Politica Valenciei: bani puțini pe super-jucători. PSG, noua țintă a spaniolilor

Valencia a avut un campionat dezamăgitor în sezonul trecut. A terminat pe 12, departe de ce-și propusese șeful echipei - omul de afaceri din Singapore, Peter Lim, cu o avere estimată la 2,4 miliarde de dolari. Acesta l-a adus pe banca echipei înainte de finalul sezonului trecut pe Marcelino Garcia Toral, care acum are misiunea să scoată echipa din mediocritate și să o readucă la nivelul din urmă cu câțiva ani, când se lupta prin Europa. 

Antrenorul Valenciei și-a făcut o listă de jucători vara asta și acum vrea să dea ultimele lovituri înainte de încheierea perioadei de transferări. Iar mijlocașul brazilian Andreas Pereira (foto: facebook.com/AndreasPereira10) este prima țintă a Valenciei acum. Pereira fost promovat la echipa de tineret a lui Man United în 2011, pentru care a bifat 13 partide în total până acum. Sezonul trecut, el a fost împrumutat în Spania la Granada, iar evoluțiile lui se pare că i-au convins pe cei de la Valencia că este o afacere bună. 

Lovitura verii pentru trupa lui Marcelino ar fi însă internaționalul portughez Goncalo Guedes - jucătorul lui PSG! Francezii l-au cumpărat la începutul acestui an de la Benfica, dar fotbalistul se pare că nu l-a impresionat pe antrenorul Unai Emery de vreme ce vice-campionii Franței au acceptat discuțiile cu Valencia pentru Guedes (foto: psg.fr).

Spaniolii de la Don Balon notează că o delegație a Valenciei, în frunte cu președintele Anil Murthy, a fost deja la Paris, iar cele două părți vor bate palma pentru un împrumut al jucătorului în cel mai scurt timp. PSG vrea niște bani, dar nu va fi o sumă foarte mare având în vedere termenii înțelegerii. Aici, francezii au fost pe aceeași lungime de undă cu patronul Valenciei, Peter Lim nefiind dispus să cheltuie mulți bani pentru aducerea lui Guedes. Undeva la 2 milioane de euro e dispus Lim să plătească pentru un împrumut al portughezului. 

Guedes mai are contract cu PSG până în vara lui 2021 și este reprezentat de Gestifute, agenția super-impresarului Jorge Mendes - cel care îi care îi reprezintă și pe Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo. Un mijlocaș foarte talentat, Goncalo Guedes poate juca la fel de bine și în atac, el fiind jucătorul despre care antrenorul Marcelino a spus că va aduce multă calitate în jocul echipei sale. 

30 milioane de euro a plătit PSG celor de la Benfica pentru Guedes (foto: psg.fr), jucător care sezonul trecut a bifat 10 apariții în tricoul vice-campioanei Franței. În vârstă de 20 de ani, el este consdiderat un mare talent, impresarul Jorge Mendes spunând la un moment dat că el nu a dat peste un mare antrenor pentru a-l face mare și că într-o zi el poate deveni starul naționalei Portugaliei. 

Pariază și tu pe meciurile noului sezon din Primera Division!

Pe fir pentru Guedes au intrat și cei de la Tottenham, englezii fiind dispuși chiar să-l cumpere definitiv pe portughez. Tânărul fotbalist este văzut de antyrenorul Mauricio Pochettino o opțiune ideală în atac în locul lui Erik Lamela - mijlocașul ofensiv argentinian fiind indisponibil pentru o perioadă lungă de timp din cauza unei accidentări.

Tottenham i-a ratat în această vară pe acest post pe Cengiz Under, Bruma, Douglas Costa și Wilfried Zaha - toți semnând cu alte echipe. Guedes are toate șansele să fie al cincilea ”rateu” pentru englezi și asta pentru că Unai Emery a rămas în relații foarte bune cu cei de la Valencia. Iar până acum, șeicii i-au făcut cam toate poftele antrenorului spaniol...

La sfârșitul săptămânii trecute, gruparea de pe ”Mestalla” i-a prezentat oficial pe ultimii doi jucători transferați - brazilianul Gabriel Paulista (fostul jucător al lui Arsenal) și columbianul Jeison Murillo (fost la Inter). Afacerea a costat-o pe Valencia 24 de milioane de euro: 11 milioane Paulista și 13 milioane Murillo. Patronul echipei, Peter Lim merge în continuare pe ideea lui - performanță cu cât mai puțini bani. De urmărit ce va face Valencia în acest sezon, pe care l-a început cu o victorie chinuită: 1-0 acasă cu Las Palmas, cu reușita lui Simone Zaza din minutul 22. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi