ”Cocoșii” au trecut de Spania cu 3-1, iar la Mondialul din 2006, a cărui finală au jucat-o, Les Bleus au învins Spania cu 3-1 în optimile de finală.
Singurul succes al Spaniei este cel de la Euro 2012, 2-0 în sferturile de finală. Un alt meci, cel de la Euro 96, din faza grupelor, s-a încheiat la egalitate.
Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2021, când Franța câștiga Liga Națiunilor chiar în fața Spaniei, cu 2-1, după ce Oyarzabal deschidea scorul în minutul 66. Benzema și Mbappe au fost marcatorii Franței.
În ultimii 12 ani, de la ultimul turneu final în care au fost adversare, Spania și Franța s-au mai întâlnit de 5 ori și fiecare și-a trecut în cont câte două victorii. De altfel, palmaresul este echilibrat - Spania are 16 victorii, Franța 13, iar alte 7 meciuri s-au încheiat la egalitate.
Cote pentru Spania v Franța
Spania este ușor favorită, 2.70 față de 3.00, cu cât este cotată Franța la victorie. Un meci cu mai puțin de trei goluri are 1.47.
Spania vs Franța Pont: Franța se califică
Spania a jucat fotbalul mai frumos, mai avântat, orientat spre ofensivă, în timp ce Franța a fost echipa mai calculată, mai cinică. Iar în fotbalul de azi, cinismul este cel care câștigă, de cele mai multe ori. Tocmai acesta este motivul pentru care mizez pe o calificare a Franței, mai ales că Spaniei îi lipsesc trei jucători, dar și variantele de pe banca de rezerve. Cota am ales-o din oferta de pariuri MrBit.
Spania vs Franța Pont: Fabian Ruiz are 1+ șuturi pe poartă:Nico Williams are 1+ șuturi spre poartă
Spania a părut cea mai puternică echipă de la acest Euro, dominand în multe momente până și pe echipa gazdă, Germania. Astfel, mă aștept să controleze acest meci, să aibă o posesie mare și să își creeze ocazii. Mulți jucători pot să fie remarcați de la iberici, însă Fabian Ruiz mi s-a părut fotbalistul turneului. Meci de meci a fost solid la centrul terenul, a urcat mult în ofensivă și a încercat șuturi de la distanță. Are 2 goluri marcate și o medie de 1.3 șuturi pe poartă în meci. Așadar, primul pariu din Bet Builder este "Fabian Ruiz are 1+ șuturi pe poartă". Franța probabil se va apăra o bună parte din meci, precum a făcut-o cu Portugalia. Având o defensivă aglomerată, un mijloc retras, Franța își va forța oponenții să șuteze de multe ori, chiar dacă nu au poziție favorabilă. Nico Williams în general își încearcă norocul, având o medie de 2 șuturi spre poartă în meci. Pontul secund este "Nico Williams are 1+ șuturi spre poartă". Dacă unul dintre jucători nu va fi titular, acel pariu este void. Cota finală este 3.05.
09 Jul 24, 22:00
Spania vs Franța Pont: Sub 2,5 goluri la total
Când se întâlnesc două forțe ale fotbalului, prima grijă a fiecăreia este să anihileze jucătorii periculoși ai adversarei. Franța oricum joacă foarte închis la acest turneu final, a marcat doar de trei ori, dar niciun fotbalist de-ai ei nu a reușit un gol din acțiune! Pe de altă parte, defensiva lui Dechamps a funcționat ireproșabil, cu doar două goluri primite în 5 partide la acest Euro! Spaniolii sunt mai expansivi în atac, dar au avut și ei trei meciuri din cinci de Under: 1-0 cu Italia, 1-0 cu Albania și 1-1, în sferturi, cu Germania. Anticipez un meci în care grija principală va fi blocarea adversarului și în care să vedem maxim două goluri. Cota vine din oferta Unibet pariuri sportive.
Fotbal - Euro 2024
Sub 2,5 goluri la total
1.4409 Jul 24, 22:00
Salutare! Lucrez în televiziune din 2004 și tot de atunci comentez fotbal intern și internațional, dar și tenis. Am făcut-o pentru Național TV, SportKlub, GSP TV și, din 2009, pentru Digi Sport. În paralel, scriu despre fotbal pe www.danstefanescu.ro și www.wesport.ro
Citeste mai multPonturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii