Maximilian Marterer vs Donald Young Pont: Donald Young castiga
Donald Young are un sezon bun, cu victorii pe hard în faţa lui Paire, Querrey sau Pouille, însă recent forma sa a avut de suferit, fiind eliminat în primul tur atât de Montreal cât şi la Cincinnati. Însă jocul său nu a fost slab, având ghinion în câteva rânduri, mai ales la punctele importante, de break. Săptămâna trecută a participat la Winston-Salem, unde a trecut uşor de Dutra Silva, apoi pierzând cu Coric după un meci de 3 seturi. Marterer vine după ce a câştigat calificările aici, trecând de Galovic, Novikov şi de Mayer. Însă cu Novikov a fost la un pas de eliminare, revenind de la 3-6 5-6, apoi cu Mayer iarăşi a profitat de circumstanţe, Leonardo ratând 7 şanse de break din 7, putând întoarce meciul în favoarea sa. Young mi se pare astfel avantajat, inclusiv de faptul că va fi susţinut puternic din tribune, iar pronosticul meu merge pe american.