Analiză și informații pentru Burnley v Newcastle United
Se anunță un duel aprins pe Turf Moor, unde Burnley va primi vizita celor de la Newcastle United. Meciul va începe de la ora 18:00 și va fi condus de Craig Pawson. Partida tur a fost una săracă în goluri, care a fost decisă de reușita lui Callum Wilson.
La finalul analizei veți regăsi și un pont.

Burnley: Forma echipei, știri și statistici
E
Î
Î
V
V
După șase ani petrecuți în Premier League, Burnley riscă să revină în Championship. În aceast moment se află chiar deasupra liniei roșie, fiind la egalitate de puncte cu ocupanta primului loc retrogradabil, Leeds United. Are un golaveraj mult mai bun și în cazul unui succes, va rămâne pentru cel puțin încă un sezon în cel mai puternic campionat din lume. Îndepărtarea lui Sean Dyche de pe banca tehnică, după 3454 de zile, a fost o decizie surprinzătoare, dar care a avut efectul dorit. Mike Jackson a preluat interimatul, iar în următoarele patru etape a strâns nu mai puțin de zece puncte. Părea condamnată la retrogradare, dar acum are soarta în propriile mâini.
După înfrângerile suferite cu Aston Villa (acasă) și Tottenham Hotspur (deplasare), a urmat remiza de pe Villa Park. În prima repriză a construit un avans de un gol, pe care l-a pierdut la câteva minute după începutului celei de-a doua reprize. Defensiva a fost sub o presiune uriașă, dar a rezistat până la fluierul de final. În minutele de prelungiri, Matthew Lowton a primit direct cartonaș roșu, după o intrare urată asupra lui Calum Chambers.
Cu cele 33 de goluri marcate, Burnley are a doua cea mai slabă ofensivă din Premier League, după ultima clasată, Norwich City. Francezul adus vara trecută de la Olympique Lyon, Maxwel Cornet, este golgheterul echipei cu opt reușite. Ashley Barnes traversează un sezon slab și nici Wout Weghorst nu s-a ridicat la nivelul așteptat.
Matej Vydra, Johann Gudmundsson și Ashley Westwood sunt accidentați, în timp ce Matthew Lowton are de ispășit o suspendare.
TOP3 cei mai bine cotați jucători:
1. James Tarkowski (29 de ani) - 22 de milioane de euro;
=1. Dwight McNeil (22 de ani) - 22 de milioane de euro;
3. Wout Weghorst (29 de ani) - 17 milioane de euro;
*Conform Transfermark.
Newcastle United: Forma echipei, știri și statistici
V
Î
Î
V
V
Odată cu sosirea lui Eddie Howe, Newcastle United practică un joc mult mai eficient. Ce-i drept, la începutul anului, clubul a cheltuit peste 100 de milioane de euro pe transferuri, iar în aceste condiții era de așteptat să vină și victoriile. Încet-încet a urcat în clasament și a ajuns până pe locul 12, având șanse destul de bune să termine chiar în TOP10.
După patru victorii consecutive au urmat două înfrângeri, în fața primelor două clasate, Liverpool (0-1) și Manchester City (0-5). La începutul săptămânii a primit vizita celor de la Arsenal Londra, formație care avea mare nevoie de toate punctele puse în joc. După o primă repriză echilibrată în ocazii, Newcastle United a forțat în atac. Ben White a deviat o centrare în propria poartă, iar cu zece minute înainte de fluierul de final, Bruno Guimarares a stabilit scorul final. Din 28 ianuarie, de când a sosit pe St. James' Park, brazilianul a marcat de cinci ori.
Principalul marcator al echipei este Callum Wilson, cu șase reușite. Toate cele șase goluri au fost marcate anul trecut, iar în 2022 a stat cinci luni departe de gazon. Acum este 100% apt și cel mai probabil va fi din nou titular. În mod surprinzător, Allan Saint-Maximin a nimerit doar de cinci ori plasa porții, deși în fiecare meci și-a creat ocazii importante.
Pentru acest meci, Eddie Howe nu poate conta pe Jonjo Shelvey și Joseph Willock.
TOP3 cei mai bine cotați jucători:
1. Allan Saint-Maximin (25 de ani) - 32 de milioane de euro;
2. Bruno Guimaraes (24 de ani) - 30 de milioane de euro;
3. Joe Willock (22 de ani) - 22 de milioane de euro;
*Conform Transfermark.
Echipe probabile
Burnley
Echipă probabilă Burnley |
Portar |
Pope |
Fundași |
Long, Tarkowski, Collins |
Mijlocaşi |
Taylor, McNeil, Cork, Brownhill, Roberts |
Atacanţi |
Barnes, Cornet |
Newcastle United
Echipă probabilă Newcastle United |
Portar |
Dubravka |
Fundași |
Trippier, Lascelles, Burn, Targett |
Mijlocaşi |
Longstaff, Guimaraes, Joelinton |
Atacanţi |
Almiron, Wilson, Saint-Maximin |
Statistica meciurilor directe Burnley v Newcastle United
În era Premier League, cele două s-au duelat de 11 ori, iar Newcastle United conduce cu 5-2. Burnley toată victoriile le-a obținut pe Turf Moor, dar de la ultimul succes au trecut doi ani și jumătate.
Ultimele cinci confruntări directe:
-
4 Decembrie 2021 | Newcastle United - Burnley 1-0 | Premier League
-
25 August 2021 | Newcastle United - Burnley 0-0 | EFL Cup
-
11 Aprilie 2021 | Burnley - Newcastle United 1-2 | Premier League
-
3 Octombrie 2020 | Newcastle United - Burnley 3-1 | Premier League
-
29 Februarie 2020 | Newcastle United - Burnley 0-0 | Premier League
Ultimele trei transferuri între cele două cluburi:
Chris Wood | 2022 | Burnley -> Newcastle United | 30 de milioane de euro
Jeff Hendrick | 2020 | Burnley -> Newcastle United | Gratis
Jack Leckie | 2020 | Newcastle Tineret -> Burnley U18
Cote pentru Burnley v Newcastle United
Ultimele două întâlniri directe s-au terminat cu cel mult un gol marcat. Sunt șanse să avem parte de încă un duel sărac în goluri, iar pentru pronosticul "sub 2.5 reușite", Betano pariuri sportive oferă cota 1.90.
