Baskonia - Olympiacos, Ponturi Pariuri Baschet, Euroliga, 24.09.2026
2026-09-23 17:33:00
Baschet - Euroleague
24 Septembrie 2026, 21:30
Baskonia
Olympiacos BC
Analiză și informații pentru Baskonia v Olympiacos BC
În prima zi a sezonului Euroligii de baschet masculin intră în acțiune și Olympiacos, campioana en-titre, cu un meci în deplasare la Vitoria-Gasteiz împotriva echipei Baskonia (ora 21:30). Am selectat și pariuri pentru acest eveniment.
Cota aleasă vine din oferta Superbet Pariuri Sportive.
Baskonia: Forma echipei, știri și statistici
Baskonia nu putea primi un adversar mai dificil pentru debutul în noul sezon de Euroligă. La fel ca și în ediția trecută, bascii își încep parcursul contra formației Olympiacos. Bineînțeles, obiectivul echipei lui Paolo Galbiati este să reușească mai mult decât în precedentul sezon, când a obținut doar 13 victorii în 38 de jocuri.
Pentru această nouă campanie, Baskonia își propune, de asemenea, să-și păstreze identitatea ofensivă. Media de 87,4 puncte din ediția 205/26 a fost și peste cea a unor formații care s-au calificat în play-off. De altfel, stilul de joc al lui Galbiati este definit printr-un atac cu multe posesii
Transferurile unor jucători precum AJ Lawson și DJ Stewart fac ca potențialul celor de la Baskonia să fie și mai interesant, în special în ofensivă.
Problema apare la nivelul pivotului. Alex Len a ajuns la Vitoria cu probleme medicale și este indisponibil pentru debut, astfel că Kenneth Faried rămâne singurul pivot natural disponibil. Baskonia va trebui probabil să compenseze prin mobilitate și un ritm care să nu permită grecilor să exploateze constant avantajul de talie.
Bascii abordează debutul din Euroligă după un presezon complicat și după eliminarea din semifinalele Supercupei Spaniei, 84-96 cu Joventut. Galbiati a recunoscut ulterior că echipa mai are de lucrat la nivel fizic și că noile achiziții trebuie să se adapteze la cerințele baschetului spaniol și european. Kobi Simmons a fost cel mai bun marcator al echipei, cu 19 puncte.
Olympiacos BC: Forma echipei, știri și statistici
Olympiacos își începe la Vitoria-Gasteiz tentativa de a-și apăra titlul, după un sezon în care a fost cu o clasă peste toți adversarii. În acest secol, puține echipe și-au apărat cu succes trofeul, una dintre acestea fiind chiar reprezentanta Greciei, în 2013.
Cu excepția lui Walkup, cumpărat de Dubai, The Reds și-au păstrat oamenii cheie cu care au cucerit titlul. Mai mult, a mai adus un jucător cu potențial de MVP, pe Jean Montero, oferindu-i antrenorului Georgios Bartzokas și mai multă forță ofensivă.
Fundașul dominican în vârstă de 23 de ani a fost unul dintre principalele motive pentru parcursul Valenciei până în Final Four în sezonul trecut. Iar pe lângă Montero, Olympiacos i-a mai transferat pe Nikos Plotas, Mbaye Ndiaye și Codi Miller-McIntyre. Acesta din urmă a evoluat pentru Baskonia în sezonul 2023-24, când a stabilit un record al Euroligii pentru un singur meci, cu 20 de pase decisive, și a contribuit la calificarea echipei în play-off. Miller-McIntyre vine după doi ani petrecuți la Steaua Roșie și a fost liderul Euroligii la pase decisive în 2025-26, cu 7,4 pe meci.
Olympiacos a putut fi deja urmărită în debutul acestui sezon în Supercupa Euroligii. În semifinale, grecii au învins Fenerbahce cu 92-90, Evan Fournier fiind cel mai bun marcator, cu 19 puncte. S-a remarcat și Donta Hall, cu un double-double, 12 puncte și 12 recuperări. În finala cu Real Madrid, pierdută cu 89-93, a ieșit la rampă MVP-ul Vezenkov, cu 22 de puncte.
Statistica meciurilor directe Baskonia v Olympiacos BC
Baskonia și Olympiacos s-au întâlnit de 52 de ori în acest secol, iar The Reds au câștigat 32 dintre aceste meciuri. Cele două echipe s-au întâlnit și în meciul de deschidere al sezonului 2025-26, iar Olympiacos s-a impus cu 102-96 la Vitoria-Gasteiz.
Cote pentru Baskonia v Olympiacos BC
În meciul de deschidere al sezonului trecut, tot la Vitoria-Gasteiz, Sasha Vezenkov a pus în dreptul lui 24 de puncte și 13 recuperări. Bulgarul are și alte meciuri directe cu formația bască în care a trecut de 20 de puncte. La acest joc, Vezenkov are o cotă 1.87 la Superbet pariuri sportive pentru peste 17,5 puncte.
Baskonia vs Olympiacos BC Pont: Peste 91,5 puncte Olympiacos
Olympiacos și-a păstrat nucleul ofensiv cu care a cucerit titlul și a adăugat în această vară și mai multă creativitate prin aducerea lui Jean Montero și Codi Miller-McIntyre. În plus, istoricul recent în meciurile din Țara Bascilor îi este favorabil. The Reds au marcat câte 102 puncte în ultimele două deplasări la Vitoria-Gasteiz, ambele încheiate cu victorii. Stilul rapid al lui Baskonia poate contribui la un meci cu multe posesii, ceea ce le-ar oferi grecilor mai multe oportunități de a puncta. Olympiacos poate profita de avantajul profunzimii din lot și să depășească pragul de 91,5 puncte, pariu selectat din oferta Superbet.
Baschet - Euroleague
Peste 91,5 puncte Olympiacos
1.8524 Sep 26, 21:30
Case de pariuri online legale recomandate
