Share

Ulsan Hyundai - Busan, Ponturi Pariuri Coreea de Sud, 24.05.2020. Gazdele au plecat după câștigarea titlului

Alte Competitii

Cota: 1.86

Adaugat de: Marius Huţu

23 Mai 2020 13:49 378 0
Logo Ulsan Hyundai
Logo Busan
Ulsan Hyundai
Busan
VS
13:00 24 Mai 2020
Fotbal - Coreea de Sud

Analiză și informații pentru Ulsan Hyundai v Busan

Ulsan Hyundai și Busan se întâlnesc duminică, de la ora 13:00, în ultimul joc al etapei a 3-a în K League 1 (Coreea de Sud), eveniment inclus pe lista noastră de pariuri. Cele două formații au avut un start de sezon diametral opus, dar și obiectivele sunt diferite.

Ulsan Hyundai: Forma echipei, știri și statistici

Î V E V V

Ulsan Hyundai a luat un start lansat, reușind să acumuleze maximum de puncte în primele două etape, după 4-0 cu Sangju Sangmu (acasă) și 3-2 cu Suwon (deplasare). În acest ultim joc, echipa lui Kim Do-Hoon a oferit prima mare răsturnare de scor a sezonului, reușind să revină de la 0-2.

În ultimii ani, Ulsan a avut un parcurs ascendent în K League 1, a urcat treaptă cu treaptă, fără a arde etape: locul 4 (2017), locul 3 (2018) și locul 2 (2019). Păstrând aceeași logică, pentru gazde a venit timpul să câștige și titlul, doar că în acest caz are o luptă destul de dură cu Jeonbuk.

Ulsan a început perfect sezonul și a dat și MVP-ul primelor două etape, este vorba despre brazilianul Junior Negao, autor a patru goluri, câte două în fiecare rundă. De altfel, ascensiunea echipei este strâns legată de forma sud-americanului, care a marcat 40 de goluri în ultimele două sezoane.

„Suntem mult mai puternici decât anul trecut”, susțin gazdele înaintea acestei întâlniri, care nu iau în calcul decât cele trei puncte. Nu sunt anunțate modificări semnificative în echipă.

Busan: Forma echipei, știri și statistici

V E V Î Î

Busan, nou-promovată în K League 1, a avut neșansa unui program foarte dificil în primele runde. Înainte de Ulsan, oaspeții au jucat la Pohang (0-2), apoi au cedat cu campioana en-titre, Jeonbuk (scor 1-2), înfrângere venită în minutul 94.

Obiectivul echipei nu poate fi altul decât evitarea retrogradării, iar din aceste jocuri tari speră să iasă cât mai întărită.

Până acum, Busan nu a încercat să se concentreze pe apărare, ci a încercat să evolueze cât mai deschis cu Pohang și Jeonbuk, drept dovadă că a avut cel puțin opt ocazii de gol în fiecare întâlnire. De această dată, nou-promovata vorbește mai mult de defensivă, iar principalul obiectiv este să-l blocheze pe Junior.

Statistica meciurilor directe Ulsan Hyundai v Busan

Ulsan a câștigat trei din ultimele cinci partide directe, celelalte două întâlniri fiind încheiate la egalitate. Ultimul joc a avut loc în 2018, pe terenul echipei Busan, adversara impunându-se cu 2-0.

Cote pentru Ulsan Hyundai v Busan

Ulsan este o echipă superofensivă în startul sezonului, astfel că este de așteptat să aibă multe ocazii și cu această ocazie. Mai ales că Busan nu este o formație care să joace perfect partitura defensivă, cel puțin până la această oră. Pentru 1,5 goluri înscrise de Ulsan, Betano oferă cota 1.53.

Ulsan Hyundai vs Busan Pont: Handicap Asiatic Ulsan Hyundai - 1

Cu șapte goluri marcate în două partide, ne așteptăm ca Ulsan să vină ca un „tăvălug” și peste Busan. Gazdele nu vor să mai scape titlul din mână în acest sezon, după ce în în 2019 l-au pierdut în ultima etapă, și vor încerca să obțină maximum posibil din partidele cu adversare considerate „abordabile”, așa cum este și cazul echipei Busan. Orice punct risipit cu formațiile așa-zise mici s-ar putea să conteze. Iar dacă Ulsan va reuși să dea primul gol, nu se va opri și va încerca să îl înscrie și pe următorul. În precedenta partidă de pe teren propriu s-a oprit la 4-0 cu Sangju.

Pont pariuri: Handicap Asiatic Ulsan Hyundai - 1

Miza: 6/10

Cota: 1.86

Adaugat de: Marius Huţu

Status: Pierdut

Va fi acest pariu castigator ?

Da 0

0%

Nu 0

0%

Marius Huţu

Ponturi:

2

Castigate:

0

Pierdute:

1

Anulate:

0

Viața în afara familiei se învârte în jurul sportului. Am intrat în mass-media în 1999, în Brașov, iar după 6 ani de ”stagiatură” la Transilvania Expres și Gazeta de Transilvania, am făcut pasul la nivel central, la ProSport, publicație la care activez și azi. Din 2005 mă ocup permanent de fenomenul handbal, dar urmăresc și alte sporturi, precum baschet, tenis, volei, hochei, ciclism, fotbal, sărituri cu schiurile, biatlon, etc. În toată această perioadă am fost la nouă Campionate Mondiale și Europene de handbal, am comentat la PRO TV finala Ligii Campionilor dintre Olchim și Viborg (2010), am participat la multe alte evenimente majore. De asemenea, am fost prezent la o ediție a turneului de Grand Slam de la Roland Garros în 2014, sezonul în care Simona Halep a ajuns în finală. Am fost cooptat în echipa PariuriX din luna iulie și îmi doresc să vă ofer cât mai multe informații utile.

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi

Ultimele ponturi si avancronici