Pariuri și cote oferite pentru Campionatul Mondial de Fotbal feminin!

Duminică 7 iunie 2015 începe Campionatul Mondial de Fotbal feminin, competiţie care anul acesta va fi găzduită de Canada. 24 de naționale de pe șase continente diferite se vor bate timp de o lună pentru titlul suprem. Echipele sunt împărțite în șase grupe de câte patru echipe. Primele două clasate dar și patru din cele șase formații de pe poziția a treia vor avansa în faza optimilor de finală.

Această casă de pariuri online oferă pariuri pe fiecare meci în parte, pe fiecare grupă dar și pe deznodământul întregii competiții.

Principalii favoriți

SUA @ 3.50

Naționala americană a câștigat de două ori Campionatul Mondial iar la ultima ediție (2011) a pierdut finala la penalty-uri în fața Japoniei. Și-a luat însă revanșa în fața aceleași echipe a Japoniei în finala Jocurilor Olimpice din 2012, atunci când s-a impus cu 2:1. SUA a câștigat anul acesta "Cupa de Fotbal Feminin Algarve" după o finală cu Franța (2:0)

Germania @ 4.50

A câștigat de două ori Campionatul Mondial iar ultima competiție majoră în care s-a impus este Euro 2013 (1:0 în finală cu Norvegia). A luat locul trei anul acesta la "Cupa de Fotbal Feminin Algarve" dar în rest nu-a obținut alte rezultate notabile în ultima vreme.

Brazilia @ 6.00

A jucat doar sferturi atât la ultima Cupă Mondială din 2011, cât și la Olimpiada din 2012. Nici la Cupa Algarve de anul acesta n-a impresionat, ocupând doar locul șapte. Eu unul n-aș considera-o ca una din favoritele principale la câștigarea Cupei Mondiale.

Japonia @ 7.00

Așa cum am precizat mai sus, Japonia a câștigat titlul suprem la Campionatul Mondial din 2011 și a jucat finala la Olimipiada din 2012 și pare să aibă șanse reale de a ajunge destul de sus în acest turneu final.

Mai jos poți vedea lista completă de cote oferite pentru câștigarea acestui turneu:

Pariuri pe fiecare grupă

Germania, Japonia și Brazilia par a fi favorite certe în grupele lor, dar Canada și SUA pornesc cu prima șansă în grupele A și D. Grupa F pare singura mai echilibrată în ceea ce privește lupta pentru prima poziție, Franța și Anglia având cote apropiate pentru un eventual succes. În cele ce urmează îți prezint cotele pentru fiecare grupă în parte.

cote-grupe.png

 Pariuri pe fiecare meci în parte

Agenția recomandată de PariuriX oferă în jur de 100 de opțiuni de pariere pe fiecare meci în parte, atât înainte de start cât și live. Pe lângă opțiunile cunoscute de pariere poți pune pariuri pe fiecare echipă, fiecare repriză, handicapuri europene, intervale de timp (1,5,10 și 15 minute) și multe altele. Mai jos poți vedea cotele pentru 1x2 la primele meciuri de la acest turneu final:

cote-meciuri.png

Deschide un cont acum și primești un bonus pentru prima depunere de 50% în limita a 400RON!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi