Roger Federer vs Kevin Anderson Pont: Federer 3-0 la seturi
După cum ați putut citi și din ampla analiză de mai sus, Federer este considerat mare favorit la câștigarea partidei. Elvețianul a avut un parcurs perfect până în sferturile de finală, 12 seturi jucate și tot atâtea câștigate. Să îi “furi” un set lui Federer pe iarbă poate reprezenta cel mai dificil obiectiv, în condițiile în care fostul lider mondial a reușit să câștige la Wimbledon ultimele 11 meciuri, fiecare fără set pierdut. Chiar dacă și-a îmbunătățit jocul în ultimul an și jumătate, Kevin arată în continuare un complex în fața marilor jucători. Contra lui Nadal nu a mișcat deloc în finala de la US open, iar în fața lui Federer nu a câștigat nici măcar un set în cele patru întâlniri directe. Roger știe cum să respingă serviciile puternice ale adversarilor, a arătat acest lucru întotdeauna. Cu un adversar de alt calibru față de cei întâlniți până acum, lui Anderson nu-i va funcționa serviciul la fel de bine, astfel că mă aștept să ajungă maxim la tiebreak în vreun set. Recomand continuarea parcursului fără greșeală pentru Federer la Wimbledon, cu o nouă victorie 3-0 la seturi. Cota oferită de Betano este una atractivă, pontul face parte din proiectul Cota2!