Algeria - Austria. Ponturi pariuri fotbal Campionatul Mondial. 28.06.2026
2026-06-26 01:40:00
Campionatul Mondial 2026
28 Iunie 2026, 05:00
Algeria
Austria
Analiză și informații pentru Algeria v Austria
În ultima etapă a grupei J, Algeria întâlnește Austria, iar oi am selectat un pronostic pentru acest meci.
Algeria ocupă locul al treilea, cu trei puncte, în timp ce Austria este pe doi, tot cu trei puncte.
Această analiză face parte din acoperirea noastră pentru cote Cupa Mondială 2026 - turneul final din SUA, Canada și Mexic.
Algeria: Forma echipei, știri și statistici
Algeria are ocazia să-și ia revanșa în fața Austriei, după controversa de la Campionatul Mondial din 1982. La acea ediție, algerienii au plecat acasă după faza grupelor, după un aranjament tacit între Austria și RFG.
Totuși, sarcina este una ingrată, deoarece locul doi din această grupă va întâlni Spania în turul următor, în timp ce locul al treilea, dacă va fi eligibil, ar putea întâlni Elveția.
Algeria s-a impus cu 2-1 în fața Iordaniei, după 0-1 la pauză, prin golurile lui Gouiri și Benbuali.
Atacantul Amoura a suferit o întindere și a devenit indisponibil. Mahrez ar putea intra titular în flancul drept, în timp ce Maza și Chaibi vor completa linia de trei din spatele lui Gouiri. Ait Nouri face senzatie în flancul stâng, iar Bensebaini și Mandivor forma perechea de centrali.
Austria: Forma echipei, știri și statistici
Austria ocupă locul al doilea înaintea acestui meci, ceea ce o trimite în calea Spaniei în turul următor. Austriecii au pierdut clar duelul cu Argentina, după un meci în care nu și-au creat ocazii prea clare.
Austria a arătat un joc lipsit de imaginație, iar acum nu se știe dacă locul al treilea din această grupă va fi eligibil pentru turul următor.
Antrenorul Ralf Ragnick nu are probleme de lot. Arnautovic ar putea fi titular, deși jocul său e departe de așteptări, în ton cu pregătirea fizică. Sabitzer rămâne cel mai valoros om de atac, în timp ce Schmid și tânărul Wanner se remarcă prin travaliu.
Echipe probabile
R. Zerrouki |
H. Boudaoui |
R. Ait-Nouri |
L. Zidane |
M. Mastil |
A. Abada |
M. Tougai |
Z. Belaid |
A. Hadj Moussa |
N. Benbouali |
A. Boulbina |
Y. Titraoui |
F. Ghedjemis |
S. Chergui |
M. Gregoritsch |
P. Wanner |
K. Danso |
D. Affengruber |
F. Grillitsch |
F. Wiegele |
P. Pentz |
S. Kalajdzic |
C. Chukwuemeka |
D. Ljubicic |
P. Wimmer |
A. Prass |
M. Friedl |
M. Svoboda |
A. Schoepf |
Statistica meciurilor directe Algeria v Austria
Cele două s-au întâlnit la mondialul din 1982, unde Austria s-a impus cu 2-0.
Cote pentru Algeria v Austria
Din oferta Zinx pariuri, am ales alte două cote pe care vă invit să le încercați la acest meci. Avem o cotă de 2,25 pentru o remiză la final și o cotă de 1,85 pentru ca o echipă să nu marcheze.
Algeria vs Austria Pont: Algeria nu marchează
Dacă meciul se încheie la egalitate, Algeria se califică de pe locul al treilea și evită Spania în turul următor. Austria nu are cum să-și dea gol singură și riscă să nu se califice dacă rămâne cu trei puncte. Așadar, o situație fără ieșire pentru austrieci, ceea ce i-ar putea face să încerce să câștige meciul, dacă tot e să joace împotriva Spaniei. Cred că algerienii vor încerca să stea la 0-0 sau să limiteze scorul, de aceea cred că nu vor încerca să înscrie. Merg pe acest scenariu, iar Zinx pariuri sportive ne oferă o cotă excelentă.
Campionatul Mondial 2026
Algeria nu marchează
2.5528 Jun 26, 05:00
Algeria vs Austria Pont: 0-0:Sub 2.5 cartonașe în meci
Algeria va ști cu siguranță la ora meciului dacă are șanse mari de calificare sau nu. Probabil va avea nevoie de 1 punct pentru a merge mai departe de pe locul 3. Austria ar vrea să piardă astăzi, pentru a evita Spania în faza următoare. Însă, iarăși, depinde foarte mult de rezultatele care vor fi în aceste ultime două zile. În momentul de față, are nevoie de egal pentru a se califica. Cum nu se vor omorî cu firea, primul pariu din Bet Builder Zinx este "scor corect 0-0". Al doilea pont este sub 2.5 cartonașe în meci", deoarece cu siguranță nicio echipă nu se va întrebuința. Cota finală este 7.00.
Campionatul Mondial 2026
0-0:Sub 2.5 cartonașe în meci
7.0028 Jun 26, 05:00
Salut! Sunt Ionuț Angheluță, comentator de fotbal și tenis la Digisport din 2009, când postul a fost înființat. Am practicat fotbalul timp de 20 de ani și am reușit să trec prin toate eșaloanele, până la nivelul Ligii 1. Am intrat în presă în 2006 la Prosport, apoi am trecut în televiziune la Telesport și GSP TV. Îmi plac enorm sporturile de echipă, dar urmăresc cu interes aproape orice competiție ...
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
R. Zerrouki

