1. Home »
  2. Ponturi pariuri »
  3. Fotbal »
  4. Conference League »
  5. Laci KF vs Universitatea Craiova. Ponturi Pariuri Conference League, 22.07.2021. Oltenii vor să spele ruşinea de anul trecut

Laci KF vs Universitatea Craiova. Ponturi Pariuri Conference League, 22.07.2021. Oltenii vor să spele ruşinea de anul trecut

Dan Ștefanescu
Dan Ștefanescu

2021-07-21 19:06:00

Conference League

22 Iulie 2021, 20:00

Laci KF

Laci KF

versus
Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

1.60

Cele mai bune cote:

Betano
L1170664W000663
Pariază acum la Betano

Analiză și informații pentru Laci KF v Universitatea Craiova

Universitatea Craiova debutează în cupele europene în Albania, unde o va întâlni pe Laci. Meciul se va juca la Elbasan şi va începe la ora 20. Oltenii caută să se reabiliteze după ce, anul trecut, au fost eliminaţi încă de la prima partidă jucată în cupele europene. Câştigătoarea acestei duble o va întâlni în turul următor pe Anderlecht. Pontul recomandat îl găsiţi la finalul analizei meciului. 

Laci KF: Forma echipei, știri și statistici

Laci a terminat ediţia precedentă a campionatului Albaniei pe poziţia a 4-a şi a ajuns în cupele europene pentru al 4-lea an consecutiv. Albanezii n-au trecut niciodată de turul 2 preliminar, indiferent de competiţia europeană în care au jucat. În turul anterior, Laci a eliminat-o pe Podgorica, după prelungiri. După eşecul din deplasare, 0-1, Laci a egalat situaţia la general după o oră de joc şi a mai marcat de două ori în timpul suplimentar. Dubla cu Podgorica a însemnat debutul în meciuri oficiale, în acest sezon. Campionatul Albaniei încă nu s-a reluat, ceea ce ar putea fi un impediment major în dubla cu Universitatea Craiova. 

Niciunul dintre jucătorii lui Shpetim Duro nu are un nume în fotbalul european, dar albanezii se bazează pe atitudine şi pe coeziunea grupului, astfel încât să poată fi suplinită subţirimea lotului. Laci a avut doar 7 rezerve la returul cu Podgorica, lucru care se va repeta şi la partida de la Elbasan. În mod normal, Duro va miza pe aceiaşi jucători care au dus-o pe Laci în turul 2 preliminar. Deliu şi Lushkja vor fi titulari, în vreme ce prengaj va începe meciul pe banca de rezerve. Victoria cu podgorica a fost doar a doua din istoria participărilor în cupele europene. Precedenta a fost obţinută în 2018, 1-0 cu Anorthosis Famagusta.  

Universitatea Craiova: Forma echipei, știri și statistici

Universitatea Craiova încearcă să spele impresia negativă pe care a lăsat-o la precedenta aventură în cupele europene, încheiată prematur. Eliminarea cu Lokomotiv Tbilisi, din vara trecută, reprezintă o pată încă neştearsă, pe care oltenii vor s-o facă uitată printr-o calificare în faţa unui adversar care are la fel de puţine argumente precum cel de anul trecut. Totuşi, de la vorbe la fapte e cale lungă, iar Craiova n-a lăsat impresia unei echipe care e gata pentru noul sezon, deşi a obţinut rezultatele dorite. Oltenii au câştigat Supercupa României, în care au învins-o pe CFR la loviturile de departajare, şi au debutat cu dreptul şi în campionat, 1+0 cu FC Argeş. Jocul rămâne marea problemă a echipei lui Marinos Ouzounidis. În Supercupă, Craiova n-a trimis niciun şut pe spaţiul porţii, iar cu FC Argeş a găsit poarta în doar două rânduri. 

Antrenorul grec mizează pe aceiaşi jucători din sezonul precedent, dar asta şi pentru că oltenii n-au fost foarte activi pe piaţa transferurilor. Au adus 4 jucători, dintre care unul foarte tânăr, Mărieş, iar alţii care au probleme - Conte a fost accidentat la meciul cu FC Argeş, în vreme ce Lazar şi Găman au văzut meciul de pe bancă. Koljic va fi titular, în centrul ofensivei, iar Ivan şi Câmpanu, oamenii care au făcut golul victoriei cu FC Argeş, vor acoperi flancurile. Bancu a revenit în meciul cu piteştenii şi ar putea fi titular. Asta ar însemna ca Vătăjelu să-i ia locul lui Vlădoiu, în flancul drept. Oltenii au doar două victorii în cupele europene, de când au promovat în Liga 1. Au câştigat ambele meciuri cu Sabail, din turul 1 preliminar al Europa League, în sezonul 2018-2019. 

Echipe probabile

Laci KF Echipă probabilă Laci KF
Portar Sherri
Fundași Roganovic, Malota, ignjatovic, Velija
Mijlocaşi Lushkja, Shehu, Deliu
Atacanţi Zarubica, Guindo, Mazrekaj
Universitatea Craiova Echipă probabilă Universitatea Craiova
Portar Pigliacelli
Fundași Vătăjelu, Bălaşa, Constantin, Bancu
Mijlocaşi Mateiu, Nistor - Câmpanu, Cicâldău, Ivan
Atacanţi Koljic

Statistica meciurilor directe Laci KF v Universitatea Craiova

E prima întâlnire directă dintre cele două echipe. 

Cote pentru Laci KF v Universitatea Craiova

Craiova are 1.97 la victorie. Varianta PsF 2 e cotată la 1.67.

Laci KF vs Universitatea Craiova Pont: Craiova câştigă oricare repriză

În mod normal, oltenii sunt favoriţi în meciul din Albania, dar experienţa recentă ne spune că meciurile nu sunt chiar atât de uşoare. Cred, totuşi, că Universitatea Craiova va reuşi să facă un pas important către turul următor, în ciuda prestaţiilor străvezii de până acum. Totuşi, încerc să minimizez riscul şi mizez pe o repriză câştigată de echipa lui Ouzounidis. Cota am ales-o din ofeta de pariuri Betano.

Miza: 8/10
Cota: 1.60
Status: Pierdut

Salutare! Lucrez în televiziune din 2004 și tot de atunci comentez fotbal intern și internațional, dar și tenis. Am făcut-o pentru Național TV, SportKlub, GSP TV și, din 2009, pentru Digi Sport. În paralel, scriu despre fotbal pe www.danstefanescu.ro și www.wesport.ro

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+104
Câștigate
46
Pierdute
21
2
Curry
+79.67
Câștigate
17
Pierdute
8
3
Baicu Marius
+52.1
Câștigate
6
Pierdute
3

Cele mai recente avancronici