Naționala U19 a României, out de la Euro după un final dramatic cu Ucraina

Miza meciului - calificarea la Campionatul European din Finlanda și-a pus amprenta pe evoluția tricolorilor din naționala Under19 împotriva Ucrainei. Oaspeții aveau nevoie de victorie în partida disputată la Ploiești pentru a se califica la turneul final. Au fost foarte aproape de gol și în prima repriză, când au ratat două ocazii mari într-un singur minut prin Kashchuk. Din fericire, Vlad (foto: sportpictures.eu) a fost la post. N-a mai putut face însă nimic în prelungiri, când ucraineenii au obținut o calificare miraculoasă. 

Nimic nu anunța deznodământul întâlnirii de la Ploiești. Lideri înaintea confruntării cu ucraineenii, jucătorii lui Boingiu nu s-au aventurat cu capul înainte în fața unei echipe periculoase. Tricolorii mici au preferat să țină jocul în mână și nu să facă spectacol, calificarea la Euro fiind obiectivul final.

Jucătorii antrenați de Andrei Boingiu au atacat, însă, periculos atunci când au avut ocazia. Iar banca tricolorilor a luat ”foc” după golul reușit pe un contraatac de Moruțan, în minutul 77. Viitorul jucător al lui FCSB (foto: sportpictures.eu) s-a bucurat excesiv și și-a scos tricoul, moment în care a văzut cartonașul roșu. A fost, poate, momentul psihologic al meciului, jucătorii lui Boingiu fiind nevoiți să joace fără unul dintre cei mai importanți jucători. 

Ucraineenii nu au acuzat șocul. Ba din contră, oaspeții s-au motivat incredibil și au reușit să egaleze în minutul 84 prin Safronov. Finalul a fost unul trăit în picioare de spectatorii de pe Arena ”Ilie Oană” din Ploiești. Din păcate, tricolorii nu au știut să țină de acest rezultat (care le asigura calificarea la Euro) și au cedat inexplicabil. Ucraineenii au dat golul fericirii în minutul 90+2 prin Mykolenko și vor juca la Europeanul din Finlanda. 

România n-a mai participat la un Campionat European Under19 din 2011, dar atunci tricolorii mici au mers în turneul final în calitate de ţară organizatoare. După 1989, reprezentativele de juniori și tineret ale României au bifat doar trei prezențe la turneele finale - la U17, U19 şi U21. 

Adrian Boingiu, un selecționer ghinionist (foto: sportpictures.eu)

La Euro 2018 s-au calificat Norvegia, Anglia, Italia, Portugalia, Franța, Turcia, Ucraina. Cele 7 echipe, plus Finlanda (ca țară gazdă) vor fi împărțite în două grupe, ocupantele primelor două locuri urmând să joace direct în semifinale (26 iulie). Finala CE U19 se va juca pe 29 iulie. Cinci dintre cele opt echipe participante vor merge la Campionatul Mondial Under 20 din 2019. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi