Neagoe, antrenor la Iaşi. Prunea: "Îi recomand lui Napoli să stea departe de echipă!"

După ce l-au gonit cu poliţia de la Iaşi pe Nicolo Napoli, şefii lui CSM Poli l-au instalat în funcţie pe Eugen Neagoe. Fostul secund al lui Piţurcă de la naţionala României a semnat până în vară şi are ca obiectiv calificarea echipei în play-off. 

Îl cunosc pe Florin Prunea de peste 30 de ani, am jucat la Craiova împreună şi sper să obţinem la Iaşi rezultatele pe care le-am avut împreună la Universitatea, eu ca antrenor, iar dânsul ca preşedinte. Avem puterea să luptăm pentru play-off şi cred că vom reuşi acest lucru,

---a spus Eugen Neagoe

Am apelat la Eugen Neagoe fiindcă ştiu filosofia lui despre fotbal, a avut rezultate pe unde a fost şi, foarte important, este un antrenor care reuşeşte să strângă vestiarul în jurul său. Trebuie să-l ajutăm, să-l sprijinim, am încredere în el că va avea rezultate,

---a declarat Florin Prunea.

Lui Prunea îi pare rău acum că l-a pus pe fugă pe Napoli cu poliţia. "Vreau să-i mulţumesc public lui Nicolo Napoli pentru tot ce a făcut aici", a spus preşedintele ieşenilor.

Era mai normal să ne despărţim civilizat, să stăm de vorbă la o cafea. Din păcate, în viaţă trebuie să iei şi decizii care nu îţi convin. Regret nespuns că ne-am despărţit în asemenea condiţii, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că interesul echipei primează.

Şi tatăl meu dacă era vineri la stadion, la fel procedam. Sunt convins că şi lui îi pare rău de tot ce s-a întâmplat. Acum avem antrenor, Nicolo nu se va mai apropia de echipă şi îi recomand să ne lase în pace,

---i-a transmis Prunea lui Nicolo Napoli

Nu m-a speriat ce s-a întâmplat la Iaşi în ultimele zile. Şi eu m-am despărţit de Pandurii, dar atunci am rămas în relaţii bune cu domnul Condescu,

---a spus şi Eugen Neagoe

Actualul tehnician al Iaşiului a antrenat ultima dată în Cipru, pe Aris Limassol. În vârstă de 49 de ani, Neagoe le-a mai pregătit în calitate de antrenor principal pe Universitanea Craiova, Pandurii Tg. Jiu şi Drobeta Tr. Severin.

 

Foto: prosport.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi