Germania vs Franta Pont: Under 51,5 goluri
Germania și Franța joacă azi într-o partidă care poate fi cu bătaie lungă. Cine câștigă nu numai că se califică deja în Main Round, dar ia o opțiune clară și pentru accederea în semifinale. Nimeni nu își imaginează că Germania și Franța nu vor fi în turul următor, astfel că punctele de azi vor conta și în viitorul clasament. Într-un meci care seamănă cu o finală, apărarea va avea un rol determinat. Și ambele combatante au arătat foarte bine la acest capitol până acum. Pe lângă faptul că au portari cu evoluții foarte bune, Andreas Wolff, respectiv Vicent Gerard, Germania și Franța au și apărări masive, puternice, printre cele mai bune din lume. Campioana mondială are o medie de 22 goluri primite până acum, în timp ce gazdele stau chiar și mai bine, 20,66 goluri primite. În aceste condiții, sunt premise bune pentru un under 51.5 goluri.