Pokerul, problemă națională în India. Îndemânare sau joc de noroc?..

Obișnuiți de mici cu cricket-ul, indienii au încercat și altfel de distracții decât sportul lor național. Astfel că în cele mai mari orașe ale Indiei au început să înflorească cluburile de poker. Indienii au însă o mare problemă - încă nu știu dacă pokerul este joc de noroc sau îndemânare.. Au mers până într-acolo, încât Curtea Supremă de Justiție a cerut Guvernului țării să se pronunțe în această problemă!

Dilema indienilor se pare că este mai veche, dar abia în toamna anului trecut Asociația de Poker din India (IPA) a depus o petiție la Curtea Supremă în care cere să i se spună concret unde este ”încadrat” pokerul - joc de noroc sau îndemânare..Depășit de situație, judecătorul de caz a aruncat ”pisica” în curtea Guvernului țării, care trebuie să depună o declarație scrisă până pe 22 mai în care să-și explice clar opinia. 

De fapt, Asociația de Poker din India a cerut ca celebrul joc de cărți să fie recunoscut drept o ”îndemânare”. Totul, pentru a limita intervenția statului și a poliției în activitățile cluburilor de poker, în conformitate cu o lege dată împotriva acestor jocuri de noroc. IPA a dezvăluit faptul că de când a depus petiția, în octombrie anul trecut, poliția a percheziționat peste jumătate din cluburile de poker existente în toată India, multe dintre ele fiind apoi închise. Totodată, cei de la IPA au solicitat Guvernului o ordonanță prin care să pună punct acestor practici ale poliției. 

JOACĂ POKER LA CAMERA RECOMANDATĂ DE PARIURIX.COM!

Comisariatul de poliție din Ahmedabad a emis o notificare la începutul acestei luni în care a făcut cunoscut faptul că pokerul este un joc de noroc și, ca urmare, nu trebuie exceptat de Legea privind prevenirea sau interzicerea jocurilor de noroc. Respectiva lege scutește însă de probleme jocurile care implică abilități. Iar IPA asta cere acum statului, în petiția adresată Curții Supreme șefii pokerului din India spunând că pokerul este un joc de pricepere, de îndemânare, și nu un joc de noroc.

Șansele de reușită ale IPA sunt destul de mici însă. În timpul unei audieri anterioare, un consilier guvernamental a declarat că după părerea lui pokerul este o formă a jocurilor de noroc. Acum, toată lumea așteaptă cu sufletul la gură în India decizia Guvernului... 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi