AIK Stockholm vs Mjallby AIF. Ponturi pariuri Allsvenskan, Suedia liga 1, 02.07.2022, Localnicii vor titlul, chiar dacă nu prea sunt în formă

Alte Competitii

Cota: 1.45

Adaugat de: Alin Buzărin

01 Iul 2022 11:08 405 0
Logo AIK Stockholm AIK Stockholm
Logo Mjallby Mjallby
VS
16:00 02 Iulie 2022
Fotbal Suedia - Allsvenskan

Analiză și informații pentru AIK Stockholm v Mjallby

Una dintre cele mai iubite echipe din Suedia, AIK, evoluează pe teren propriu, pe cel mai mare stadion al țării, Friends Arena (fost Rasunda) din Solna. AIK ocupă locul secund cu 24 de puncte, despărțită doar prin golaverajul inferior de surprinzătorul lider al clasamentului, Hacken. Oaspeții de astăzi sunt aproape de jumătatea ierarhiei (locul 9 din 16 formații), au 16 puncte și se pare că nici nu-și doresc mai mult, scopul lor fiind acela de a avea o parte finală a clasamentului mai liniștită. S-au disputat 11 etape din cele 30, reamintim că în Suedia campionatul se dispută în sistem primăvară-toamnă, cu alte cuvinte acum ne situăm aproape de încheierea turului. Am ales un pariu pentru acest meci.

AIK Stockholm: Forma echipei, știri și statistici

E Î V E E

Lucrurile nu merg prea grozav la galben-negri.

Numeroșii suporteri ai lui AIK (se scontează pe mai mult de 20.000 și sâmbătă, care e cam media de asistență de ”acasă”) sperau că se va câștiga fără prea mari emoții meciul de runda trecută, de pe terenul modestei Degerfors. S-a terminat însă doar 1-1 și AIK a ratat șansa de a se detașa, de una singură, în fruntea clasamentului.

De altfel la AIK lucrurile cam șchioapătă de ceva vreme, un singur succes în ultimele 5 partide.

Suporterii își doresc titlul, mai ales că Malmo FF, campioana ultimilor ani, face un sezon mai slăbuț (doar locul 5), iar IFK Goteborg, o altă mare rivală, înoată dincolo de mijlocul clasamentului.

Așadar, prilej mai potrivit pentru atacarea titlului aproape că nu există.

Jucătorii de mare valoare din lotul lui AIK (Lustig, mulți ani la Celtic, argentinianul Stefanelli sau atacantul J. Larsson) constituie însă garanția că lucrurile pot intra pe făgașul cel bun.

Mjallby: Forma echipei, știri și statistici

E E Î E E

Oaspeții partidei de astăzi alcătuiesc o echipă fără cine știe ce pretenții, care s-ar mulțumi cu un loc la mijlocul clasamentului.

În ultima rundă au remizat (1-1, golul lor fiind înscris de Nwanko) pe terenul lui IFK Norrkoping, de altfel remiza fiind destul de constantă în rezultatele lui Mjallby din ultima vreme, 4 din ultimele lor 5 întâlniri încheindu-se la egalitate.

O echipă care face multe remize duce la concluzia că se apără bine.

Într-adevăr, Mjallby a primit doar 10 goluri (a și marcat doar 11) în cele 11 etape de până acum, având (alături de Djugarden și Malmo FF) cea mai bună defensivă a campionatului!

Antrenorul Andreas Brannstorm folosește (atipic pentru fotbalul suedez, în care sistemul tactic de bază este 4-4-2) o așezare cu 3 stoperi, cu toții străini: kosovarul Haliti, sârbul Kricak și spaniolul Carlos Moros.

În față însă lucrurile sunt lăsate doar în seama duetului afro,  camerunezul Moro și nigerianul Nwanko, ultimul, autorul reușitei din runda trecută, fiind și golgeterul echipei.

Echipe probabile

AIK Stockholm

Echipă probabilă AIK Stockholm
Portar Nordfeldt
Fundași Lustig, Papagiannopoulos, Milosevic, Bjornstorm
Mijlocaşi Fatah, Hussein, Ayari, Stefanelli
Atacanţi J. Larsson, Mbunga-Kimpoika

Mjallby

Echipă probabilă Mjallby
Portar Brolin
Fundași Kricak, Carlos Moros, Haliti
Mijlocaşi H. Johansson, V. Gustafsson, J. Gustaffson, Lofqvist, Persson
Atacanţi Moro, Nwanko

Statistica meciurilor directe AIK Stockholm v Mjallby

Din ultimele 17 partide directe, AIK a câștigat 8, oaspeții de astăzi doar 2, iar nu mai puțin de 7 s-au încheiat remize. În cel mai recent meci pe Friends Arena a fost 2-2, iar în ultima partidă oirectă, în 13 septembrie anul trecut, s-a înregistrat un 0-0 pe terenul lui Mjalby. Destul de multe egalități, așadar.

Cote pentru AIK Stockholm v Mjallby

Pentru o cotă mai suculentă poate fi încercată varianta AIK HA-1 @1,75 sau, de ce nu, AIK conduce la pauză @2,00, ambele cote din oferta Betano pariuri sportive.

AIK Stockholm vs Mjallby Pont: AIK Stockholm victorie

Dacă după semieșecul cu Degerfors, AIK ratează și meciul cu Mjallby, înseamnă că speranțele la titlu se vor transforma în iluzii. Gazdele sunt obligate să facă totul pentru a învinge, chiar dacă oaspeții se apără ermetic și probabil că vor veni pe Friends Arena cu gândul principal de a nu primi gol. Există șanse să se întâmple asta, dar mult mai probabil este că AIK va căuta și va reuși să desfacă lacătul defensiv al lui Mjallby și va lua cele 3 puncte. Cota vine din oferta Betano pariuri sportive.

Pont pariuri: AIK Stockholm victorie

Miza: 10/10

Cota: 1.45

Adaugat de: Alin Buzărin

Status: Pierdut

Alin Buzărin

Ponturi:

4

Castigate:

3

Pierdute:

0

Anulate:

0

Vă salut, pe toți cei care-mi veți trece în revistă ponturile! Nu sunt un parior, însă peste trei decenii de presă sportivă la vârf și aproape o jumătate de veac de colindat stadioanele s-ar putea să mă ajute să întrevăd unele ponturi, să intuiesc cam cum se vor desfășutra anumite meciuri. N-are sens să înșir publicațiile la care am lucrat sau am colaborat, dar am... citeste mai mult

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi

Ultimele ponturi si avancronici