Odeta Cristinela Nestor, fostul șef ONJN, despre impozitarea la sursă: când se realizeză, ce zic operatorii, ce spun parlamentarii

Odeta Cristinela Nestor (41 ani) este fostul președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și inițiatoarea proiectului de modificare a Codului Fiscal în privința impozitării la sursă a câștigurilor din jocuri de noroc.


Credit foto: adevarul.ro

Sunteți inițiatoarea proiectului cu impozitarea la sursă, l-ați susținut în Comisia de buget-finațe a Senatului...

Da, am fost inițiatoarea proiectului, ca președinte al Asociației Organizatorilor Jocurilor de Noroc la distanță, dată fiind solicitarea membrilor asociației. Discuțiile în acest sens au fost de foarte mult timp, toate părțile agreaseră, inclusiv jucătorii și operatorii. Am considerat că este un moment oportun după ce s-a înființat și asociația și, la solicitarea membrilor ei, am încercat să îndreptăm lucrurile, astfel încât să fie mai ușor funcționale și să eliminăm mare parte din birocrație.

Știți care e stadiul actual, când va fi discutat în Parlament, când va intra în vigoare?

Proiectul a fost aprobat printr-o modificare a Codului fiscal, a Ordonanței 79, la Comisia Buget-Finanțe din Senat. Având în vedere perioada Sărbătorilor, nu va intra în ședință în acest an, ci în ianuarie sau cel târziu în februarie.

Și când credeți că va intra efectiv în vigoare?

Conform procedurii parlamentare și procedurilor legale, proiectul va fi implementat în momentul publicării, fiind o modificare a Codului fiscal. Vor fi mai multe discuții, și în Comisie, și probabil pe parcurs, până la președinte. Orice modificare aprobată în Parlament produce efecte de la publicare, dacă nu are în interiorul ei măsuri tranzitorii. Mai mulți operatori ne-au explicat că această modificare implică și niște modificări din punct de vedere tehnic, al softului și, bineînteles, certificări, ceea ce înseamnă că va lua ceva timp.

Implementarea durează între o lună și o jumătate de an

O lună, o jumătate de an, un an…

Fiecare operator, în funcție de oamenii pe care-i are și în funcție de disponibilități, a invocat o altă perioadă (de la o luna la șase luni). Voi urmări care vor fi discuțiile în Comisia de Buget-Finanțe și voi întreba când se preconizează că va ieși proiectul. Dacă va ieși foarte repede, am să-i rog să se modifice cu o măsură tranzitorie de maximum trei luni. Dar este clar că, în anul următor, vom avea două regimuri de taxare.

„Mă îndoiesc că nu se va aproba”

Există și posibilitatea să nu se aprobe această propunere de impozitare la sursă?

Orice este posibil, mai ales când se află pe circuit, când este un proiect de lege, dar, din punctul de vedere al Comisiei și al institutiilor implicate, toată lumea a agreat că este o modificare foarte bună. Și atunci, orice argument împotrivă în Comisie ar fi contrar cu ceea ce s-a aprobat. Ar fi foarte greu de modificat. Ar putea exista niște situații extreme: să nu se ia în calcul amendamentele de la Senat, să se treacă peste proiect așa, pentru că sunt alte lucruri de substanță, modificări de Cod Fiscal care afectează alte companii. Asta ar fi singura posibilitate. Mă îndoiesc totuși că se va întâmpla așa ceva.

Poate întâmpina probleme la Camera Deputaților?

Le-am explicat și deputaților ce înseamnă acest amendament și ce înseamnă această modificare, ca să nu-i ia prin surprindere. Așa am făcut mereu, nu am propus nimic fără să explic cu argumente. M-am dus la comisie și le-am explicat deputaților pentru momentul când va ajunge proiectul în Cameră, pentru că ei trebuie să-l citească înainte, să știe exact despre ce este vorba și ce implică această modificare de Cod fiscal.

A mai ajuns până acum în comisie această propunere sau acum este prima oară?

Este prima dată. Propunerea a mai fost depusă de mine la Ministerul de Finanțe, când eram președinte la ONJN, după ce fusese discutată cu ei în prealabil. Apoi am propus oficial, pe documente, din partea instituției, ca modificare a Codului fiscal. La momentul acela, mi s-a promis că, la următoarea modificare de Cod fiscal, va fi luată în calcul, dar, eu nemaifiind pe poziție, nu au mai făcut acest lucru, pentru că trebuia să meargă cineva să le spună...

De ce dumneavostră acum? De ce nu au făcut-o cei de la ONJN, de ce nu au continuat ce se făcuse până la plecarea dumneavoastră?

Mă puneți într-o situație dificilă. Oamenii sunt diferiți și au puncte diferite de abordare. Trebuie să înțelegi un pic cum funcționează lucrurile. În momentul în care ești într-o poziție de conducere a unei instituții publice, trebuie să vezi cum funcționează lucrurile și când este momentul potrivit, să știi și procedura parlamentară și să înțelegi cum funcționează toate aceste proceduri legale. Cred că actualul management de la Oficiu este la început și, până se obișnuiesc cei de acolo, până înțeleg unde ar trebui să meargă sau ce modificări ar trebui să facă....

Domnul Iliovici era de acord cu impozitarea la sursă...

Cu siguranță o susține.


Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Dar o pasa către ANAF și către Ministerul de finanțe. A zis că dânsul nu poate face nimic, dar văd că dumneavoastră puteți face.

Mai mult, eu sunt și din privat. Poate am un avantaj din acest punct de vedere, pentru că le-am câștigat încrederea parlamentarilor și guvernanților în cei patru ani în care am fost la Oficiu. Le-am explicat și, chiar dacă au avut o reținere la început, apoi au văzut că s-a confirmat ce le spuneam eu. Când am modificat legea de câteva ori, le-am explicat înainte cum va funcționa, și așa a funcționat. Legea produce efecte în momentul ăsta, produce bani la bugetul statului, există agenții licențiate în România, există o protecție a jucătorilor și un control al operatorilor de jocuri de noroc. Oamenii au cîștigat încredere în mine.

De ce s-a amânat atât de mult

Totuși, de ce s-a amânat atât de mult impozitarea la sursă a câștigurilor online, dacă toată lumea (agenți, stat, jucători) era de acord că ar fi benefică?

Pentru că trăim în România. Orice am făcut din partea Oficiului, orice modificări s-au făcut cu foarte multă muncă, pe care cu siguranță marea majoritate nu a perceput-o. Și nu ai cum să înțelegi până nu ești acolo. Eu în fiecare zi acumulez frustrări, pentru că marea majoritate a operatorilor judecă oamenii de la Oficiu și denigrează. Le spun celor din privat că i-aș trimite o lună la instituție să vadă cum e să dai cu subsemnatul, să-ți asumi niște responsabilități, când nimeni sub tine nu-și asumă, când sunt pe trei lei...

De sistemul ăsta nu vom scăpa niciodată.

Exact! Dar el există și trebuie să avem un pic de înțelegere unii față de alții și să nu mai judecăm. Acum am discuții și colaborez cu cele mai mari companii din domeniul jocurilor de noroc. Pun pariu că cel mai mare manager al acestor companii nu ar putea să facă mare lucru la Oficiu în sistemul în care funcționează, pentru că așa te forțează sistemul. În același timp, nu este o scuză nici pentru actuala conducere, și nici pentru cei care vor veni, pentru că eu cel puțin pot compara cu ce am făcut. Nimeni nu-mi poate spune că-mi dau cu părerea, pentru că-mi spun părerea despre lucrurile pe care le cunosc și știu cum funcționează.

S-a vorbit în piață că sunt tot felul de interese și de aceea s-a tot amânat impozitarea la sursă…

Nu există, asta vă pot confirma. Interese din partea cui? Că toată lumea a agreat că este un lucru foarte bun. Al celor din land-based? Nu!

Pentru că le e teamă că migrează foarte mulți pe online.

Nu, eu nu am auzit discuția asta nici când am fost la Oficiu, nu a venit nimeni din zona land-based să ne spună că ar fi dezavantajați în vreun fel. Bineînțeles, discuțiile au fost în Consiliul consultativ la început, când inițiasem reglementarea legislativă. Oamenii aveau emoții că se vor transfera o parte din clienți, din jucători, din zona land-based, în zona online. Am încercat să le explic și să le aduc documente și statistici din UE, unde reglementarea online-ului nu a însemnat neapărat o scădere a land-based-ului.

Citiți mâine pe Pariurix continuarea interviului cu Odeta Cristinela Nestor, în care veți afla de ce plătim impozit când retragem, despre dependență, protecția copiilor și despre amnenzile primite de jucători în „cazul bet365”.

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive