Neagu: "Sunt tristă, dar eu am făcut tot ce-am putut"/ România - Austria în barajul pentru CM din 2017!

Accidentată grav la ultima fază a meciului cu Germania, când a marcat golul victoriei pentru locul 5, Cristina Zamfir le-a transmis un mesaj fanilor imediat după ce şi-a mai revenit. "Vă pup, acum sunt mai bine. Totul e ok", a spus Zamfir într-un video postat pe internet de către unul dintre oamenii din staff-ul naţionalei. Accidentarea interului României le-a dat fiori colegelor sale. "Ne-am speriat foarte tare, dar bine că totul s-a terminat cu bine şi acum Cristina este în regulă!", a declarat la finalul meciului portăriţa Yulia Dumanska. Ucraineanca naturalizată pentru a juca în naţionala României a intrat în istoria Campionatelor Europene chiar la debutul său! Trimisă în teren de selecţionerul Ambros Martin în locul Denisei Dedu, aceasta a parat două aruncări de la 7 metri consecutive şi a terminat competiţia cu un procentaj de sută la sută. Nicio altă portăriţă nu a mai reuşit asta până acum la un turneu final european!

A fost un meci foarte tare, bun pentru ambele echipe naţionale. Mă bucur că am câştigat şi am ieşit din teren sănătoase. Am avut emoţii, dar am reuşit să le depăşesc. M-am simţit foarte bine pe teren şi sunt fericită că am putut fi utilă echipei,

---a declarat Yulia Dumanska 

Trei handbaliste din naţionala României sunt nominalizate la titlul de cea mai bună jucătoare a Campionatului European - Cristina Neagu (cel mai bun inter stânga), Gabriella Szucs (cea mai bună apărătoare) şi Oana Manea (cel mai bun pivot). 

Sunt foarte tristă. Îmi doream foarte mult să jucăm pentru medalii. Asta e, ţinem capul sus. Înainte să ajungem la Campionatul European nimeni nu se gândea că putem să intrăm în primele şase. Avem un antrenor nou, o echipă în reconstrucţie şi trebuie să ţinem capul sus. Eu am făcut tot ce-am putut, dar repet că nu e vorba numai despre goluri în meciul de handbal. E vorba să-ţi pui colegele în valoare, iar eu am făcut tot ce am putut. Nu e vorba doar de o singură jucătoare din echipă.

Ăsta e sportul, dar trebuie să privim înainte, pentru că avem foarte multe lucruri pozitive după acest turneu. Am văzut foarte mulţi oameni care plângeau. Au fost extraordinari, au făcut o atmosferă senzaţională în toate meciurile pe care le-am jucat. Mulţumesc din suflet! Îmi pare rău că nu i-am putut face fericiţi,

---a declarat Cristina Neagu

Neagu are şanse mari să câştige titlul de golgheter la Campionatul European - e lider în acest moment, cu 46 de goluri. Norvegianca Nora Mork îi poate "fura" titlul celei mai bune jucătoare a României dacă reuşeşte mai mult de cinci goluri în finala cu Olanda. 

România a înregistrat 5 victorii şi 2 înfrângeri la Campionatul European din Suedia. Tricolorele şi-au aflat astăzi adversara din barajul pentru Campionatul Mondial din 2017. Echipa antrenată de Ambros Martin va juca împotriva Austriei, pe 9 sau 11 iunie, respectiv 13 sau 15 iunie.

Celelalte întâlniri din barajul pentru CM din 2017:

Muntenegru - Belarus 

Italia - Serbia

Rusia - Polonia

Ungaria - Slovacia

Ucraina - Spania

Croaţia - Slovenia

Cehia - Turcia

Macedonia - Suedia

Echipele calificate direct la Campionatul Mondial sunt Germania, în calitate de gazdă a turneului, Norvegia (deţinătoarea titlului), Franţa, Danemarca şi Olanda (semifinalistele Campionatului European din Suedia).

 

Foto: Mircea Roşca / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi