2021-01-22 21:16:00
23 Ianuarie 2021, 22:00
Aston Villa
Newcastle United
Singurul meci din acest weekend din Premier League va avea loc la Birmingham, unde Aston Villa va primi vizita celor de la Newcastle. Cele două formații sunt eliminate din FA Cup, iar acum au șanse să joace restanța din etapa cu numărul 11. Ultima confruntare pe Villa Park s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0, cu peste 40 de mii de oameni în tribune.
La finalul analizei veți regăsi și un pont.
Înainte de începutul sezonului, obiectivul propus de conducerea era evitarea retrogradării. Într-un fel era normal să nu aibă un obiectiv mai măreț, deoarece în ultimul sezon abia în ultima etapă a scapăt de Championship. Au fost investiți niște bani în transferuri, iar rezultatele obținute în acest început de sezon, nu sunt deloc rele.
A avut mai multe partide anulate, iar până acum a jucat doar de 16 ori în Premier League. În această perioadă a strâns 26 de puncte. Momentan ocupă locul 11, dar are cu trei meciuri mai puțin jucate, decât majoritatea echipelor din TOP10. În cazul în care căștigă toate punctele puse în joc, în meciurile restante, o poate depăși pe Liverpool. În ultima perioadă a avut adversari foarte buni, care luptă pentru locurile de Liga Campionilor. Pe Stamford Bridge cu Chelsea a obținut un punct, dar de la cele două deplasări la Manchester s-a întors cu mâna goală.
În urmă cu două săptămâni, a fost eliminată din FA Cup, de Liverpool, dar din cauza focarului de la club, în luptă au fost trimiși juniorii, care timp de 45 de minute au rezistat eroic. Așa cum era de așteptat, "cormoranii" au dominat repriza secundă, iar Villa n-a reușit să aibă niciun șut spre poartă.
Principalul marcator al echipei este Ollie Watkins, cu șase reușite, dar cel care a ieșit în evindenta și în acest sezon este Jack Grealish. Mijlocașul în vârstă de doar 25 de ani are niște cifre impresionante, fiind dorit de mai multe echipe de top.
Kortney Hause este accidentat, iar John McGinn suspendat.
După un început peste așteptări, în care a obținut niște rezultate foarte bune, echipa pregătită de Steve Bruce a redus motoarele. A căzut până pe locul 15 în campionat și n-a mai simțit gustul victoriei de mai bine de o lună, perioadă în care a jucat nouă partide în toate competițiile.
Cu cele 19 puncte obținute în cele 18 etape, se află la o distanță liniștitoare de zona fierbinte a clasamentului. În ultimele trei meciuri n-a obținut niciun punct și a suferit trei înfrângeri. Ultima oară a jucat pe Emirates cu Arsenal, unde defensiva a rezistat până la începutul reprizei secunde. Echipa pregătită de Mikel Arteta a forțat mai mult în ultimele 40 de minute și a obținut o victorie la scor de neprezentare.
Ofensiva reprezintă principala problemă, unde are în medie doar un singur gol marcat pe meci. Se bazează foarte mult pe Callum Wilson, cel care este golgheterul echipei în campionat cu opt reușite. Așteptările de la Allan Saint-Maximin sunt destul de mari, dar până cum are doar o singură reușită și o pasă decisivă. Este cel mai scump jucător din lot, dar acest lucru nu se vede și pe teren.
Federico Fernandez este accidentat, în timp ce Dwight Gayle, Ciaran Clark și Fabian Schar sunt incerți.
Echipă probabilă Aston Villa
|
|
---|---|
Portar | Martinez |
Fundași | Targett, Mings, Konsa, Cash |
Mijlocaşi | Grealish, Ramsey, Barkley, Luiz, Traore |
Atacanţi | Watkins |
Echipă probabilă Newcastle United
|
|
---|---|
Portar | Darlow |
Fundași | Yedin, Schar, Lascelles, Clark, Ritchie |
Mijlocaşi | Almiron, Shelvey, Hayden, Saint-Maximin |
Atacanţi | Wilson |
24.06.2020 Newcastle United - Aston Villa 1-1
25.11.2019 Aston Villa - Newcastle United 2-0
20.02.2017 Newcastle United - Aston Villa 2-0
24.09.2016 Aston Villa - Newcastle United 1-1
07.05.2016 Aston Villa - Newcastle United 0-0
Având în vedere ofensiva oaspeților, sunt șanse mari să avem parte de un meci, în care pronosticul "Nu marchează ambele", poate fi câștigător. Cota pentru acest pronostic, conform Unibet pariuri, este de 1.98.
Puțină lume se aștepta ca Aston Villa să se descurce atât de bine în acest sezon. Se află la o distanța liniștitoare de zona retragradarii, iar dacă n-ar avea niciun meci restant, cu siguranță ar fi la doar câteva puncte de locurile de Liga Campionilor. N-a obținut niciun puncte în ultimele două etape, dar acum va întâlni o formație în fața căreia n-are voie să piardă niciun punct. Aston Villa are jucători de calitate, cu care n-ar trebui să aibă probleme în obținerea victoriei.
Fotbal Anglia - Premier League
23 Jan 21, 22:00
Aston vine după 2 eșecuri, dar cu echipele din Manchester, în timp ce Newcastle are 3 înfrângeri consecutive, deci avem parte de o confruntare între două echipe care suferă la capitolul defensivă. De aceea, cum foamea de puncte este mare, și cu două apărări șubrede, mă încumet la un pariu riscant la o cotă bună din oferta Unibet pariuri sportive.
Fotbal Anglia - Premier League
23 Jan 21, 22:00
Salut. În 2020 m-am alăturat proiectului pariurix.com, unde ofer pronosticuri din fotbal. De câțiva ani urmăresc cu mare interes cel mai puternic campionat din lume, Premier League, iar majoritatea ponturilor oferite de mine sunt din fotbalul englez. În afară de cel mai iubit sport din lume, urmăresc cu mare interes handbal, tenis și baschet.
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii