Analiză și informații pentru Mansfield v Port Vale
Finala play-off-ului pentru promovarea în League One va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00, pe Wembley, unde Mansfield Town și Port Vale se vor duela într-un meci care se anunță extrem de disputat. Conform caselor de pariuri, cele două formații sunt cotate cu șanse egale, chiar dacă Mansfield Town are un lot de trei ori mai valoros.
În sezonul regulat s-au întâlnit de două ori. Pe One Call Stadium partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar pe Vale Park, Port Vale s-a impus cu 3-1, deși a fost condusă cu 0-1.
Partida va fi arbitrată de australianul Jarred Gillett, cel care este singurul arbitru non-britanic care a condus meciuri în Premier League. El va fi ajutat de asistenții Neil Davies și Nick Greenhalgh, în timp ce al patrulea oficial a fost numit Josh Smith.
La finalul analizei veți regăsi și un pont.

Mansfield: Forma echipei, știri și statistici
V
V
E
E
V
După nouă ani petrecuți în League Two, Mansfield Town este la un pas de revenirea în League One, unde ultima oară a evoluat în sezonul 2002-2003. În ultima perioadă s-a investit destul de mult în acest proiect și a ajuns să aibă cel mai valoros lot din League Two. Obiectivul este promovarea, ceea ce este și normal, doar că la începutul sezonului lucrurile au decurs foarte prost. La un moment dat a ajuns până în zona roșie, de unde a revenit în mod miraculos. În perioada octombrie-aprilie, pe teren propriu a legat 11 victorii consecutive și a revenit în lupta pentru un loc în TOP7. A avut emoții mari în privința locului de play-off. A transpirat serios chiar și în ultima etapă, când a remizat în fața liderului Forest Green, scor 2-2.
În semifinalele play-off-ului s-a duelat cu ocupanta locului patru din sezonul regulat, Northampton, echipa care a ratat promovarea directă doar din cauza golaverajului. Așa cum era de așteptat, a avut parte de două partide dificile, dar în ambele a obținut victoria.
Jucătorul adus din National League, de la Hartlepool, Rhys Oates, este golgheterul echipei cu zece reușite și șase pase decisive. Totuși, cel mai important jucător din lot este Oliver Hawkins, cel căruia se datorează în mare parte prezența în play-off. Pare surprinzător, dar Oliver Hawkins poate juca atât ca fundaș central, cât și atacant. Fără doar și poate, are calități de League One, unde a și petrecut câteva sezoane, în tricoul celor de la Portsmouth și Ipswich Town.
Elliott Hewitt este accidentat, în timp ce George Maris are șanse să fie pe teren, după ce a lipsit în manșa retur cu Northampton.
TOP3 cei mai bine cotați jucători:
1. Matty Longstaff (22 de ani) - 2.5 milioane de euro;
2. James Perch (36 de ani) - 800 de mii de euro;
3. Stephen Quinn (36 de ani) - 600 de mii de euro;
*Conform Transfermark.
Port Vale: Forma echipei, știri și statistici
V
Î
V
Î
Î
Antrenorul Darrell Clarke și directorul sportiv David Flitcroft, au construit o echipă interesantă pentru această ediție de campionat. În ultimii patru ani, de când a retrogradat în League Two, n-a avut nicio șansă la promovare, iar acum se află la doar 90 de minute distanță. Bugetul este unul destul de redus și din acest motiv nimeni nu se aștepta la această performanță. Timp de o lună și jumătate (15 februarie - 30 martie), Darrell Clarke a luat o pauză forțată, din cauza unui deces în familie. În acea perioadă, Andy Crosby a asigurat interimatul, cel care s-a descurcat foarte bine. Cursa pentru un loc de play-off a fost una acerbă și la un moment dat părea să aibă șanse la un loc pe podium. Timp de câteva etape a petrecut pe locul trei și putea să obțină promovarea directă, doar că în ultimele cinci etape a suferit trei înfrângeri.
În semifinale a avut o dublă manșă dificilă cu Swindon. Primul meci l-a pierdut în deplasare cu 1-2, dar pe teren propriu a întors soarta calificării. În timpul regulamentar s-a impus la limită, cu 1-0, și totul s-a decis la loviturile de departajare, unde a avut parte de mult noroc. În total a-au executat 16 lovituri, din care cinci au fost ratate.
Jamie Proctor și Ben Garrity sunt principalii pericoli pentru poarta adversă. Cei doi au marcat în total 24 de goluri, o treime din reușitele echipei. Tom Conlon, căpitanul echipei, s-a accidentat la începutul anului. Lucrurile n-au decurs conform planului și din acest motiv a ratat tot restul sezonului.
Nu sunt anunțați jucători indisponibili.
TOP3 cei mai bine cotați jucători:
1. James Wilson (26 de ani) - 600 de mii de euro;
2. Tomas Holy (30 de ani) - 300 de mii de euro;
=2. Aaron Martin (32 de ani) - 300 de mii de euro;
*Conform Transfermark.
Echipe probabile
Mansfield
Echipă probabilă Mansfield |
Portar |
Bishop |
Fundași |
Perch, Hawkins, O'Toole, McLAughlin |
Mijlocaşi |
Longstaff, Wallace, Quinn |
Atacanţi |
Akins, Oates, Bowery |
Port Vale
Echipă probabilă Port Vale |
Portar |
Stone |
Fundași |
Gibbons, Hall, Smith |
Mijlocaşi |
Worrall, Pett, Taylor, Benning |
Atacanţi |
Garrity, Wilson, Harratt |
Statistica meciurilor directe Mansfield v Port Vale
Ultimele cinci confruntări directe:
-
15 Martie 2022 | Port Vale - Mansfield Town 3-1 | League Two
-
19 Octombrie 2021 | Mansfield Town - Port Vale 1-1 | League Two
-
8 Mai 2021 | Port Vale - Mansfield Town 0-3 | League Two
-
2 Ianuarie 2021 | Mansfield Town - Port Vale 4-0 | League Two
-
26 Decembrie 2019 | Mansfield Town - Port Vale 2-2 | League Two
Ultimele trei transferuri între cele două cluburi:
Harry Charsley | 2022 | Mansfield Town -> Port Vale | Gratis;
Aidan Stone | 2021 | Mansfield Town -> Port Vale | Gratis;
Mal Benning | 2021 | Mansfield Town -> Port Vale | Gratis;
Cote pentru Mansfield v Port Vale
Șapte din ultimele opt întâlniri directe s-au terminat cu cel puțin trei reușite. La Betano pariuri sportive, pronosticul "peste 2.5 goluri" este cotat la 2.35.
