Share

Fenerbahce – Anadolu Efes, Ponturi Pariuri Baschet Euroliga 25.11.2021

Alte competiții baschet

Cota: 1.87

Adaugat de: Marius Huțu

24 Noi 2021 20:51 480 0
Logo Fenerbahce Fenerbahce
Logo Anadolu Efes Anadolu Efes
VS
19:45 25 Noiembrie 2021
Baschet - Euroligă

Analiză și informații pentru Fenerbahce v Anadolu Efes

Fenerbahce – Anadolu Efes (joi, ora 19:45) este probabil cel mai tare meci al săptămânii în Euroliga de baschet, prin prisma tradiției celor două echipe și a rivalității lor. Am selectat și pariuri, dar pentru început să vedem situația din cele două tabere.

Fenerbahce: Forma echipei, știri și statistici

Î V Î Î V

Fenerbahce (3-8) este într-o situație dificilă, pe locul 15 și la 3 victorii distanță de zona play-off. Ajunge la această partidă după o serie de 3 înfrângeri. Totodată, a fost înfrântă în 6 din ultimele 7 jocuri.

Așa cum a remarcat și site-ul oficial al competiției, marea problemă pentru oamenii lui Sasha Djordjevic a fost lipsa de fluiditate ofensivă. Fenerbahce a trecut pragul de 80 de puncte în două ocazii până acum în acest sezon. După singura victorie din ultimele săptămâni, 91-82 la CSKA Moscova, formația turcă a realizat o medie de 60,3 puncte în următoarele 3 jocuri: 43-68 cu Milano (acasă), 63-71 cu Bayern (deplasare) și 75-86 cu Zalgiris Kaunas (deplasare).

Una din explicațiile pentru performanțele slabe din ultima vreme este faptul că linia de 3 puncte nu i-a mers deloc. Fener are o eficiență de 31,67% la aruncările distanță, având și o medie de 6,4 coșuri de 3 puncte, a doua cea mai slabă din competiție.

Partida cu Anadolu este a 5-a din acest sezon pe teren propriu, bilanțul trupei lui Sasha Djordjevic aici fiind de 2-2. După două victorii cu Steaua Roșie (61-57) și Unics Kazan (80-41), Fener a cedat cu Barcelona (74-76) și Milano. Jan Vesely – medie de 12,5 puncte și Nando de Colo – 10,5 puncte sunt principalii realizatori ai echipei. Ultimul a avut o ultimă evoluție cu 17 puncte și 5 pase decisive la Kaunas.

Dyshawn Pierre și Danilo Barthel au încă probleme medicale, lucru care îl cam încurcă pe antrenorul gazdelor, pentru că are două rotații bune mai puțin.

Anadolu Efes: Forma echipei, știri și statistici

V V V V V

Anadolu Efes (5-6) este într-o revenire de formă după un start de sezon dezastruos, cu 5 înfrângeri în primele 6 partide. Campioana en-titre s-a încălzit mai greu, la fel ca și în ediția trecută, dar de câteva meciuri este la un alt nivel. În fieful rivalei ajunge după o serie de trei victorii, astfel: 90-63 cu Alba Berlin (deplasare), 88-69 cu Olympiakos (acasă) și 98-77 cu Monaco (acasă). După această serie, echipa a urcat pe locul 10.

Lângă Vasilije Micic, Shane Larkin și Kruno Simon, în ultimele partide a strălucit și francezul Rodrigue Beaubois. Cu Olympiakos, el a stabilit un nou record personal în Euroligă, cu 29 de puncte. La scurt timp, cu Monaco, Beaubois a continuat cu 17 puncte și 7 pase decisive. În acest moment, oaspeții au 3 oameni cu o medie de cel puțin 11 puncte: Micic – 15,9 puncte, Larkin – 12 puncte, Beaubois – 11,5 puncte.

Anadolu Efes Istanbul pare că și-a revenit, iar asta se vede și după statistici. Băieții lui Ergin Ataman au cea mai bună ofesivă, cu o medie de 81,64 puncte. De asemenea, realizează în medie 9,4 coșuri de 3 puncte, fiind a doua cea mai bună din competiție.

„Am început prost sezonul, dar am avut rezultate mai bune și jocuri mai bune în ultimele săptămâni. Fenerbahce are jucători vedete precum Nando de Colo, Jan Vesely si Marko Guduric. Trebuie neapărat să-i oprim pe acești jucători. Pentru a câștiga jocul, trebuie să ne impunem propriul sistem de joc în atac”, a prefațat acest joc Ergin Ataman.

Statistica meciurilor directe Fenerbahce v Anadolu Efes

Fenerbahce și Anadolu Efes au fost adversare de 16 ori până acum în Euroligă. Gazdele au un avantaj de 6 victorii (11-5), dar oaspeții au câștigat trei din ultimele patru confruntări. Iată cum s-au încheiat cele mai recente 5 întâlniri în această întrecere, desfășurate în perioada 2019-2021:

Fenerbahce – Anadolu Efes 84-66

Fenerbahce – Anadolu Efes 73-92

Fenerbahce – Anadolu Efes 73-81

Anadolu Efes – Fenerbahce 71-80

Fenerbahce – Anadolu Efes 74-106

Cote pentru Fenerbahce v Anadolu Efes

Anadolu Efes are cel puțin 4 oameni într-o formă foarte bună, astfel că echipa gazdă va avea probleme să-i anihileze pe toți. Parcursul din ultimele săptămâni ne recomandă o victorie a campioanei en-titre în derby. Pentru H2 – 3,5 puncte, în oferta de pariuri Betano avem o cotă de 1.88.

Fenerbahce vs Anadolu Efes Pont: Vasilije Micic peste 15,5 puncte

Genul de partidă cu Fenerbahne, cu multă adrenalină și încărcătură emoțională, îl încarcă pe Vasilije Micic, MVP-ului ultimului sezon în Euroligă. Jucătorul sârb a avut ceva probleme medicale în acest sezon, a și lipsit de la două partide, dar are cea mai bună medie din echipă – 15,9 puncte. Peste acest prag a fost la 5 jocuri din cele 9 în care a evoluat și a strălucit în special în partidele cu miză mai mare. Cu CSKA Moscova a terminat cu 32 de puncte, iar săptămâna trecută a fost la cota 19 puncte cu Olympiakos. Mă aștept ca Micic să iasă în evidență și cu această ocazie.

Pont pariuri: Vasilije Micic peste 15,5 puncte

Miza: 8/10

Cota: 1.87

Adaugat de: Marius Huțu

Status: Pierdut

Marius Huțu

Ponturi:

6

Castigate:

3

Pierdute:

2

Anulate:

0

Salutare! Sunt Marius Huțu, jurnalist de sport din 1999. Am început activitatea la Transilvania Expres, iar din 2005 am fost cooptat în redacția ProSport. Din 2021 fac parte din echipa Eurosport România. Sunt specializat pe handbal, domeniu pe care îl mediatizez zilnic de peste 15 ani. Experiența am dobândit-o inclusiv prin prezența la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale și Europene.... citeste mai mult

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi

Ultimele ponturi si avancronici