Croatia: Forma echipei, știri și statistici
E
E
V
E
V
Croația e un fenomen în fotbalul european și mondial. Țară cu o populație mică, de 3,9 milioane de locuitori, desprinsă din fosta Iugoslavie în anii '90, a erupt la Campionatul Mondial din 1998, când a ajuns în semifinale (în "optimi" a eliminat Generația noastră de Aur). De atunci, Criația s-a calificat la toate turneele finale ale Cupei Mondiale, cu excepția celei din 2010. Așadar, a participat la 6 ediții, câte trei consecutive (1998, 2002, 2006, respectiv 2014, 2018, 2022). Astfel, în numai un sfert de secol, Croația aproape a egalat România la numărul de participări: noi avem 7, dar participăm de aproape un secol, iar în 1938 aveam deja 3 prezențe (am fost nelipsiți de la Mondialele interbelice)!
Dar Croația n-a făcut doar act de prezență. În cele 6 turnee finale, a jucat o finală (2018) și o semifinală (1998), iar acum e din nou în "sferturi" - e drept, cu șanse mici de a merge mai departe, pentru că în față îi stă marea favorită, Brazilia. De trei ori, Croația a fost eliminată din grupă (2002, 2006, 2014), de fiecare dată ocupând locul 3.
Actuala echipă a Croației este construită tot în jurul lui Luka Modric, mijlocașul de legendă al lui Real Madrid (a câștigat de 5 ori Liga Campionilor!), care i-a condus pe croați și spre finala din 2018. Deși are 37 de ani și 3 luni, Modric e încă vital echipei sale.
Totuși, Croația nu mai are vitalitatea din urmă cu patru ani. Atunci a câștigat grupa cu punctaj maxim, după trei victorii de poveste: 2-0 cu Nigeria, 3-0 cu Argentina (cu Messi pe teren!), 2-1 cu Islanda. Au urmat trei remize consecutive, în partidele eliminatorii, dintre care două tranșate la penalty-uri (cu Danemarca și Rusia) și una în prelungiri (cu Anglia). Așa a ajuns atunci Croația în finală. Acum, însă, parcursul din grupă a fost mult mai chinuit: 0-0 cu Maroc, 4-1 cu Canada, 0-0 cu Belgia; așadar, doar 5 puncte (în loc de 9) și doar 4 goluri marcate (în loc de 7). Doar numărul golurilor primite a rămas același: unul singur în trei meciuri.
Paralela 2018 - 2022 funcționează în privința "optimilor": tot 1-1 după prelungiri, tot victorie la penalty-uri. Dar în "sferturi" e greu să se repete povestea din urmă cu 4 ani...
Apropo: în 2018, Croația a avut 6 meciuri consecutive fără înfrângere (doar în finală a cedat, 2-4 cu Franța). Acum are deja 4 fără eșec (e drept, 3 remize și o singură victorie).
Singurul club care are mai mult de un jucător în lotul croat este Dinamo Zagreb, care-l dă și pe portarul Livakovic, eroul din "optimi" (a apărat 3 din cele 4 penalty-uri trase de japonezi).
Cifrele Croației
Prezențe la Mondiale: 6 (1998, 2002, 2006, 2014, 2018, 2022).
Cea mai bună performanță la Mondiale: finala (2018).
Cum s-a calificat la CM 2022: locul 1 în Grupa H europeană, cu 23 de puncte (din 30 posibile), golaveraj 21-4, devansând Rusia (22), Slovacia (14), Slovenia (14), Cipru (5) și Malta (5). Rezultate: 1-0 (a) și 0-0 (d) cu Rusia, 2-2 (a) și 1-0 (d) cu Slovacia, 3-0 (a) și 0-1 (d) cu Slovenia, 1-0 (a) și 3-0 (d) cu Cipru, 3-0 (a) și 7-1 (d) cu Malta.
Parcursul la CM 2022:
* locul 2 în Grupa F, cu 5 puncte (din 9 posibile), golaveraj 4-1, după Maroc (7), dar devansând Belgia (4) și Canada (0);
* 1-1 cu Japonia, după prelungiri (3-1 la penalty-uri) - în "optimi".
Golgheterii echipei (CM 2022 / preliminarii + turneul final): Perisic (4), Kramaric (4), Modric (3), Pasalic (3), Livaja (3), Majer (3), Brekalo (1), Caleta-Car (1), Gvardiol (1), Vlasic (1).
Campionatele în care joacă fotbaliștii convocați: Croația (6), Italia (4), Germania (4), Spania (3), Scoția (2), Anglia (2), Franța (1), Austria (1), Grecia (1), Rusia (1).
Clubul de la care provin cei mai mulți jucători: Dinamo Zagreb (4).
Selecționer: Zlatko Dalic (56 de ani) - croat / în funcție din octombrie 2017.
Vedeta echipei: Luka Modric (37 de ani) - mijlocaș, Real Madrid.
Ultimele 5 meciuri:
* 1-1 (n) cu Japonia, 3-1 la penalty-uri / CM 2022, optimi
* 0-0 (n) cu Belgia / CM 2022, grupă
* 4-1 (n) cu Canada / CM 2022, grupă
* 0-0 (n) cu Maroc / CM 2022, grupă
* 1-0 (d) cu Arabia Saudită / amical
Brazilia: Forma echipei, știri și statistici
V
Î
V
V
V
Brazilia este o țară uriașă cu un fotbal uriaș. Detaliile geografice și demografice sunt impresionante: suprafață de 8.516.000 km² (de 150 ori mai mare decât cea a Croației), populație de 214 milioane de locuitori (de 55 ori mai mare decât cea Croației).
Toată lumea așteaptă ca Brazilia să câștige cel de-al 6-lea titlu mondial și să se distanțeze de principalele sale urmăritoare, Italia și Germania, care au câte 4 trofee și au ieșit din joc (Italia a fost eliminată în preliminarii, fiind depășită de Elveția în grupă și de Macedonia de Nord în barajul-semifinală, iar Germania a părăsit turneul final din faza grupelor, fiind devansată de Japonia și Spania).
Așadar, Brazilia, Italia și Germania au câștigat împreună 13 din cele 21 de titluri mondiale acordat până acum. Celelalte campioane sunt Uruguay (2), Argentina (2), Franța (2), Anglia (1) și Spania (1).
Brazilia mai deține un record: e singura echipă din lume care a participat la toate cele 22 de turnee finale de până acum (incluzând-o și pe cea din Qatar, aflată în curs). Următoarele performere, la acest capitol, sunt Germania (20 de participări), Italia (18), Argentina (18), Mexic (17), Anglia (16), Franța (16), Spania (16), Uruguay (14), Belgia (14), Serbia (13), Elveția (12), Suedia (12), Olanda (11), Rusia (11), SUA (11) și Coreea de Sud 11.
Cu cele 7 participări ale sale (în 1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994 și 1998), România ocupă locurile 27-29 în lume (la egalitate cu Japonia și Bulgaria), respectiv locurile 18-19 în Europa (la egalitate cu Bulgaria).
Interesant de urmărit unde s-a oprit Brazilia în precedentele 21 de Cupe Mondiale:
* 1930 - Top 8 (locul 2 în grupă, echivalent cu "sferturile" de azi) / Învinsă de Iugoslavia (1-2)
* 1934 - Optimi / Eliminată de Spania (1-3)
* 1938 - Locul 3 / Eliminată în semifinale de Italia (1-2), victorie în finala mică (4-2 cu Suedia)
* 1950 - Locul 2 / Învinsă de Uruguay (1-2) în meciul decisiv
* 1954: Sferturi / Eliminată de Ungaria (2-4)
* 1958: Campioană / 5-2 în finală cu Suedia
* 1962: Campioană / 3-1 în finală cu Iugoslavia
* 1966: Eliminată în faza grupelor / Locul 3 în Grupa 3 (Top 12), depășită de Portugalia (1-3) și Ungaria (1-3)
* 1970: Campioană / 4-1 în finala cu Italia
* 1974: Locul 4 / Locul 2 în Grupa semifinală A, după Olanda (0-2); 0-1 cu Polonia în finala mică
* 1978: Locul 3 / Locul 2 în Grupa semifinală 2, după Argentina (0-0, dar golaveraj inferior) / 2-1 cu Italia în finala mică
* 1982: Eliminată în faza grupelor semifinale / Top 8 / Locul 2 în Grupa 3, după Italia (2-3)
* 1986: Sferturi / Eliminată de Franța (1-1 după prelungiri, 3-4 la penalty-uri)
* 1990: Optimi / Eliminată de Argentina (0-1)
* 1994: Campioană / 0-0 în finală cu Italia (3-2 la penalty-uri)
* 1998: Finalistă / 0-3 în finală cu Franța
* 2002: Campioană / 2-0 în finală cu Germania
* 2006: Sferturi / Eliminată de Franța (0-1)
* 2010: Sferturi / Eliminată de Olanda (1-2)
* 2014: Locul 4 / 1-7 cu Germania în semifinale; 0-3 cu Olanda în finala mică
* 2018: Sferturi / Eliminată de Belgia (1-2).
4 goluri cu Coreea de Sud, dar numai 3 în grupă
Brazilia a avut un parcurs nemaipomenit în preliminarii: 14 victorii, 3 remize și nicio înfrângere, golaveraj 40-5 în 17 meciuri! Zestrea putea crește dacă nu s-ar fi renunțat la rejucarea partidei cu Argentina, de pe teren propriu, partidă întreruptă din start, cu mare scandal, din cauza nerespectării restricțiilor Covid impuse de statul brazilian. Returul din Argentina s-a încheiat 0-0, astfel încât ambele echipe au rămas neînvinse în preliminarii.
Tocmai de aceea, înfrângerea cu Camerun (0-1), din ultimul meci al Grupei G, a fost dureroasă, chiar dacă Brazilia a încheiat grupa pe primul loc. Usturimea a fost cu atât mai mare, cu cât golul lui Aboubakar a picat în minutul 90+2. Sigur că brazilienii au jucat cu rezervele, dar înfrângerea e înfrângere, întrerupând o serie 17 meciuri fără eșec (14 victorii și 3 remize), respectiv o "rafală" de 9 succese consecutive.
Oricum, bilanțul din ultimii trei ani al naționalei Braziliei este impresionant: 26 de victorii, 4 remize și 2 înfrângeri (0-1 cu Argentina la Copa America, 0-1 cu Camerun la Mondiale).
În fine, Brazilia a reintrat în viteză odată cu "optimile", printr-o victorie entuziasmantă în fața Coreei de Sud: 4-1 la final, după 4-0 în minutul 36!
Și totuși, chiar dacă e mare favorită, Brazilia e capabilă și de sincope. Ne-au "luat fața" cele patru goluri marcate în 36 de minute în poarta sud-coreenilor, dar dacă ne uităm mai bine, vedem că, în grupă, implacabila Brazilie a înscris doar 3 goluri în 3 partide! Cam puțin pentru Neymar, Vinicius, Richarlison, Raphinha etc.
Antrenorul Tite nu-i poate folosi pe atacantul Gabriel Jesus (de la Arsenal Londra) și pe fundașul Alex Telles (de la FC Sevilla), ale căror accidentări îi scot din joc pentru întregul turneu final, fără șanse de a reveni pe gazon până în ziua finalei (18 decembrie).
O problemă este și cu un alt fundaș, Alex Sandro (de la Juventus Torino), care s-a antrenat separat din cauza unor dureri la șold.
Cifrele Braziliei
Prezențe la Mondiale: 22 (1930, 1934, 1938, 1950, 1954, 1958, 1962, 1966, 1970, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1994, 1998, 2002, 2006 2010, 2014, 2018, 2022).
Cea mai bună performanță la Mondiale: campioană (1958, 1962, 1970, 1994, 2002).
Cum s-a calificat la CM 2022: locul 1 în Grupa sud-americană, cu 45 de puncte (din 51 posibile), golaveraj 40-5, devansând Argentina (39), Uruguay (28), Ecuador (26), Peru (24), Columbia (23), Chile (19), Paraguay (16), Bolivia (15), Venezuela (10). Rezultate: 0-0 (d) cu Argentina, 4-1 (a) și 2-0 (d) cu Uruguay, 2-0 (a) și 1-1 (d) cu Ecuador, 2-0 (a) și 4-2 (d) cu Peru, 1-0 (a) și 0-0 (d) cu Columbia, 4-0 (a) și 1-0 (d) cu Chile, 4-0 (a) și 2-0 (d) cu Paraguay, 5-0 (a) și 4-0 (d) cu Bolivia, 1-0 (a) și 3-1 (d) cu Venezuela.
Parcursul la CM 2022:
* locul 1 în Grupa G, cu 6 puncte (din 9 posibile), golaveraj 3-1, devansând Elveția (6), Camerun (4) și Serbia (1);
* 4-1 cu Coreea de Sud - în "optimi".
Golgheterii echipei (CM 2022 / preliminarii + turneul final): Neymar (9), Richarlison (9), Paqueta (4), Firmino (3), Coutinho (3), Raphinha (3), Vinicius (2), Marquinhos (2), Gabriel Barbosa (2), Antony (2), Everton Ribeiro (2), Casemiro (2), Bruno Guimaraes (1), Arthur (1), Rodrygo (1).
Campionatele în care joacă fotbaliștii convocați: Anglia (12), Spania (5), Italia (3), Brazilia (3), Franța (2), Mexic (1).
Cluburile de la care provin cei mai mulți jucători: Real Madrid / Spania (3), Juventus Torino / Italia (3), Manchester United / Anglia (3), Liverpool / Anglia (2), Arsenal Londra / Anglia (2), PSG / Franța (2), Flamengo Rio de Janeiro (2).
Selecționer: Adenor Leonardo Bacchi - "Tite" (61 de ani) - brazilian / în funcție din iunie 2016.
Vedeta echipei: Neymar da Silva Santos Junior (30 de ani) - mijlocaș, PSG.
Ultimele 5 meciuri:
* 4-1 (n) cu Coreea de Sud / CM 2022, optimi
* 0-1 (n) cu Camerun / CM 2022, grupă
* 1-0 (n) cu Elveția / CM 2022, grupă
* 2-0 (n) cu Serbia / CM 2022, grupă
* 5-1 (n) cu Tunisia / amical, la Paris