Mutu, atac la rivali. "Vrem jucători de la Steaua, au mulţi fotbalişti valoroşi!"

Lucrurile între Andone şi Mutu s-au mai calmat. Managerul general al lui Dinamo s-a băgat chiar la joc sub comanda lui Ioan Andone. Dănciulescu a fost prezent şi el la baza de la Săftica - cei trei au vorbit despre meciurile lui Dinamo care vor urma. 

Adi a făcut antrenament, a venit sub comanda mea la Săftica. S-a descurcat bine, a alergat. Bine, nu mai e aşa de tânăr. A venit aici pentru că am avut o discuţie cu el şi cu Dănciulescu. Eu i-am invitat, pentru că urmează săptămânile acestea foarte grele. Jucăm din trei în trei zile, jucăm până pe 22 decembrie şi trebuie să luăm nişte decizii.

M-am consultat cu ei în funcţie de ceea ce urmează. Am stat de vorbă cu Adi despre mai multe şi i-am spus că toţi suntem în aceeaşi barcă. Dacă Dinamo nu are rezultate, toată lumea e de vină. Nu există unul sau altul, suntem toţi, noi împreună cu jucătorii. Rezultatele sunt ale tuturor,

---a spus Andone

Mutu vrea să întărească echipa în perioada de transferări cu jucători de la...Steaua. Nu crede că Gnohere va ajunge la echipa lui Reghecampf. "Bizonul va marca în derby", a spus Mutu la Sport.ro.

Din punctul meu de vedere, Gnohere nu va pleca la Steaua. Oricum, după ce "Bizonul" va marca două goluri în derby, se vor schimba datele problemei. Dacă Gigi Becali îl vrea, așteptăm oferta lui pentru el. Vom vedea. Și noi suntem interesați de jucători de la Steaua, pentru că au foarte mulți jucători valoroși. Vom vedea ce va fi. Avem nevoie de 3-4 jucători în pauza de iarnă,

---a declarat Adrian Mutu

Aflat în faţa unui nou proces cu Armata, care cere despăgubiri de 37 de milioane de euro, patronul Stelei Gigi Becali i-a luat apărarea lui Negoiţă în scandalul cu Nicolae Badea. Acesta l-a somat pe Negoiţă să nu mai folosească marca şi sigla clubului.  

Palmaresul este al lui Negoiţă. Palmaresul nu poţi să-l pui într-un dulap şi să-l scoţi după 10 ani. Palmaresul s-a predat odată cu echipa. Asociaţia lui Badea e o asociaţie non-profit şi atât. Când s-au cesionat drepturile, a plecat Dinamo ăla de la "miliţie" la Negoiţă. Practic, de la miliţienii vechi, la miliţianul ăsta nou. Cuvântul cheie este continuator. Acest Dinamo, al lui Negoiţă, este continuatorul. Oamenii nu ştiu legea,

---zice Gigi Becali

Sincer, nici eu nu ştiu multe. Nu l-am întrebat nici pe domnul Negoiţă ce este cu acest conflict, dar eu cred că vor ajunge la un numitor comun. Sigur vor ajunge. Domnul Badea e dinamovist de atâţia ani,

---crede Ioan Andone 

 

Foto: prosport.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi