Petra Kvitova, out 6 luni după atacul în care a fost rănită la mână!

Dublă câştigătoare la Wimbledon, Petra Kvitova va lua o pauză forţată de cel puţin 6 luni! Patru ore au muncit chirurgii să-i "repare" mâna jucătoarei de tenis atacată cu un cuţit de hoţi chiar în casa ei din Prostejov. În vârstă de 26 de ani, Kvitova a suferit o operaţie în care o echipă întreagă de chirurgi i-au refăcut tendoanele secţionate de lama cuţitului, dar şi pentru a-i reconstitui nervii afectaţi în urma loviturii primite la mâna stângă, cea cu care ţine racheta de tenis. "Din fericire am scăpat cu viaţă!", a postat cehoaica pe contul de facebook după intervenţia chirurgicală la care a fost supusă. 

Mâna va fi bandajată timp de două zile, apoi ea va purta o atelă timp de 6 până la 8 săptămâni și nu va putea pune nicio greutate pe tendoane timp de cel puțin trei luni. Rana este serioasă, însă chirurgul a explicat că Petra este tânără și într-o stare bună de sănătate, așa că nu există niciun motiv să-și încheie cariera,

---a anunţat purtătorul de cuvânt al cehoaicei, Karel Tejkal

Petra Kvitova anunțase la începutul acestei săptămâni că nu va putea participa la viitoarea ediție a Cupei Hopman din cauza unei accidentări la un picior. Ea spera să ia startul în turneul de la Sydney, care începe pe 8 ianuarie, dar verdictul medicilor i-a dat toate planurile peste cap. 

Kvitova a jucat anul ăsta la Cluj în meciul împotriva României, pentru calificarea în semifinalele Fed Cup. Cehoaicele au câştigat cu 3-2 la general, dar Simona Halep a învins-o pe Kvitova în meciul de simplu, scor 6-4, 3-6, 6-3. În urma înfrângerii, România a fost obligată să joace un baraj cu Germania pentru rămânerea în Grupa Mondială. Tricolorele au pierdut din nou, scor 1-4 la general, şi au căzut în grupa a doua valorică. Următorul meci al României în Fed Cup va avea loc în primul week-end din luna februarie a anului viitor.

 

Foto: Mircea Roşca / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi