Analiză și informații pentru Honka v Mariehamn
Ciudatul sistem de desfășurare al campionatului finlandez programează unul dintre cele două meciuri rămase din etapa a 12-a în acest weekend. Pe stadionul Tapiolan Urheilupuisto din Espoo, echipa gazdă FC Honka va primi replica lui IFK Mariehamn. Cele două ocupă poziții simetrice în clasament, Honka locul 3, Mariehamn locul 10 sau locul 3 din coadă. Prima are 23 de puncte, cealaltă 10. Așa că la prima vedere arată a meci dezechilibrat. Pontul lui poate fi găsit la sfârșitul acestei analize.

Honka: Forma echipei, știri și statistici
V
V
V
E
Î
FC Honka a fost înființată în 1957, sub numele de Tapion Honka, numindu-se astfel până în 1975, când a luat numele pe care îl poartă astăzi. Orașul de care aparține, Espoo, este al doilea ca mărime după Helsinki din Finlanda. Însă nu a avut ocazia niciodată până acum să găzduiască vreun titlu cucerit, cea mai bună performanță din Veikkausliiga fiind clasarea de trei ori pe locul 2 (în 2008, 2009 și 2013). Singurele trofee majore din vitrina lui FC Honka sunt o cupă (2012) și două cupe ale Ligii (2010, 2011). În clasamentul all-time, ocupă locul 21.
Anul trecut a jucat în play-out, ocupând la final locul 9, cu unul mai jos decât în sezonul regular. Cu toate că au despărțit-o numai două locuri de poziția de baraj, nu a avut nici cea mai mică emoție în ceea ce privește retrogradarea.
Însă în prima parte a acestui sezon s-a descurcat bine, părând a fi o pretendentă la titlu, alături de mai rutinatele KuPS și HJK. Rezultatele sale înregistrate, într-o ordine cronologică: 0-1 (d) cu HJK, 3-2 (a) cu Haka, 1-1 (d) cu Mariehamn, 5-1 (a) cu SJK, 2-0 (d) cu Lahti, 2-1 (a) cu Inter Turku, 1-2 (d) cu Oulu, 0-0 (a) cu Ilves, 2-1 (d) cu HIFK, 2-0 (a) cu KuPS și 1-0 (d) cu VPS. Deci doar 2 înfrângeri, ambele în deplasare și cu o excepție a marcat în toate partidele susținute.
Mariehamn: Forma echipei, știri și statistici
V
Î
E
Î
V
IFK Mariehamn este singura echipă din Veikkausliiga care nu este situată în zona continentală, aparținând de insulele Åland, situate în Golful Botnic de la Marea Baltică, undeva între sudul Finlandei și estul Suediei, sau între Turku și Stockholm, dacă e să pomenim cele mai importante orașe din zonă ale celor două țări. Clubul s-a înființat în 1919, dar echipa de fotbal a apărut ceva mai târziu, pe la jumătatea anilor 30, având în vitrină doar două trofee, un titlu cucerit în 2016 și o cupă în 2015. În Veikkausliiga a apărut prima oară în 2005. De aceea, se poate spune că este o apariție relativ nouă la acest nivel. Ocupă locul 18 în clasamentul all-time.
În ultimele două sezoane a trăit periculos, ocupând de fiecare dată locul 10, cel de deasupra poziției de baraj. Dacă în 2020 s-a salvat după ce a învins în deplasare în ultima etapă (pe Haka), în 2021 a fost ceva mai relaxată, având un avans consistent față de echipa situată pe locul 11.
În ediția de față, ca un făcut, ocupă tot locul 10, anunțându-i-se din nou o viață zbuciumată. Rezultatele sale înregistrate, într-o ordine cronologică: 0-0 (a) cu Lahti, 1-1 (d) HIFK, 1-1 (a) cu Honka, 2-1 (a) cu Oulu, 0-4 (d) cu Inter Turku, 1-1 (a) cu KuPS, 0-1 (d) cu Ilves și SJK, 1-3 (a) cu VPS, 2-3 (d) cu Haka și 2-1 (a) cu HJK. Nefasta serie de 6 partide consecutive fără înfrângere din care a luat un singur punct, i-a dăunat foarte mult. Ea a fost stopată însă cu o surprinzătoare victorie în fața campioanei en-titre, HJK. De altfel, nici celelalte pretendente la titlu, KuPS și actuala adversară, Honka, nu au putut-o învinge.
Echipe probabile
Honka
Echipă probabilă Honka |
Portar |
Rudakov |
Fundași |
Rui Modesto, Rale, Adams, Hernández, Arko-Mensah |
Mijlocaşi |
Äijälä, Jansen, Voutilainen |
Atacanţi |
Sadiku, Krebs |
Mariehamn
Echipă probabilă Mariehamn |
Portar |
Fillion |
Fundași |
Coubronne, Mensah, Abubakari, Nissinen |
Mijlocaşi |
Sid, Baliso, Tamminen |
Atacanţi |
Owoeri, Dé, Sjöroos |
Statistica meciurilor directe Honka v Mariehamn
Din 2004 încoace, cele două s-au confruntat oficial de 50 de ori (36 în primul eșalon, 2 în cel secund, 5 în cupă, 7 în cupa ligii). Honka a câștigat de 20 de ori, Mariehamn de 10, în 20 de rânduri fiind egal. În sezonul trecut s-au întâlnit de trei ori: în regular, fiecare a bătut în deplasare, Mariehamn cu 2-0, Honka cu 3-1, iar în play-out a fost 1-1 la Espoo. S-au mai întâlnit deja și în ediția actuală (apropo de sistemul ciudat de desfășurare din Veikkausliiga), la Mariehamn, fiind 1-1.
Cote pentru Honka v Mariehamn
Betano pariuri oferă o cotă de 1,91 pentru ambele înscriu.
