Ofertă nebună pentru Dybala: 85 milioane euro, plus un jucător!

Juventus ține cu dinții de vedetele sale de câteva luni, dar nu totdeauna cu succes. Așa s-a întâmplat ultima dată cu Leonardo Bonucci, care i-a lăsat pe campionii Italiei pentru marii rivali de la AC Milan. Acum, un alt super-jucător se pregătește să plece de la Juve. Și de data asta informația nu vine din presa spaniolă, ci chiar din Italia!..Astfel, Fotbal Italia anunță că Paulo Dybala își poate face bagajele pentru Spania, Real Madrid pregătindu-se să-i ofere lui Juve în schimbul atacantului argentinian 85 milioane de euro, plus Mateo Kovacic! 

Zinedine Zidane urmărește de mai mult timp să-l transfere pe Dybala (foto: juventus.com), iar antrenorul francez i-ar fi sugerat lui Florentino Perez să încheie un contract pe termen lung cu jucătorul de 24 de ani. Pe de altă parte, Corriere dello Sport scrie că Dybala va pleca la Barcelona. Disperați să semneze cu un atacant de clasă după plecarea lui Neymar la PSG, catalanii sunt dispuși să plătească 110 milioane euro imediat pentru atacantul argentinian!

Campioana Italiei a anunțat la începutul acestei veri că Paulo Dybala ar putea pleca de la Juve doar pentru minim 120 milioane euro, dar e posibil ca afacerea să se facă și în aceste condiții. Leo Messi este cel care i-a transmis președintelui Bartomeu că atacantul argentinian este cea mai bună variantă pentru club pe termen lung.

Barcelona ”joacă” pe mai multe fronturi și și-a intensificat eforturile pentru transferul lui Coutinho de la Liverpool, dar și pentru aducerea lui Ousmane Dembele (foto: bvb.de) de la Dortmund. Catalanii au banii necesari pentru orice jucător după ce PSG le-a umplut conturile, dar până acum s-au lovit de refuzuri pe bandă rulantă. Pe de altă parte, nici Zidane nu o duce rău - iar presa spaniolă notează că ”galacticul șef” Florentino Perez i-ar fi pus la dispoziție lui Zizu toți banii obținuți din vânzarea lui Morata și Danilo - aproape 100 milioane de euro! 

”Los Blancos” sunt pregătiți să liciteze pentru Dybala, în timp ce marii rivali de la Barcelona sunt în pline negocieri cu Liverpool pentru Philippe Coutinho. Juventus nu e interesată să-l vândă pe Dybala, dar dacă un club va oferi cei 120 milioane de euro solicitați cu siguranță italienii nu vor sta în jucătorul argentinian.

Problema acum rămâne dacă Juve este interesată de Kovacic (foto: realmadrid.com), jucătorul oferit ca bonus de către Real pe lângă cele 85 milioane de euro. 25 de milioane de euro e cota de piață a lui Mateo Kovacic, iar dacă ar fi să-l vândă Real ar cere pentru el minim 32 milioane euro în acest moment. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi